URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Ianuarie 2017, 17:30

Alte trei clădiri de pe Corso intră în reabilitare, cu împrumut de la Primărie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aleşii orădenilor au aprobat, în şedinţa de joi, includerea a trei noi clădiri în programul multianual de reabilitare a faţadelor din centrul istoric.

Astfel, proprietarii imobilelor de pe str. Iosif Vulcan nr. 2 (Casa Kolozsvary), respectiv 4-6, şi de pe strada Republicii nr. 31 (vizavi de Serviciul de Evidenţă a Populaţiei) vor primi un împrumut de la Primărie, pentru a plăti o parte din lucrări. Pentru că nu sunt clădiri monument, municipalitatea acordă proprietarilor un credit de 50% din valoarea lucrărilor, iar banii vor putea fi returnaţi în următorii cinci ani, fără dobândă.

"Urmează ca în cursul lunii februarie să organizăm procedurile de licitaţie pentru fiecare dintre cele trei clădiri în parte şi sperăm că în luna mai lucrările vor putea să înceapă. Conform indicatorilor tehnico-economici, toate cele trei imobile vor fi reabilitate în decurs de 12 luni, însă cred că dacă se mobilizează constructorii, lucrările vor fi gata în toamnă sau cel mai târziu în primăvara anului viitor", a declarat primarul Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea şedinţei Consiliului Local.

În cazul imobilului situat pe strada Republicii nr. 31, valoarea estimată a investiţiei este de 479.442 lei fără TVA, pentru imobilul de pe str. I. Vulcan nr. 4-6 de 277.883 lei fără TVA, iar pentru imobilul situat pe str. I. Vulcan nr. 2 de 368.777 lei fără TVA. Aşadar, valoarea cumulată a reabilitării celor trei clădiri se ridică la aproximativ 250.000 euro.

În programul multianual al Primăriei se mai fac, printre altele, lucrările de reabilitare la faţadele Palatelor Stern şi Moskovits Micsa şi la Casa Poynar.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON