URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Aprilie 2010, 12:36

Anticomunism la reduceri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămâna trecută, Guvernul a anunţat că se pregăteşte să dea o Ordonanţă prin care să plafoneze până la 10.000 de euro nivelul daunelor morale pe care statul ar trebui să le plătească foştilor deţinuţi politici ai regimului comunist.

Doar atât s-a gândit Emil Boc că poate valora suferinţa îndurată de un fost student, arestat şi condamnat pentru că, la o petrecere, a fredonat imnul regal, de un fost ofiţer al Armatei Române care s-a opus în munţi tăvălugului bolşevic, de un ţăran care nu şi-a predat cotele de grâu sau care, pur şi simplu, s-a opus colectivizării... De orice român bătut în aresturile Securităţii şi Miliţiei, în închisorile de la Aiud, Sighet şi Piteşti, unde oamenii deveneau mase de carne sângerândă după torturi inimaginabile, umbre palide zămislite dintr-o înfometare întinsă cu sadism pe ani în şir, suflete pierdute prin "reeducarea" cu urină şi fecale administrate la "împărtăşanii" umilitoare...

Deja nu mai e niciun secret că un unchi de-al lui Boc din Răchiţele a contribuit decisiv la prinderea grupului de partizani condus de Teodor Şuşman în Munţii Apuseni. La fel de notoriu e amănuntul că actualul premier a fost în studenţie numărul 2 al Tineretului Comunist pe centrul universitar Cluj, motiv pentru care, de altfel, ţărăniştii clujeni i-au refuzat după 1990 înscrierea în PNŢCD. S-a aflat şi că omul a făcut armata la Securitate, unde a fost unul din cei mai zeloşi ostaşi, terminându-şi stagiul militar cu gradul de sublocotenent. Chiar şi odele pe care tânărul Boc le-a închinat în presa locală Partidului şi Conducătorului iubit au fost republicate anul acesta, iar autorul lor nu le-a contestat niciodată paternitatea.

Şi, totuşi, cred că nu fosta tinereţe comunistă a şefului Guvernului l-a făcut să preţăluiască el, de capul lui, suferinţa din infernul roşu. Nu-l pot bănui pe Emil Boc că încă mai are convingeri comuniste, ca dovadă stând chiar faptul că după 1990 fostul propagandist s-a reorientat aşa natural încât a ajuns unul din cei mai vehemenţi acuzatori anticomunişti.

Cred, mai degrabă, că motivul pentru care premierul limitează daunele ce-ar trebui plătite supravieţuitorilor gulagului românesc trebuie căutat atât în sărăcia bugetului (deşi, să fim cinstiţi: câţi posibili beneficiari ar mai avea asemenea plăţi, încât să împovăreze bugetul), cât şi în neputinţa Guvernului de a-i pune la plată pe cei vinovaţi de ororile comuniste, persoane care în cele mai frecvente cazuri chiar primesc pensii "nesimţite", dar de care autorităţile n-au curajul să se atingă.

Un singur amănunt nu-mi dă pace: de ce s-a trezit premierul să-şi anunţe ideea tocmai în Săptămâna Mare? Chiar era musai să adauge încă o palmă la durerea unor oameni care, dată fiindu-le vârsta, nu mai au mult de trăit, prelungindu-le, astfel, Patimile?...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Nu ne mai mira nik
Poate ca avem soarta pe care o meritam? Sa nu uitam ca imediat dupa Revolutie am ales in cea mai inalta functie a tarii un fost comunist notoriu, ca ne-au trebuit aproape doua decenii pana sa avem curajul sa condamnam comunismul, ca nici acum Romania nu are o lege a lustratie... Comparativ cu toate astea BOC E MIC nu doar la propriu.
Postat 12 Aprilie 2010, 12:21 de Ichim
Boc netot
Alora din Cluj le e rusine de Boc. Cand ii intrebi de unde a iesit netotul ala de Boc, iti spun ca nu e din Cluj, ci din Rachitele!
Postat 09 Aprilie 2010, 09:36 de avioncu motorr
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON