URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Iunie 2021, 12:31

Angajatul de la stat nu se lasă vaccinat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prefectul Dumitru Ţiplea a avut năstruşnica idee de a cere o situaţie cu privire la stadiul vaccinării în rândul angajaţilor din deconcentrate. Pentru cei care nu ştiu, instituţiile deconcentrate sunt acele locuri unde veniturile-s nemăsurate, iar munca nu te dă pe spate.

Aşa am aflat că la Ambulanţă doar o treime dintre angajaţi şi-au pus brandul la bătaie. Asta în condiţiile în care zilnic transportă bolnavi de Covid la spitale. Adică tocmai oamenii care au cât de  cât tangenţă cu mediul medical refuză vaccinarea!

În schimb, dacă unul dintre ei e răpus de boală ni se spune că a pierit ca un erou. Ţara nu are nevoie de eroi pe timp de pace, ci de angajaţi care să fie sănătoşi pentru a munci. Ce încredere mai poate avea un pacient care cheamă salvarea, dacă e suficient un simplu strănut de brancardier pentru ca existenţa să-i fie dată peste cap?

Că angajaţii din instituţiile statului care stau ascunşi prin birouri nu se vaccinează e una. Dar aceia care intră în contact cu cetăţenii, la ghişee sau prin controale făcute pe la firme, nu au dreptul să rămână nevaccinaţi. Pentru sănătatea neamului, ar fi bine ca şefii lor să le dea un binemeritat lockdown fără salariu.

Mai mult decât atât, dacă oamenii aceştia nu cred în tăria şi periculozitatea Covid-ului, cred că sunt la fel de puternici şi în faţa prafului, stresului şi calculatorului. Adică, adio spor de praf, de antenă şi de suprasolicitare! Ca să nu mai vorbim că, dacă nu vrem să-i îmbolnăvim şi pe compatrioţii din restul ţării, nevaccinaţii ar trebui înţărcaţi şi de la voucherele de vacanţă.

Nimeni nu poate fi obligat să se vaccineze. Dar nici cetăţenii care-i plătesc din impozitele lor pe bugetari nu pot fi siliţi să se lase infectaţi de cei care cred în teoria conspiraţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
25 Comentarii
@georgemarian=dorel
Problema ii, ca voi, analfabetii functionali, cei care nimic nu pricepeti despre lumea ce va inconjoara, ati devenit prea vocali (vina facebookului - ati aflat ca sunt si alti prosti ca voi - ca nu sunteti singurii fara materie cenusie). Parerea Ta este ca si Orificiul Anal. Firesc sa ai. Este natural. Numai nu expune in public!!! Insa nu te baga in treaba celor care sunt care stiu mai bine. Nu este vina ta ca ai primit gene proaste. Insa daca nu te pricepi la ceva, mai bine taci si nu vorbesti aberatii. Nu stiu ce meserie ai dar sigur ca esti un Dorel. Orice om bun in meseria lui, nu pune la indoiala expertiza altora. Nu ma voi certa cu astrofizicieni despre modelul planetar, ca nu este domeniul meu. Nu ma cert cu virologi, ca nu etse domeniul meu. In plus, ce relevanta are ca ii feriti pt "inteligenta" (adica lipsa de...), pe acei angajati de la Stat, in ochiul carora se vede marele intuneric? Cunsoc multe persoane care lucreaza la stat, unii sunt inteligenti, altii mai putini, unii chiar prosti (chiar multi). Inca nu m-am intalnit cu un inteligent nevacciant, numai cu antivaxeri prosti (stiu, pleonasm), dar vocali. Q.E.D.
Postat 05 Iunie 2021, 08:23 de sasi
profilactic
Suntem tocmai in perioada optima pentru vaccinare. Vaccinarea in pandemie a fost cam riscanta, insa era un risc asumat pe baza unor considerente pragmatice. Dar acum? Vine vara, soarele arde (cand se vede), a crescut umiditatea relativa, adica exista toti factorii naturali care ingreuneaza transmiterea comunitara. Vaccinul este si trebuie sa fie profilactic. Asa ca suntem tocmai in perioada optima pentru vaccinare... Am stat in carantina si am pierdut enorm din cauza unor imbecili care nu au putut respecta niste reguli simple... Nu doresc sa repet in toamna...
Postat 05 Iunie 2021, 08:08 de sasi
Fara vaucere!
sa nu le dea vaucere de vacanta la nevaccinati... da, o idee de bun simt!!...
Postat 05 Iunie 2021, 07:29 de TanarSiNelinistit
@ Anatoma necredinciosul
Fiecare cu credintele lui, ca-s in general libere, din fericire. Imi pare ca miezul articolului e ca, intradevar, e legal dar e hilar ca angajati din Sanatate, la un secol dupa inventarea vaccinurilor, sa nu creada in tratamentele medicale. Acestia sunt cam la fel cu preotii care nu cred in Dumnezeu sau ca unii dascali (unii, nu totzi) care merg la scoala mai mult pentru salarii si ca sa-si faca stransura pentru meditatii.
Postat 04 Iunie 2021, 15:40 de cristi_h
Felicit angajatii care nu se vaccineaza experimental
Sa ne imaginam daca ar fi un razboi si ar trebui sa mergem la razboi cu Sasi si Chirila, ce ar zice astia doi: Stai ca nu-s vaccinat, ca nu m-am dat cu spirt, cu crema Nivea sa nu-mi crape mainile, cu spray sa ma protejeze de soare, cu antiperspirant, ca nu m-am pensat etc? Bravo oamenilor curajosi de pe ambulanta care nu le este frica de nici un om bolnav! Bravo medicilor curajosi ca intra in operatii si fac consultatii in continuare sa salvezi vieti! Bravo mamelor carora nu le este greata sa schimbe scutecele! Bravo tuturor celor care muncesc in continuare fara frica si fara vaccin pentru familiile lor si tara aceasta! Bravo celor nepensati intelectual care inca judeca! Bravo angajatilor de la stat si privat care lucreaza cu optimism! Bravo oamenilor simpli care au inteles ca isi pot pune viata in pericol fiind parte dintr-un experiment mondial! Bravo tuturor celor optimisti care s-au intalnit cu tot felul de virusi, coronavirusi, viroze, raceli dar care au realizat ca viata merge mai departe si inca cu o imunitate sporita! Bravo tuturor celor care realizeaza ca epidemia e pe sfarsit si imunitatea naturala s-a instalat deja in marea majoritate a populatiei!
Postat 02 Iunie 2021, 18:16 de georgemarian
Pt Sasi
Problema la Sasi e ca are IQ-ul doar de 140. La 140-150 IQ crezi ca vaccinul e ca nutella, se ia pe paine. De abia de pe la 200 IQ in sus iti dai seama ca vaccinul anti-Covid ARN mesager e o aberatie. Ii recomand lui Sasi sa ia si a 3-a doza, poate ii creste IQ-ul, ca a mai fost unul care a luat-o si a zis ca vedea mai bine. Intr-adevar, nu prea era tras la semne. PS: De ce astia vaccinatii is cei mai fricosi, depresivi, timorati, inhibati etc?
Postat 02 Iunie 2021, 18:03 de georgemarian
Pt Mitru
1) Laureatul Premiului Nobel, Luc Montagnier, profesorul care a descoperit virusul HIV, face o serie de avertizări uimitoare și șocante privind vaccinarea împotriva coronavirusului: „Se intră în dictatura vaccinurilor! Cu această vaccinare riscăm să otrăvim puțin câte puțin toată populația care ne va urma.” Luc Montagnier este un medic francez, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 2008, împreună cu Françoise Barré-Sinoussi, pentru descoperirea virusului imunodeficienței umane. 2) prof. Dr. Pavel Chirilă (medic primar, medicină internă) 3) Adrian Cacovean (medic primar, chirurg cardiovascular) 4) prof. dr. Florian Colceag (matematician) - antrenorul de genii 5) Dr. Jane M. Orient - executive director of the Association of American Physicians and Surgeons 6) Michael Yeadon - fost vicepreședinte al Pfizer, unde a petrecut 16 ani (din 30) ca cercetător pe domeniile alergic și respirator, cercetător de top al Pfizer: Nu este nevoie de vaccin! Nu vaccinezi oameni a căror viață nu este în pericol Pot continua toata ziua! 7) 128 de medici romani (de top) au semnat o petitie impotriva avccinarii Covid ARN-mesager. Numele sunt publice. Mai vrei? Pot continua toata ziua. Putem lua specialistii (atat din medicina cat si din chimie etc) din fiecare tara impotriva vaccinarii generale incepand din Israel, SUA, Japonia etc.
Postat 02 Iunie 2021, 17:45 de georgemarian
Touche!
Transant articol, si vad ca domnnul Chirila a agitat mult spiritele conspirationistilor "geneticieni", care dau exemple absolut aiuristice. Cel mai tare e cu siguranta: "Somitati medicale, medici romani, laureati ai premiului Nobel ne spun: NU VA VACCINATI!" Cine (cu nume si prenume) sunt aceste somitati?
Postat 02 Iunie 2021, 15:29 de mitru
@sasi
nu te-a intrebat nimeni ce IQ ai si nici nu ne intereseaza. si nici nu avem nevoie sa ne reamintesti la fiecare articol.
Postat 02 Iunie 2021, 15:15 de User anonimizat
Ce articol de amator
Să ne imbolnăvim noi cu un ser experimental ca asa vrea domnul absolvent al Liceului de Construcții Mașini din Oradea, absolvent al Facultății de Electrotehnică, secția Energetică? Daca se simte asa de protejat de serul cu care s-a injectat si il divinizeaza atata de ce-i asa de fricos? De ce nu se ia la piept cu coronavirusul, cara si asa piere pe zi ce trece? Un jurnalist care indeamna la nerespectarea Constitutiei, a drepturilor omului si a drepturilor, a conventiilor medicale internationale? Pentru cine latra oare domnul jurnalist? Vine el cu bani de pe cardul lui, isi vinde el casa daca se imbolnaveste cineva sau moare din cauza serului? Mai bine tacea din gura, ramanea mai inteligent. Ii aduc aminte poate ca se corecteaza ca produsul medical nu indeplineste conditiile de a fi numit vaccin. Somitati medicale, medici romani, laureati ai premiului Nobel ne spun: NU VA VACCINATI! Să ascultăm atunci de Chirilă de la fabrica de aragaze sau de Cîțu-Mâțu cu retrocedari ilegale de pădure în zone turistice? Nici Chirilă nici Bill Gates n-au terminat medicina nici nu-s specialiști în virusologie, așa că până atunci, mai vorbim. Întrebare: câți bani de la stat / partide / politicieni, adică de la buget, adică de la oamenii sărmani (noi toți) intră pe la ziare, așa cu diferite ocazii? Hai să-i tăiem și pe aceia! Poate ne dă domnul Chirilă, o listă în Excel de la Bihoreanul, așa ca ziarist corect, să știm și noi, ca fapt divers!
Postat 02 Iunie 2021, 12:39 de georgemarian
bigpharma analfabetilor functionali
Chiar daca am un IQ de 140+, greu pot pricepe, cei ca voi, cum poteti trai numai cu doi neuroni utilizabili... Ce varza aveti in cap... Ce nivel simplist de gandire... Lipsa capacitatii de a face corelatii adevarate... date aruncate, fara o metanaliza sunt nimic. Orice om inteligent vede ca aveti logica gresita. Subliniez: cu inteligenta. Ceilalti limitati in gandire, evident, o sa va aplaude. L'prosti pour L'prosti :) Problema este ca voi, in veci nu veti intelege lucrurile. Nu aveti cum, nu aveti cu ce. De aici apare una din problemele demoratiei moderne: chiar daca nu aveti capacitatea intelectuala, vi sa drept drept de vot. Lumea este dusa inainte de elita intelectuala. Sunt singurii indispensabili. Ceilalti pot fi inlocuiti. Sa subliniem un lucru: noi putem efectua si munca voastra, insa voi nu pe a noastra.
Postat 02 Iunie 2021, 11:39 de sasi
La nici 200 de infectați în tot județul Bihor e vorba încă de "pandemie" ?????
De ce să se vaccineze cineva la o rată de infectare de doar 0,0034%% după cifrelele oficiale ????? De unde rezultă că angajații de la stat nu sunt atât de bătuți în cap precum reprezentanții "guvernului meu" din teritoriu. "Pandemia" s-a încheiat deja în urmă cu ceva vreme, când rata de infectare a scăzut sub 3%%. Cu toate astea, "neterminații" insistă să alimenteze BigPharma cu profit. Doar Pfeizer+BionTech a scos, până acum, un profit de 100.000.000 USD din contractele cu așa-zisele "vaccinuri", care sunt în realitate niște tratamente genetice experimentale, după cum se indică și prin prospectul serului.
Postat 02 Iunie 2021, 07:57 de KP
sporuri
Spor covid, dar tie nu ti-e frica de covid... atunci de ce sa mai ai acel spor pentru ceva ce "nu exista"??? Ti se ofera sansa pe gratis. Refuzi? Pleci.
Postat 02 Iunie 2021, 07:57 de sasi
Romania IQ sub 90
Daca se face analiza hartii IQ, se vede clar ca in Romania valoarea medie este sub 90. Asa ca sa nu va mirati ca majoritatea angajatilor de la stat sunt prosti. In orice distributie normala, gaussiana ar iesi asa. //// Ambulantierii, ambulantierii... astia sunt soferi nu medici. Stie toata lumea ca majoritatea soferilor profesionisti nu prea stralucesc la inteligenta. Ei transporta din A in B. Atat. Dar de unde stii ca un ambulantier este prost, fara sa stai de vorba cu el? Cauta icoanele care atarna sub oglinda... Noroc, ca in Romnania prostii se recunosc de la distanta: au icoane si iconite in masini, birouri etc.
Postat 02 Iunie 2021, 07:53 de sasi
Ce-mi place
Cât de bun este acest articol. Ei nu se vaccinează în pandemie dar au spor de periculozitate la calculator. Nu m-am gândit la asta dar câtă dreptate. La fel și eu eroii de pe ambulanțe. În aceeași ordine de idei, să nu uităm cadrele medicale când a început pandemia au protestat și ieșit din spitale (cel mai neomenesc lucru. Că și cum militarii ar protestat dacă ar începe războiul)! Că ei nu se expun riscurilor dar... Probabil aceeași acum nici nu s-au vaccinat.
Postat 02 Iunie 2021, 07:13 de Vio_427
@pinonel
nu stiu daca ti-ai dat seama dar eu eram sarcastic.
Postat 01 Iunie 2021, 21:46 de User anonimizat
@C-Laurentiu
Corecta observatia ta vis-a-vis de IQ-ul bugetarilor. Nu ma feresc sa afirm ca majoritatea bugetarilor sunt analfabeti functional! Aici ii includ si pe alesii de la toate nivelurile, dar nu-i uit nici pe ministri. Cum s-a ajuns in aceasta situatie, stim: PCR-pile, relatii, cunostinte. Solutia pt. idi*tii din sanatate exista: ,,Cadrele medicale și farmaciștii din Italia vor fi obligați să se vaccineze contra COVID. Dacă refuză, aceștia riscă să fie suspendați pentru tot restul anului, fără plata salariului. Decizia apare într-un decret semnat miercuri de premierul Mario Draghi" Reuters, 07.04.2021
Postat 01 Iunie 2021, 19:15 de pinonel
Tăiate toate sporurile nerușinate!
Articolul ăsta e cam... pe lângă. Dacă promovez vaccinul înseamnă că m-am vaccinat! Dacă sunt vaccinat înseamnă că sunt convins că am protecție (că de altfel de ce l-am făcut?) Dacă eu sunt protejat atunci nu văd de ce m-ar deranja că altul nu vrea să fie înțepat? Nu? Iar găsim motive să ne învrăjbim? Dar cu cealaltă concluzie sunt 100% de acord! Tăiate toate sporurile astea aberante cu care sunt umflate salariile nerușinate de bugetari!!!
Postat 01 Iunie 2021, 18:26 de BlackCrow
Tăiate toate sporurile nerușinate!
Articolul ăsta e cam... pe lângă. Dacă promovez vaccinul înseamnă că m-am vaccinat! Dacă sunt vaccinat înseamnă că sunt convins că am protecție (că de altfel de ce l-am făcut?) Dacă eu sunt protejat atunci nu văd de ce m-ar deranja că altul nu vrea să fie înțepat? Nu? Iar găsim motive să ne învrăjbim? Dar cu cealaltă concluzie sunt 10%% de acord! Tăiate toate sporurile astea aberante cu care sunt umflate salariile nerușinate de bugetari!!!
Postat 01 Iunie 2021, 18:25 de BlackCrow
Vaccin
Respect maxim pentru curajoșii care s-au vaccinat cu versiunea Beta acum, punându-și trupul în slujba medicinei! Grație riscurilor pe care acesti temerari și le-au asumat, știința progresează și peste ani vom avea vaccinuri și tratamente mult mai sigure și mai eficiente. PS: dnu Chirila, dar nu vreti sa ne linsati de tot? Pe astia care nu ne-am vaccinat. Ca vad ca nu mai conteaza nici criminalii, nici infractorii, nici furturile din bani publici, nu domnule...dusmanul numarul unu al acestei planete acum este omul care nu s-a vaccinat.
Postat 01 Iunie 2021, 17:56 de Neutryno
suboameni
cine nu se vaccineaza e iobag analfabet cu iq 70-80 maxim
Postat 01 Iunie 2021, 17:21 de User anonimizat
Ne intoarcem la dictatura?
Cap patrat ... obligatoriu este sinonim cu dictatura! Auzi sa faca vaccin aia care atau la ghisee sau care merg in control... Si la ce -i ajuta? Daca la 6 luni trebuie facut altul... De ce sa nu-i oblige sa se vaccineze si impotriva gripei? Si a guturaiului?? Ati ramas tot comunisti!
Postat 01 Iunie 2021, 16:00 de unomoarecare
Misu Imparatul Privat
Una este sa te vaccinezi cu un vaccin asupra caruia s-au facut studii de-a lungul a zeci de ani ca si in cazul vaccinului anti gripal si cu totul alta este sa te vaccinezi cu un ser produs pe repede inainte si ale carui efecte pe termen lung sunt necunoscute, neexistand studii in acest sens. Dar de, Misu Cacacila trebuie sa urle despre BUGETARI ca doar el are agenda lui de super privat specialist in economie si sanatate. Intrebarea este insa, daca dumneavoastra platiti salariile bugetarilor, cine va plateste dumneavoastra salariul sau dumneavoastra sunteti statul care tipareste bani?
Postat 01 Iunie 2021, 15:37 de birtinezulLovesteDinNou
Dureros dar adevărat
Nu am amintiri plăcute de pe vremea vaccinurilor obligatorii, dar dacă cadrele medicale nu au încredere în cercetările medicale, la cine să apelăm? La vraci sau la apă sfințită?
Postat 01 Iunie 2021, 15:27 de Valcov
,,.. nu au dreptul să se lase nevaccinati"?!!!
Pe bune?!! Demonstrați o gândire de om limitat în gândire... Să li se taie din salariu că nu sunt vaccinați?!! Pun pariu că ați vrut să scrieți că merită eutanasiați... Acest tip de gândire naște monștri și pun pariu că atunci când e vorba de alte drepturi ale unor minorități, etnice sau sexuale, demonstrați contrar celor scrise aici, o largă toleranță
Postat 01 Iunie 2021, 14:08 de bde
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON