URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Decembrie 2015, 12:02

Adio, Electrica! Primăria şi instituţiile din subordine vor primi curent de la RCS&RDS

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O dorinţă enunţată de mai multă vreme de primarul Ilie Bolojan s-a concretizat! Atât clădirea municipalităţii, cât şi instituţiile din subordine vor primi, în 2016, curent de la RDS&RCS, în urma licitaţiei derulate vineri pe Bursa Română de Mărfuri (BRM).

Potrivit unui comunicat transmis luni de Primăria Oradea, beneficiarul achiziţiei este Asocierea formată din: Municipiul Oradea (energia electrică aferentă clădirilor proprii), Administraţia Imobiliară Oradea (inclusiv unităţile de învăţământ), Administraţia Socială Comunitară Oradea, Clubul Sportiv Municipal Oradea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Clinic Municipal dr. Gavril Curteanu, SC Termoficare SA Oradea şi SC Administraţia Domeniului Public SA Oradea.

Astfel, având în vedere faptul că preţul actual pentru furnizarea energiei electrice este de 163 lei/MWh, prin noul furnizor, se va înregistra o scădere a facturilor de aproximativ 14% pe an.

"Runda de licitaţie a fost adjudecată la preţul de 140 lei fără TVA pentru 1 MW, ofertat de SC RCS-RDS SA. Economia realizată astfel de asocierea formată din instituţiile şi companiile din subordinea Consiliului Local împreună cu cele 42 de instituţii subordonate, în decursul unui an calendaristic, este de aproximativ 500.000 lei cu TVA", arată comunicatul.

"Faptul că achiziţia s-a derulat prin BRM ne-a fost de folos. Preţul obţinut a fost sub nivelul estimat şi totul a decurs mult mai repede", a spus Manuela Maghiar, şefa Serviciului Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Oradea, cea care a asigurat organizarea procedurii.

Cantitatea estimată de energie electrică care a făcut obiectul achiziţiei este de 17.750 MWh şi cuprinde 15.900 MWh de joasă tensiune şi 1.850 MWh de medie tensiune.

Contractul de furnizare se va încheia pentru o perioada de 12 luni, din ianuarie 2016 până în 31 decembrie 2016, cu posibilitatea prelungirii prin act adiţional pe o perioadă de maxim 4 luni în anul 2017.

"Este prima licitaţie organizată de Primăria Oradea pe Bursa de Mărfuri şi ne bucurăm că a fost încheiată cu succes. Ne-am atins scopul propus prin scăderea preţului de furnizare a energiei electrice, iar economia de fonduri ne va permite să creştem bugetul alocat investiţiilor publice în anul următor", a precizat city-managerul Eduard Florea.

Comunicatul mai menţionează şi că municipalitatea a decis să deruleze pe Bursa de Mărfuri achiziţia de curent având în vedere atât preţul (între altele mecanismul de licitaţie a preţului oferă posibilitatea scăderii în trepte a preţurilor ofertanţilor atât faţă de ofertele financiare iniţiale, cât şi în timpul rundei de licitaţie), cât şi termenul redus de desfăşurare a procedurilor (ordinul este programat la tranzacţionare în 7 zile din momentul emiterii lui), numărul mare de ofertanţi (datorită cantităţilor importante tranzacţionate la nivelul total al pieţei), cât şi modul de selectare a ofertanţilor (faptul că agentul de bursă realizează selecţia ofertanţilor înainte de a fi admişi la tranzacţionare).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Bravo, nea ilie. iar te-ai ,,descurcat" ! De oradeni te doare-n....
...oricum, nu esti si nu vei fi oradean! Gazul pt. cet l-ai tras din magistrala transgaz, ai ,,fentat" intermediarii, acum ai ocolit pe cei de la electrica furnizare, dar noua, oradenilor, nu ne e de niciun folos ,,istetimea" ta, tot hot ai ramas, ne-ai bagat si ne bagi mana in buzunar pana la cot! Am auzit ca te-ai/te-au cocotat, esti mare mahar pe la penali. De ce nu te duci sa te bati cu cei de la agentiile de tot felul, sa avem si noi acces LIBER la furnizorii de servicii cu preturi mai mici?! Aa, am uitat: esti adeptul accesului prostimii la gaz DOAR via cet! Las' ca si cu cet-ul le-ai tras-o oradenilor, pretul va fi mult peste cel al Gca-ei produsa de vechiul cet! Du-te prin oras, asa, la pas (ia-ti si niste handralai sa te apere de iubirea oradenilor!) si vei vedea unde a dus si duce tampenia ta de a te opune introducerii gazului metan! De pilda strazi asfaltate de doi-trei ani sunt brazdate acum, la propriu! de santurile distribuitorului de gaz, mergi pe ele ca pe DN76 reabilitat, numai in salturi...
Postat 15 Decembrie 2015, 06:30 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON