Pregătirile pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie sunt în toi. Prefectul Claudiu Pop a anunţat, miercuri, că, până la finalul săptămânii, vor fi tipărite toate cele 1.111.746 buletine de vot destinate votanţilor bihoreni, urmând să fie împărţite în 652 de secţii de votare. Totodată, în premieră, numărarea voturilor va fi înregistrată şi filmată.
În procesul de pregătire a scrutinului pentru Senatul României şi Camera Deputaţilor, pe 31 octombrie, s-a încheiat un contract de tipărire a buletinelor de vot cu SC Tipografia Prodcom SRL din Târgu-Jiu, tipărirea propriu zisă începând pe 12 noiembrie. "La această oră sunt tipărite toate buletinele pentru Senatul României şi se pregătesc cele pentru Camera Deputaţilor, care vor fi gata până pe 26 noiembrie", a precizat prefectul Claudiu Pop.
Acesta a explicat de ce în Bihor se tipăresc 1.111.746 buletine de vot. Acestea sunt împărţite după cum urmează: 555.104 de buletine pentru exercitarea votului pentru fiecare categorie, Senat şi Camera Deputaţilor (504.609 alegători + 10%); 652 Senat şi 652 Camera Deputaţilor – pentru afişarea a câte un buletin anulat la fiecare secţie de votare; 102 buletine Senat şi 102 buletine Cameră – pentru afişarea la sediile BEJ Bihor şi al primăriilor; 30 buletine (15 din fiecare tip de buletin) pentru partidele politice;
"S-au achiziţionat şi recepţionat în data de 8 noiembrie materialele ce vor fi distribuite în secţiile de votare, în vederea bunei desfăşurări a procesului de votare (tuş, tuşiere, tipizate, rechizite etc.), pentru asigurarea bunei funcţionări a birourilor secţiilor de votare", a mai arătat prefectul de Bihor.
După 11 decembrie, buletinele de vot, inclusiv cele anulate, ştampilele şi alte materiale din secţiile de votare vor fi păstrate, timp de trei luni, într-un spaţiu special la sediul Prefecturii, iar apoi vor fi predate spre topire unei firme specializate, potrivit legii în vigoare.
Totodată, prefectul Claudiu Pop a informat că preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare din Bihor vor fi desemnaţi, prin tragere la sorţi computerizată, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe 26 noiembrie, de la ora 10, la fel cum se întâmplă în toată ţara.
Pe 5 decembrie, Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Judeţean, Instituţia Prefectului, Direcţia de Statistică, STS, împreună cu reprezentanţi ai Jandarmeriei şi Poliţiei organizează instruirea preşediniţilor şi locţiitorilor din secţiile de votare la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Pe 11 decembrie, după închiderea urnelor, în premieră, procesul de numărare a voturilor de către membrii birourilor secţiilor de votare vor fi înregistrate şi filmate de către operatorul tabletei. Totodată, ştampilele "VOTAT" vor fi securizate în plicuri transparente.
Ulterior, preşedinţii secţiilor de votare vor preda voturile şi rezultatele la Biroul Electoral Judeţean, conform unei programări anterioare.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.