URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 12 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că ucenicul și-a întrecut maestrul! Cine credea că odată cu plecarea lui Ilie Bolojan de la Primăria Oradea se va așterne liniștea peste oraș, că buldozerele nu vor mai trece prin sufragerii, că picamerele vor fi duse la topit și prin urbe vor zburda exclusiv bicicliști și trotinetiști înecați în clorofilă s-au înșelat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Decembrie 2015, 16:30

Afurisita popilor: O profesoară de la Facultatea de Teologie Ortodoxă este plătită ca să stea degeaba

Afurisita popilor: O profesoară de la Facultatea de Teologie Ortodoxă este plătită ca să stea degeaba SILENZIO STAMPA. Decanul Dumitru Megheşan (foto) e acuzat de asistentul universitar Adina Roşu că o persecută numai pentru că nu l-a susţinut în cursa pentru şefia facultăţii. Preotul a refuzat, însă, să se disculpe. "Nu am nimic de spus", a declarat BIHOREANULUI. Fără să explice dacă tace din smerenie sau pentru că nu are cu ce să se apere...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Multe s-au văzut la Universitatea de pe malul Peţei, dar un profesor care să vrea să muncească, să nu fie lăsat, dar totuşi să fie plătit, asta nu s-a mai pomenit!

Se întâmplă la Facultatea de Teologie Ortodoxă, al cărei decan, preotul Dumitru Megheşan, e acuzat de asistentul universitar Adina Roşu de persecuţie, pentru "vina" de a nu-l fi sprijinit în cursa pentru obţinerea funcţiei. Concediată în urmă cu trei ani, specialista în latină şi greacă veche şi-a câştigat în această vară în instanţă dreptul de a preda dar, deşi de atunci îşi primeşte regulat salariul, nu şi-a recăpătat şi dreptul de a lucra, nefiind lăsată, pur şi simplu, să ţină seminariile în faţa studenţilor.

Specialist unicat

Adina Roşu s-a angajat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Oradea în 2002, ca asistent în disciplina Limbi clasice, în care se licenţiase la Universitatea Babeş-Bolyai. Singurul cadru didactic femeie de la Teologie, a ţinut ani la rând seminariile de latină şi greacă veche, de Patristică (scrierile Sfinţilor părinţi, ce stau la baza creştinismului) şi de Vechiul Testament, discipline în care toate scrierile sunt fie în latineşte, fie în greaca veche.

Între timp, şi-a aprofundat studiile: în 2009 a absolvit cu 10 un masterat în Patristică la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara, iar în 2013 şi-a luat doctoratul în filologie clasică la aceeaşi facultate.

"Sunt singurul doctor în Limbi clasice de la Teologie", spune, mândră, femeia, una dintre puţinii traducători ai Comisiei de Patristică a Patriarhiei Ortodoxe, la care mai mulţi teologi din ţară au şi apelat pentru a le traduce diverse lucrări.

Şicane de decan

Totuşi, Adina Roşu n-a mai fost dorită în facultatea orădeană. "În 2012, după ce a venit decan părintele Dumitru Megheşan, mi-a spus pe faţă că voi fi dată afară", povesteşte femeia. Păcatul ei? "Am fost printre cei care nu l-au susţinut să ajungă decan. Nu pentru că sprijineam pe altcineva, ci pentru caracterul său. L-am citit demult că e un om răzbunător".

Femeia spune că, după ce Megheşan a promovat concursul de decan din postura de candidat unic, a avut ocazia să se şi convingă pe pielea ei: "Orele mele de seminar erau întrerupte de controale frecvente ale decanului, chiar şi 2-3 pe oră, făcea presiuni asupra studenţilor să scrie mărturii împotriva mea şi nu m-a mai lăsat să fiu îndrumătoare de an".

Out!

Şicanele au culminat în toamna lui 2012, înaintea începerii noului an universitar, când facultatea pregătea statele de funcţii, documente ce stabilesc pentru fiecare curs şi seminar care cadru didactic le ţine. Atunci, Adina Roşu nu s-a regăsit în acte, ceea ce echivala, practic, cu pierderea slujbei.

"Părintele decan mi-a zis că sunt mai puţine grupe de studenţi, drept urmare s-au redus şi orele din facultate, şi că postul meu dispare. Asta în timp ce pe statul de funcţii al facultăţii figurau, totuşi, 6 posturi vacante", povesteşte Roşu. Mai pe româneşte, deşi avea nevoie de încă tot atâtea cadre, având posturi neocupate, al ei dispărea!

De altfel, păstrarea unor posturi vacante în statele de funcţii e o tactică veche a celor ce conduc facultăţile. Ca să evite concedierea unor angajaţi atunci când numărul studenţilor scade, facultăţile renunţă, evident, la posturile vacante, şi apoi spun că au redus organigramele, fără însă să fie nimeni disponibilizat.

La Teologie s-a întâmplat, totuşi, exact pe dos: facultatea a concediat-o pe Roşu, dar a păstrat în organigramă posturile neocupate! "Mai mult, decanul şi directorul de departament Viorel Popa au avut tupeul să-mi spună că nici nu aveam dreptul să ţin seminarii, nefiind licenţiată în teologie. Adică 10 ani am fost bună şi apoi, brusc, n-am mai fost", zice femeia.

Cu popii la judecată

Nemulţumită, Adina Roşu a dat în judecată Universitatea, argumentând în faţa magistraţilor de la Tribunalul Bihor că a fost concediată abuziv şi că orele sale nu au dispărut, ci au fost pur şi simplu distribuite altor cadre didactice. "Majoritatea le-a luat Ionel Chira, o pilă de-a decanului, doctor în Teologie, nu în Limbi clasice, care atunci s-a înscris ca student la specializarea Română-Latină la Timişoara".

Argumentele juriştilor Universităţii - cum că asistentei nu i s-a mai putut asigura norma didactică din cauza reducerii numărului de studenţi şi că nici normă de cercetare nu i s-a putut da, fiindcă la Teologie nu există posturi de cercetători - nu au reuşit să-i convingă pe judecători: pe 6 iunie 2015, Tribunalul a dispus reangajarea lui Roşu, plus plata salariilor din 2012 încoace. Sentinţa n-a fost definitivă, fiind de altfel atacată de Universitate la Curtea de Apel Oradea, dar a fost executorie, aşa că instituţia n-a avut de ales decât să-i refacă asistentei contractul de muncă.

"Ca o plantă"

Reangajată de îndată, femeia nu mai avea cum să-şi reprimească efectiv şi seminariile, dat fiind că anul universitar era deja pe sfârşite. Şi-a primit doar banii, şi se aştepta ca în toamna aceasta lucrurile să reintre în normal, pentru a-şi relua şi activitatea didactică. Deşartă nădejde: în septembrie facultatea n-a inclus-o pe statele de funcţii ale facultăţii pentru anul universitar 2015-2016, care urmau să fie aprobate de Senatul Universităţii, aşa cum prevede Legea Educaţiei, înainte de 1 octombrie.

Culmea, însă, chit că n-a lucrat nimic, salariul a continuat să şi-l primească! "Credeţi-mă, nici eu nu-mi explic de ce sunt plătită, pentru că nu am nicio fişă a postului. Vin zilnic la facultate, le-am spus decanului şi directorului de Departament că mă găsesc în centrul de cercetare, dar mă tratează ca pe o plantă. Nimeni nu-mi dă nimic de făcut".

Trecută în cercetare

Decanul Dumitru Megheşan nu vrea să explice cum s-a ajuns în această aberantă situaţie, refuzând orice discuţie cu reporterul BIHOREANULUI. Asta deşi, paradoxal, chiar săptămâna trecută i-a dat asistentei o fişă a postului, antedatată ca şi cum ar fi fost făcută pe 19 noiembrie. "Mi-a dat o normă întreagă de cercetare, deşi fix ei au spus în instanţă că facultatea nu are post de cercetare", se plânge femeia, deloc mulţumită de soluţie. Motivul? Conform regulilor Universităţii, cercetătorii sunt obligaţi ca în termen de 6 luni să obţină un contract de finanţare, în caz contrar fiind concediaţi. "Peste 5 luni mă vor da afară iarăşi", prevesteşte femeia.

Rectorul Constantin Bungău (foto) admite că e chiar foarte posibil ca asta să se şi întâmple. "Am reîncadrat-o pentru că trebuie să respectăm sentinţa Tribunalului, dar nu pot ţine pe cineva în facultate tot restul vieţii dacă nu mai are ore. Iar postul dânsei tocmai de aceea a dispărut, pentru că nu mai sunt ore", zice rectorul.

Adina Roşu e hotărâtă totuşi să nu se dea bătută, urmând să conteste în instanţă noua fişă a postului, şi nu exclude chiar să le facă plângeri penale şefilor Universităţii. Convinsă că dreptatea e de partea ei, iar vinovaţii nu trebuie lăsaţi doar în plata Domnului...


LEGE ŞI SENTINŢĂ
Senat în impas

Adina Roşu este la fel de acuzatoare şi la adresa preşedintelui Senatului Universităţii, Sorin Curilă (foto), despre care spune că este complice cu decanul Megheşan, întrucât "parlamentul" universitar a aprobat, înainte de începerea actualului an de învăţământ, statele de funcţii care nu o includ.

Curilă susţine însă că nu are nicio vină. "Noi, Senatul, nu aveam de unde şti că există sentinţa Tribunalului din luna iunie. Am aflat de ea abia în noiembrie, după ce Curtea de Apel a păstrat-o ca definitivă, iar Facultatea de Teologie ne-a transmis o adresă prin care ne anunţa că trebuie să modificăm statele de funcţii conform hotărârii judecătoreşti", spune profesorul. Senatul a fost totuşi nevoit să amâne decizia, adaugă el, ca să chibzuiască situaţia. Nu de alta, dar însăşi Legea Educaţiei interzice modificarea statelor de funcţii după începerea anului universitar, adică după 1 octombrie, chiar dacă în cazul lui Roşu exact asta au decis judecătorii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
un fost student
Sa va fie rusine tuturor celor ce va faceti vinovati de aceste mizerii ! Numai preoti nu sunteti ! Popi si prehoti ! Ar trebui ca episcopul sa se trezeasca si sa va imprastie de acolo ! Se intoarce parintele Voicu in mormant vazand in ce cloaca de pasoptisti misei a scos ca stii bine Viorele la ce ma refer si la ce apel de seara ai ajuns acolo ! De Meghesan nu am multe de spus ca omul asa e de un veac. Probleme la mansarda ! Il stie toata lumea cea vestita a intregului vest de tara. Voi nu aveti post, Craciun, sarbatori ?! Cum puteti sa jigniti un cadru didactic, o colega, o femeie, o mama si sotie ?! Ea nu trebuie sa traiasca si sa duca acasa o paine ?? Doar voi aveti fam ?! Si stiti ca am dreptate. Ea chiar isi facea treaba f bine si studentii o indrageau. Si stiti asta ! Numai ca invidia si orgoliul masculin e mai presus la voi decat onoarea si respectul pt munca si profesionalism. Ati uitat cumva cum se trecea anul domnule Viorel ?! Si dvs parinte Meghesan aveti o casa f frumoasa facuta cu "multa" truda...stiti ce spun...Asa ca silent ca sa nu ne amintim noi studentii dvs mai multe si nu e cazul sa va rog eu sa va purtati ca niste gentlmani si sa dati cezarului ce e al cezarului mai ales ca o sentinta judecatoreasca definitiva ii da dreptate doamnei profesoare si va invinuieste pe voi ! Respect Adina profa noastra !
Postat 29 Decembrie 2015, 01:55 de mateus
Trist....
Este trist că unii oameni nu cunosc PRONUMELE DE POLITEȚE! În rest acuze, jigniri, amenințări, interpretări tendențioase, intoleranță religioasă, o adevărată vânătoare de vrăjitoare, judecăți de valoare eronate, eternul apel la autoritate, răspunsuri la întrebări nepuse și oameni care nu citesc până la capăt sau citesc selectiv interpretând în folos personal totul! E cu adevărat trist.....
Postat 28 Decembrie 2015, 23:15 de geluserea
Cam atat
Nu am sa mai intervin la acest articol cu nici un comentariu. Daca mai are Meghesan alti adepti, e randul lor sa posteze. Daca o sa va "dati drumul" prea tare am sa expun aici cazuri concrete in care Meghesan a persecutat studetii care nu au fost de aceeasi parere cu el, de ex. impotrivitorii ecumenismului promovat de el, mai exact rugaciunile in comun cu cei de alte confesiuni, lucru intrezis de Canoanele Bisericii. Deci inainte de a sari in sus stati si cugetati!
Postat 28 Decembrie 2015, 20:50 de detectiv
decenta versus ironii. fara bani, de data asta
madam rosu are studii alese, fara doar si poate; are specializari care ar trebui sa impuna respect intre multi doctori ai universitatii copy-paste. face parte din comisia patristica, adica e in lotul national. pe un teren de cotet destinat studentilor oradeni pentru studiu, dati-mi voie sa spun faptul ca aceasta profesoara a incurajat studiul si inteligenta prin simpla respingere a oricarei forme de mita.ma mira ca nu se pomeneste asa ceva in articol sau in comentarii. apoi, ca sa o spunem si pe cealalta - vina pe care o avea e ca tanti rosu a fost si este sloboda la gura, a folosit zeflemeaua si ironiile ascutite pentru a puncta "evolutia" facultatii de teologie. intr-un loc in care se cere decenta, ea a avut doar decenta morala si vestimentara. in timpul ce restul popilor au venit cu decenta plicurilor si cotelor de participare pt a trece studentii in examene si licenta. sa nu ne ascundem dupa deget. sa fim corecti!
Postat 28 Decembrie 2015, 20:45 de roger
In rest totul e ok?
In rest e ok, teoria evolutionista a lui Meghesan va pica bine. Eu sunt mai invechit, expirat, asa spune Meghesan depre Pr Dumitru Staniloae, e expirat, asta e. Uite ca a iesit din gaoace o noua generatie de teologi bihoreni. Imi pare rau pt tine ca ai ajuns pe unor astfel de oameni, ma mai intrebi de ce il fac eretic? Nu imi vine sa cred, ce teologie ai mai invatat, tagaduirea creerii omului plus tagaduirea primirii sufletului in momentul zamislirii, pt tine sunt nimicuri. Nu te-am pus eu sa sari in apararea lui Meghesan, daca te bagi in oala cu el e treaba ta cum iesi. Nu am de gand sa expun aici alte lucruri de te doare capu, sunt suficiente acestea doua de mai sus, pt orice ortodox cu un minim de cunostinte. Asa ca mai lasa-ma cu Confucius si alte lucruri pe care le-ai mai citit prin facultate. Sa fie clar: nu am cu tine nimic, dar Meghesan nu e ortodox sub nici o forma!
Postat 28 Decembrie 2015, 20:42 de detectiv
Ei, felicitări !
Dați-mi voie să vă felicit stimate comentator anterior, care vă ascundeți identitatea sub un pseudonim oarecare! Înainte însă de a spune ce am de spus, iertați-mi curiozitatea: de unde știți că nu aveam ciorapi? Pe de altă parte, ținând cont de faptul că nu trăim în Republica Populară Coreea de Nord, ci în România, unde examenele se susțin în conformitatea cu metodologiile în vigoare și nu după bunul plac al cuiva, rolul profesorului supraveghetor este acela de a supraveghea buna desfășurare a examenului, nu de a își da cu părerea în mod calomnios cu privire la încălțămintea cuiva! Vă întreb: ați auzit de deontologie profesională? Știți un nesimțit la fel de mare ca mine, pe nume Kung Fu Tze (Confucius) spunea că: ”Înțelept este cel care, îmbrăcat fiind în zdrențe, poate sta în adunarea celor mari fără să se rușineze”! Eu nu mă consider un om înțelept, dar mă simt intrigat de o asemenea mentalitate vetustă și care calomniază oamenii pentru că își permit să aibă o anumită orientare religioasă în secolul al XXI-lea! Nu sunt apologetul domnului Megheșan, dar mă întreb în ce calitate pe unii îi faceți eretici (trăiască Inchiziția), pe alții formați la șablon, sau arghirofili! Dar de fapt să știți că aveți dreptate! Și ca dovadă de penitență pentru cele afirmate de către mine, nu am să îmi pun cenușă în cap, precum evreii, ci îmi voi da sandalele jos, așezându-mă în rândul celor care, de-a lungul istoriei au umblat desculți și care au fost mai nesimțiți decât mine
Postat 28 Decembrie 2015, 19:50 de geluserea
Teologie pseudo ortodoxa
In primul rand dupa venirea lui Sofronie lucrurile s-au schimbat de la a la z. Megheasan este un om "deosebit", adica deosebit de ortodoxie in primul rand. Este eretic prin invatatura pe care o da, prin predici, etc. Doamna respectiva este cu siguranta o specialista, din acest motiv a fost convocata de patriarhie, problema ei este faptul ca e perfectionista, si dura cu studentii, care nu au chef de latina si de greaca, ei sa gandesc noua parohie. Un student de teologie isi permite sa mearga la examen in sandale fara ciorapi, bravo! Sa revenim, Meghesan este un produs al teologiei "moderne", reformat prin convingeri si nu ortodox. La cursuri ii intreaba pe studenti daca mai cred in "papusa de lut" (l-am citat), adica tagaduieste creerea omului, apoi sustine ca sufletul este primit de om (de copil in pantece) in momentul in care este pregatit, zice el, adica le da apa la moara pro avortistilor. Cei care ii mai luati apararea va plasati imediat in umbra lui, studenti de teologie formati la sablon, infometati de bani, voi insiva persecutori ai colegilor vostri care sunt cu adevarat haraziti cu vocatie. Concluzie: O doamna as in domeniul ei contra unui eretic strecurat in facultatea de teologie ortodoxa, tinut acolo tocmai pentru a infecta intregul sistem.
Postat 28 Decembrie 2015, 11:48 de detectiv
Non idem est si duo dicunt idem
Constat cu stupoare încă o situație abracadabrantă specifică sistemului românesc. Nu contest nici decizia instanței, nici potențialele calități ale doamnei profesoare și nici modul în care Universitatea din Oradea a gestionat situația. Contest însă modul subiectiv în care s-a prezentat problema supusă discuției. Poate nu ar fi stricat să cereți și părerea studenților care au studiat cu domnia sa. Eu sunt unul dintre ei și pot să vă spun că la unul dintre examenele pe care le-am susținut și la care domnia sa a participat în calitate de profesor supraveghetor, am fost făcut ”nesimțit”, în două rânduri, de către dânsa, în fața a peste douăzeci de colegi, pentru că în luna iunie sau iulie, la peste 30 de grade Celsius, mi-am permis, să mă duc încălțat în sandale. Din punct de vedere deontologic așa ceva este inadmisibil, deși la vremea aceea am zis că decât un război drept mai bine o pace strâmbă. Cu timpul am ajuns dascăl și pot să vă spun că eu unul nu mi-aș permite niciodată o asemenea atitudine față de elevii mei. Pe de altă parte lipsit de modestie pot să vă spun că atât domnul Megheșan, cât și domnul Popa, sunt două persoane care au contribuit de-a lungul timpului la susținerea învățământului teologic din Oradea. Din ceea ce îi cunosc eu, nu cred că se pretează la practicile insinuate.Vă mulțumesc!
Postat 27 Decembrie 2015, 19:48 de geluserea
o curiozitate
Tare as vrea sa stiu cita Latina a invatat Meghesan la Secu.
Postat 27 Decembrie 2015, 19:30 de andreimagheru
specialist unicat
Domnilor Decani (fost si actual) de ce nu spuneti adevarul despre aceasta unica specialista? V-am sesizat verbal de mai multe ori despre comportamentul doamnei fata de studenti. Din respect pentru fostii studenti, de care doamna si-a batut joc, ar trebui sa vorbiti. Nu am facut cu ea ore de Patrologie si nici de Vechiul Testament. Daca este asa mare specialista de ce doreste sa predea la Teologie (un preot se descurca si fara prea multa greaca si latina) si nu se transfera la Filologie? Femeia asta nu suporta preotii si calugarii, are grave probleme de comportament, se plece acolo unde este solicitata!
Postat 27 Decembrie 2015, 18:37 de beius
va dispărea, ADINUȚA
așa e corect, nu va dispare!
Postat 27 Decembrie 2015, 17:33 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON