URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 MAI 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Bolojan le-a spus actorilor că vor avea contracte pe durată determinată, urmând ca doar cei valoroși, în timp, să primească contracte permanente. Măsura nu are impact financiar, cam tot atât te costă un actor plătit pe perioadă determinată sau nu. Dar așa managerul are un as în mână și poate să-l țină în șah pe actorul care nu i se pare potrivit, leneș sau pur și simplu mai puțin talentat.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu-i prima oară când Bolojan vrea să rezolve probleme gingașe cu metode... inginerești. Ideea trecerii actorilor și instrumentiștilor pe contracte de muncă pe durată determinată, pentru „eficientizarea” actului cultural, reflectă un reflex al stilului managerial cu iz dictatorial care l-a făcut celebru - dar, fără îndoială, și eficient - pe fostul edil al Oradiei.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiţi bancul cu olteanul care, când nu are ce face, se dezbracă şi îşi păzeşte hainele? Aşa şi Guvernul nostru, de parcă n-ar fi avut atâtea alte lucruri de făcut, serioase, s-a apucat să dea săptămâna trecută o Ordonanţă menită, cică, să "debirocratizeze activitatea în cadrul microîntreprinderilor". Concret, firmele cu până la 9 angajaţi nu mai sunt obligate să aibă fişa postului pentru aceştia şi nici regulament intern...
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Am patru amintiri mai aparte de la trecerea frontierei în Ungaria. Prima dată când am ieşit din ţară, în 1991, mă aflam într-un autobuz plin de rockeri, cu toţii excitaţi că urma să vedem AC/DC, Metallica şi Mötley Crüe la Budapesta. Autobuzul întârziase, coada la vamă era lungă şi ne temeam că vom întârzia...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Veţi merge în vacanţă vara aceasta?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În aceste zile, Parlamentul României dezbate în regim de maximă urgență o propunere legislativă vizând modificări importante ale codului de procedură penală. Originea acestor modificări se află într-o decizie din 7 aprilie a.c. a Curții Constituționale, nepublicată încă, decizie prin care au fost declarate neconstituționale mai multe prevederi din codul de procedură penală, judecătorii constituționali statuând, în esență, că „este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept, la data pronunțării”.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Tratamentul medicamentos al ulcerului duodenal are 4 obiective majore: ameliorarea durerii, accelerarea procesului de vindecare a leziunii ulceroase, prevenirea recăderilor şi a complicaţiilor.
29 Decembrie 2018, 11:08

Angelina Jolie şi politica: Se gândeşte să candideze la preşedinţia Statelor Unite ale Americii

Angelina Jolie şi politica: Se gândeşte să candideze la preşedinţia Statelor Unite ale Americii foto: www.wmagazine.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Celebra actriţă Angelina Jolie nu exclude posibilitatea să intre în politică şi chiar să candideze la preşedinţia Statelor Unite ale Americii.

Într-un interviu la BBC Radio 4, Jolie a spus că este pregătită să meargă acolo unde este nevoie de ea. "Dacă mă întrebai acum 20 de ani, aş fi râs. Întotdeauna am spus că merg acolo unde este nevoie de mine. Nu ştiu dacă sunt potrivită pentru politică, dar, de asemenea, am glumit că nu ştiu dacă am vreun schelet în dulap. Aşa că sunt deschisă şi disponibilă. Pot îndura multe, ceea ce e bine. Voi face tot ceea ce voi crede că va aduce schimbare", a declarat Jolie.

Actriţa în vârstă de 43 de ani nu a spus însă când anume ar urma să facă pasul spre politică. 

Angelina Jolie este cunoscută pentru implicarea în campanii privind refugiaţii, combaterea violenţei sau protecţia mediului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0683 RON
  • 1 EUR = 4.9253 RON
  • 1 HUF = 0.0138 RON