URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Mai 2013, 14:13

Adunarea venerabililor: Gojdiştii promoţiei 1953 anunţă întâlnirea de 60 de ani

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un adevărat record stabileşte promoţia 1953 a actualului Colegiu Naţional Emanuil Gojdu, ai cărei membri se vor întâlni sâmbătă pentru a sărbători 60 de ani de la terminarea liceului.

Titlu de nobleţe

Evenimentul a fost anunţat joi printr-o conferinţă de presă ieşită din tipare, la care au participat profesorii Viorel Mititean, directorul Colegiului, şi Dorel Tifor, absolvent şi profesor doar la această şcoală de-a lungul întregii sale cariere, timp de 48 de ani, precum şi profesorul inginer Ioan Cohut, preşedintele Asociaţiei Absolvenţilor Gojdişti, el însuşi absolvent din promoţia 1953.

"A fi Gojdist e ca un titlu de nobleţe", a spus referindu-se la sutele de personalităţi şi miile de medici, ingineri, economişti, jurişti şi ofiţeri de valoare care au ieşit din acest liceu profesorul Tifor, absolvent al promoţiei 1959, care a trudit apoi tot la Gojdu întreaga sa carieră, vreme de 48 de ani.

Înainte de a-l introduce pe mai vârstnicul său coleg, Tifor a mai spus că între cei 19 participanţi din totalul de 56 de absolvenţi ai promoţiei 1953, la întâlnirea programată sâmbătă cu începere de la ora 10 se vor număra şi două dintre vârfurile generaţiei - scriitorul D.R. Popescu, membru al Academiei Române, şi fizicianul Dorin Poenaru, şeful Institutului de Fizică Nucleară de la Măgurele, de lângă Capitală.

De altfel, acesta din urmă se va întâlni cu profesorii de fizică din judeţ care sunt interesaţi de acest lucru, în cursul zilei de vineri, de la ora 13, fireşte că tot la Gojdu, pentru a le împărtăşi din experienţa sa. "Asemenea întâlniri sunt nu numai foarte plăcute, dar pot fi şi foarte utile, pentru că marea tristeţe e că acum lipsesc modelele nu doar pentru elevi, ci şi pentru profesori", a apreciat profesorul Tifor.

Spiritul gojdist

Despre spiritul gojdist - caracterizat prin disciplină, muncă, respect, colegialitate şi întrajutorare - a vorbit şi preşedintele Asociaţiei Absolvenţilor, Ioan Cohut. Nostalgic, acesta şi-a amintit cum, în 1946, a păşit prima oară în şcoala care pe atunci se numea Liceul Ortodox Emanuil Gojdu, iar apoi Liceul Nr. 1 Oradea, de băieţi. "Noi, cei din clasa întâi, ne uitam cu respect la "domnii elevi" din cursul superior, în timp ce domnii profesori ni se păreau nişte semizei, spre care abia îndrăzneam a ne ridica privirea. Eram copii proveniţi din medii diferite: fii de ţărani sau de intelectuali de la ţară, care stăteau la internatul liceului, copii de mici meseriaşi sau de funcţionari (care locuiau cu părinţii în cartierele sărace ale oraşului, şi cei din familiile mai avute, ce locuiau in centru şi care, deşi poate mai îndestulaţi ca noi, ne-au primit cu multă amiciţie şi nu au lăsat să se simtă niciodată vreo diferenţă între noi", a spus Cohut.

Hidrogeolog, cercetător ştiinţifiic, fost preşedinte al Asociaţiei Române de Geotermalism şi membru în conducerea Asociaţiei Internaţionale de Geotermalism, Ioan Cohut a povestit, la dorinţa jurnaliştilor, şi despre propria carieră şi viaţă. Cum nu puteau fi ocolite subiectele de actualitate, inginerul a spus că în opinia sa Oradea ar putea avea asigurat 25% din necesarul de energie termică prin valorificarea apelor geotermale, iar despre exploatarea gazelor de şist a afirmat că "este cu totul oportună dacă se face corect, după regulile meseriei", mult acuzata metodă a fracturării hidraulice fiind practicată şi în prezent pentru extracţia de ţiţei şi de gaze.

"Din păcate, ce spun eu nu mai are audienţă, pentru că sunt bătrân, dar mă uimeşte vehemenţa protestatarilor împotriva gazelor de şist. Semidoctul este, de altfel, cel mai periculos adversar într-o discuţie, pentru că nu ştie să asculte şi este totuşi foarte vehement", a spus venerabilul inginer. Nu la fel stăteau vremurile odinioară, când fiecare întâi asculta şi abia apoi, după ce analiza cele auzite, se încumeta să se pronunţe...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
confuzie
inca o data clasica confuzie,d.r.popescu nu este tot una cu popescu-dumnezeu,iar dorin poenaru are merite de necontestat.tu ptru ce fel de performante te-ai calificat,ratate mihai?
Postat 24 Mai 2013, 10:41 de maimonides
Mdea
Si dintre toti absolventii din 1953 fix securistii Dorin Poenaru si Popescu Dumnezeu sunt cei mai importanti? Aia doi trebuiau impuscati la revolutie si astia de la Gojdu mai ca le fac statuie.
Postat 24 Mai 2013, 07:09 de Mihai
tempi passati !
GOJDU a fost , din pacate . Astazi aceasta institutie traieste din ce au construit cei care ori nu mai sunt , ori au ajuns la varsta senectutii. Astazi in GOJDU se intampla alte lucruri decat ATUNCI. SIC TRANSIT GLORIA MUNDI !
Postat 23 Mai 2013, 21:59 de titel
Gojdu contemporan - elevii porno
Păcat că imaginea construită în timp de generaţii de elită, cum a fost si cea pomenită mai sus, e umbrită de gojdiştii exhibiţionişti din prezent (copii care îşi flutură puţulica la clasă). DOMNULE NEGREAN (inspector şcolar general), de ce nu vă prezentaţi demisia de onoare?? Numele d-voastră a pătat imaginea acestui liceu (prin comportamentul exihibiţionistului de fiu)
Postat 23 Mai 2013, 20:59 de 0m
E de bine şi cu sănătate să fie !?!
Criş nu este godjist, el doar s-a prezentat la conferinţa de presă. În rest, să trăiţi venerabililor, dintre care unii aveţi deja aerul monumentelor istorice ... de calitate evident.
Postat 23 Mai 2013, 20:08 de Carp III
fost venerabil
Frate, zi-ne daca esti venerabil si mai stam de vorba :)
Postat 23 Mai 2013, 15:53 de fost venerabil
Stalcirea limbii romane
"Înainte de a-l introduce pe mai vârstnicul său coleg" scrie autorul ! Unde sa-l introduca ?! Nu suna destul de frumos "a-l prezenta" ? Pai daca nici ziaristii (lu' Peste...) nu mai folosesc limba romana, cine sa-i traga de mineca pe cei care "aplica" pt. joburi si au "targeturi" marete !
Postat 23 Mai 2013, 14:37 de ROMGLEZU
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON