URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 25 NOIEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În primul rând, cred că ar trebui să definim ce însemnă drum de centură. O centură în adevăratul sens al cuvântului ar trebui să fie suficient de îndepărtată de oraş, încât, atunci când o străbaţi, abia să întrezăreşti localitatea pe care o ocoleşti. Practic, nici Oradea nu mai are centură, şoseaua e deja un inel interior al oraşului. Dar aşa cum e, centură sau nu, ne foloseşte de minune şi fără ea am fi fost cu nervii la pământ!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ce-a făcut şeful CJ Bihor săptămâna trecută, când a prezentat cele 12 criterii pentru alocarea banilor către primăriile din judeţ, este începutul celei mai importante reforme administrative din ultimii 30 de ani. Poate singura pe bune, nu formală, pentru că ţinteşte la rădăcina relelor din administraţia noastră. Dacă va fi adoptat - şi va fi - setul de reguli va scoate Bihorul, pur şi simplu, din feudalismul politic în care băltesc, de fapt, toate judeţele, oraşele şi comunele României.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt un fan mărturisit al instrumentelor digitale făcute să ne ușureze viața. Nu am mai plătit o factură la ghișeu de câțiva ani, evitând să pierd timp prețios și să văd fețe acre și plictisite dincolo de un geam de sticlă. Cumpăr de pe internet de câte ori am ocazia, comunic fervent prin mesaje și emailuri cu cei pe care nu îi pot întâlni, mă informez de pe diverse site-uri și platforme. Internetul îmi este util, chiar indispensabil, în toate activitățile profesionale, așa că îmi recunosc dependența de el.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre modul în care își face campania electorală Viorel Cataramă, candidatul Pro România Bihor pentru Senat?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Având în vedere faptul că în curând chiar se vor desfăşura alegeri parlamentare în România, în ciuda crizei sanitare, cred că este important să se cunoască cele mai importante aspecte prevăzute în Constituţie în legătură cu rolul şi activitatea Parlamentului, precum şi cu statutul senatorilor şi deputaţilor. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea gripei se efectuează prin utilizarea vaccinurilor cu virus inactivat. Aceste vaccinuri sunt preparate din virusuri gripale de tip A şi B ce au circulat în sezonul precedent. Dacă tipul de virus circulant în momentul vaccinării este strâns înrudit cu cel din compoziţia vaccinului, se realizează o protecţie de 50-80% faţă de infecţie.
26 Octombrie 2020, 18:40

Afacere de lux amendată: Un magazin de trufe din Bihor, prins că funcţiona fără autorizaţie

Afacere de lux amendată: Un magazin de trufe din Bihor, prins că funcţiona fără autorizaţie sursa foto: cultivaprofitabil.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au amendat cu 60.000 de lei un magazin de trufe din comuna Lugaşu de Jos şi au dispus şi sistarea activităţii, după ce au depistat că afacerea nu deţine autorizaţie pentru această activitate. 

Potrivit comisarilor de mediu, afacerea a deţinut, anul trecut, o autorizaţie de mediu, pentru colectarea a 200 de kilograme de trufe, însă anul acesta nu a mai obţinut un aviz. De asemenea, comercianţii de trufe trebuie să aibă acceptul administratorului fondului forestier de unde culeg "diamantele negre", cum sunt poreclite aceste ciuperci.

Firma cu pricina, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Marcolas SRL, are un depozit şi un magazin în Lugaşu de Jos. În momentul controlului Gărzii de Mediu, la sediul firmei erau câteva tone de trufe, culese din Bihor, dar nu numai, iar o parte dintre ele urmau să ajungă în străinătate, cu precădere în Franţa şi Italia.

Potrivit anunţurilor de pe internet ale firmei, un kilogram de trufe proaspete costă în jur de 500 de lei.

Considerate alimente de lux, trufele sunt un gen de ciuperci comestibile, care cresc şi se dezvoltă sub pământ, în păduri.

UPDATE: Avea autorizaţie, dar pentru alte judeţe

Ulterior publicării acestui articol, administratorul companiei, Ladislau Fabric, a declarat BIHOREANULUI că firma pe care o deţine a cerut autorizaţia de la APM Bihor, însă n-a obţinut-o, pentru că în acest an autorităţile nu au stabilit cantitatea de trufe care poate fi recoltată. "În alte judeţe am autorizaţie, în Bihor într-adevăr nu am primit-o", a spus Fabric.

Acesta a mai spus însă că deţine acordurile proprietarilor pădurii pentru colectarea trufelor, dar şi că obiectul firmei sale nu este doar de recoltare, ci şi de achiziţie. "Nu toată cantitatea de trufe din inventarul firmei a fost recoltată, putea fi şi achiziţionată. Dacă cineva vine la mine şi mă întreabă dacă cumpăr trufe, normal că cumpăr, cu asta mă ocup", a mai spus administratorul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Cu asta se ocupă Garda de Madiu ...
... dacă un comerciant are contract cu administratorul terenului din care scoate profit ?!? Dacă era vorba de cartofi ... inspectorii nici nu și-ar fi mișcat fundul din birou.
Postat 27 Octombrie 2020, 19:35 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.098 RON
  • 1 EUR = 4.8703 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON