Al nimănui, al tuturor

Un fapt divers, săptămâna trecută: gazonul în valoare de 9.000 de euro, donat OTL-ului de o firmă austriacă şi montat astă vară între liniile de tramvai din staţia Cantemir, a fost distrus. Ce contează că iarba nu făcea nimănui vreun rău şi, din contră, avea menirea să demonstreze, în cadrul unui experiment unic în ţară, că vibraţiile şi zgomotul pot fi reduse considerabil de covoraşul verde dintre şine? Un şofer zevzec a trecut peste el, brăzdându-l cu roţile maşinii. A fost, probabil, felul lui de a călca în picioare, mai puţin cu brutalitate voită decât cu nepăsare pură, ceea ce nu-i aparţinea.

Anul trecut, Primăria Oradiei a fost păgubită cu mii de euro prin distrugerea a 300 de coşuri de gunoi amplasate pe stâlpi. Pun pariu că alte mii de euro s-au dus odată cu scândurile băncilor rupte de prin parcuri şi piaţete.

Tramvaiele Siemens, pe care oraşul le va plăti ani buni, încă se retrag mai devreme de pe trasee în comparaţie cu bătrânele Tatre, tocmai pentru a nu fi vandalizate. La început, dacă vă amintiţi, Primăria postase în garniturile abia achiziţionate, ca să evite distrugerea lor, echipaje de jandarmi.

În toate spaţiile publice se manifestă aceeaşi boală: morbul stricării. Fie că e vorba de artere, fie de aleile dintre blocuri. Dacă prin centru municipalitatea încearcă să menţină lucrurile sub control şi un aspect cât de cât urban, în cartiere situaţia e cenuşie rău. Aproape nu există scară de bloc pe care să nu fie mâzgălită vreo ocară sau numele unor rătăciţi ce trag nădejde ca, măcar în felul ăsta, să rămână în memoria colectivă. Aproape că nu există stradă unde stâlpii de iluminat să nu aibă becurile nu arse, ci sparte. Detaliu important, căci pentru a scrijeli ceva sau a sparge ceva trebuie, totuşi, să depui un efort. Şi-s sigur că energia astfel consumată n-ar fi cheltuită de golani nici în ruptul capului pentru a planta, de pildă, un copac.

În intersecţii, boscheţii şi carosabilul devin depozite ad-hoc pentru pungile, hârtiile şi chiştoacele şoferilor care, aşteptând verdele, găsesc cu cale să-şi omoare timpul salubrizându-şi maşinile. Culmea e că dincolo de Borş aceiaşi inşi n-ar avea acelaşi tupeu, de teama amenzilor, dar acasă înjură Primăria şi Poliţia Comunitară, oftând că "ţara asta n-o să ajungă niciodată cum e în Occident".

Impregnaţi de educaţia comunistă, cum că proprietatea comună ar fi, de fapt, a nimănui, distrugem tot ce ne iese în cale crezând că nu ne aparţine. Cum să explici unor golani că până şi ei plătesc pentru toate, prin taxe şi impozite, chiar dacă-şi dau seama? Nici măcar să le spui că-s nişte ţărani, suprema jignire pentru ei, nu poţi. Părinţii lor, aduşi cu forţa la oraş acum câteva decenii, aveau mai multă grijă de felul cum le arăta uliţa decât au ei de strada pe care s-au născut.