Anticomunism la reduceri

Săptămâna trecută, Guvernul a anunţat că se pregăteşte să dea o Ordonanţă prin care să plafoneze până la 10.000 de euro nivelul daunelor morale pe care statul ar trebui să le plătească foştilor deţinuţi politici ai regimului comunist.

Doar atât s-a gândit Emil Boc că poate valora suferinţa îndurată de un fost student, arestat şi condamnat pentru că, la o petrecere, a fredonat imnul regal, de un fost ofiţer al Armatei Române care s-a opus în munţi tăvălugului bolşevic, de un ţăran care nu şi-a predat cotele de grâu sau care, pur şi simplu, s-a opus colectivizării... De orice român bătut în aresturile Securităţii şi Miliţiei, în închisorile de la Aiud, Sighet şi Piteşti, unde oamenii deveneau mase de carne sângerândă după torturi inimaginabile, umbre palide zămislite dintr-o înfometare întinsă cu sadism pe ani în şir, suflete pierdute prin "reeducarea" cu urină şi fecale administrate la "împărtăşanii" umilitoare...

Deja nu mai e niciun secret că un unchi de-al lui Boc din Răchiţele a contribuit decisiv la prinderea grupului de partizani condus de Teodor Şuşman în Munţii Apuseni. La fel de notoriu e amănuntul că actualul premier a fost în studenţie numărul 2 al Tineretului Comunist pe centrul universitar Cluj, motiv pentru care, de altfel, ţărăniştii clujeni i-au refuzat după 1990 înscrierea în PNŢCD. S-a aflat şi că omul a făcut armata la Securitate, unde a fost unul din cei mai zeloşi ostaşi, terminându-şi stagiul militar cu gradul de sublocotenent. Chiar şi odele pe care tânărul Boc le-a închinat în presa locală Partidului şi Conducătorului iubit au fost republicate anul acesta, iar autorul lor nu le-a contestat niciodată paternitatea.

Şi, totuşi, cred că nu fosta tinereţe comunistă a şefului Guvernului l-a făcut să preţăluiască el, de capul lui, suferinţa din infernul roşu. Nu-l pot bănui pe Emil Boc că încă mai are convingeri comuniste, ca dovadă stând chiar faptul că după 1990 fostul propagandist s-a reorientat aşa natural încât a ajuns unul din cei mai vehemenţi acuzatori anticomunişti.

Cred, mai degrabă, că motivul pentru care premierul limitează daunele ce-ar trebui plătite supravieţuitorilor gulagului românesc trebuie căutat atât în sărăcia bugetului (deşi, să fim cinstiţi: câţi posibili beneficiari ar mai avea asemenea plăţi, încât să împovăreze bugetul), cât şi în neputinţa Guvernului de a-i pune la plată pe cei vinovaţi de ororile comuniste, persoane care în cele mai frecvente cazuri chiar primesc pensii "nesimţite", dar de care autorităţile n-au curajul să se atingă.

Un singur amănunt nu-mi dă pace: de ce s-a trezit premierul să-şi anunţe ideea tocmai în Săptămâna Mare? Chiar era musai să adauge încă o palmă la durerea unor oameni care, dată fiindu-le vârsta, nu mai au mult de trăit, prelungindu-le, astfel, Patimile?...