URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Iulie 2018, 16:33

Acuzat de drenări financiare către ONG-urile UDMR, şeful CJ Bihor dă replica prin purtătorul de cuvânt: Bolojan vrea să abată atenţia de la neregulile Primăriei!

La o zi după ce preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, flancat de liderului grupului liberal din Consiliul Judeţean, Ionel Avrigeanu, şi de consilierul Călin Gal, fost şef al Gărzii Financiare Bihor, au acuzat într-o conferinţă de presă conducerea judeţului de drenarea a 2,5 milioane lei către entităţi apropiate UDMR, bazându-se pe un raport al Curții de Conturi, preşedintele CJ Bihor, Pásztor Sándor, a reacţionat prin intermediul purtătorului de cuvânt Adrian Simon.

Sâmbătă, acesta e remis un comunicat de presă prin care nu doar că dezminte afirmaţiile făcute de cei trei reprezentanţi ai PNL Bihor, ci îl şi acuză pe Bolojan că, de fapt, prin demersul său, ar fi vrut să distragă atenţia de la probleme mult mai grave pe care aceeaşi Curte de Control le-ar fi constatat la Primăria Oradea.

"Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a lansat o serie de afirmaţii neadevărate", susţine comunicatul CJ, adăugând că acuzele sunt "infirmate de documentele oficiale ale instituţiei competente", scopul fiind concentrarea atenţiei opiniei publice asupra CJ, în timp ce Primăria are dificultăţi similare, de amploare mai mare: "Este cert că Primăria Municipiului Oradea a încercat să minimalizeze impactul ultimului raport redactat de aceeaşi instituţie de control şi însuşit de Consiliul Local Oradea".

Potrivit lui Simon, Curtea de Conturi a găsit la CJ Bihor doar 30 de abateri şi prejudicii totalizând 18,33 milioane lei, din care trebuie recuperaţi mai puţin de 180.000 lei, pe când la Primărie ar fi 56 abateri, în valoare de 32,04 milioane lei, suma de recuperat ridicându-se la 533.000 lei.

Pe fondul problemei, purtătorul de cuvânt al CJ Bihor afirmă că prejudiciul constatat de Curtea de Conturi la Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte şi la Direcţia Social-Comunitară, prin care s-au făcut alocările către ONG-uri şi firme, nu este de 2,5 milioane lei, această sumă reprezentând bugetele lor totale, inclusiv banii pentru salariile angajaţilor, bunuri şi servicii, şi că la DSC singurul prejudiciu a fost de numai 5.000 lei, sumă "în recuperare", în timp ce la DDIP "anumite abateri" sunt contestate, "deci în curs de clarificare" până la termenul de 31 ianuarie 2019, stabilit de Curtea de Conturi.

În încheiere, comunicatul arată că "CJ nu doreşte să intre şi să continue o polemică politicianistă cauzată de nemulţumirea faţă de anumite decizii luate în mod transparent în plenul instituţiei noastre. Rugăm preşedintele PNL Bihor să aibă, dacă se poate, decenţă în comunicare şi să prezinte date în mod corect sau să urmeze proverbul «tăcerea e de aur»".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
@sandu1206
Ai inteles pe mama dracului,alte preocupari nu ai decat avioanele in care nu ai fost decat in vis?
Postat 01 August 2018, 22:55 de User anonimizat
Aaaa daaaa
Am înțeles ce se întâmplă cu aeroportul Oradea
Postat 30 Iulie 2018, 17:47 de Sandu1206
FFE
fefeleaga ar intelege fostul director prof de limba romana ce sa legat de dragnea(cu analiza lterara),dar aici inseamna frauda cu fonduri europene.De ce,fiindca primaria vede paiul din ochiul altuia dar nu vede barna din al sau,asta e cel mai mare fraudator de fonduri europene ce se da cea mai mare sugativa la asa ceva din tara,mai oameni buni,trimiteti curtea de conturi la o lucrare a primariei din bani europeni si veti vedea ca nu se justifica nici pe jumate,doar ca dna organizatie criminala a ue(aici era necesar nr ala de inmatriculare de suedia sa puna un prefix m),inchide ochii fiindca de aici se infrupta si ei,de ce i bolojan tare n dna(cum mi a zis personal un fost sef de vama,dar vedem pana cand),fiindca a fraternizat cu crima asta organizata de peste granite ce protejeaza cica prin dna cu cei mai corupti angajati in trecut aici la oradea,cum?asa ca acum,aratand paiul din ochiul altuia in timp ce ei au ditamai barna!
Postat 30 Iulie 2018, 15:04 de User anonimizat
zici ca e soricel. il intrebi de mere si el iti spune de pere.
tipic celor care nu le convine intrebarea sau subiectul.
Postat 29 Iulie 2018, 23:14 de User anonimizat
ce sa faci
La noi anticoruptia merge in directie politica. Daca esti in partidul "corect" ai scapat. Dorim doar "fara penalii lor in functii publice", dar ii iertam pe penalii nostrii.
Postat 29 Iulie 2018, 10:58 de testtest
Caragiale
Personajele e comice dar tristetea vine din partea acestei institutii numita pompos "Curte de conturi", pe care dinsii fac peepee cu bolta.Cum a gasit ea neste maruntis scurs printre degetelele CJ-ului si primarelui...dar n-a gasit nici o hiba la masinatiunile antecesorilor,intinse pe ani de zile, cu terenuri si carbuni si asfalt samd.Biroul unde s-a fraudat 1000ron ar trebui marcat cu bulina rosie si imputat decidentului la proxima chenzina. Ma rog, cu o pauza pe durata concediului estival, sa-si poata consuma acesti bugetari verosi VOUCHERELE de 1500 lei.Excelsior!
Postat 29 Iulie 2018, 00:26 de excalibur
Are dreptate Pasztor ...
... dovada e că fostul sef al Garzii Financiare Bihor nu mai e la comandă în sistem, fiind dezvăluit ca "sifonar" de fonduri pentru niște PDL-iști vopsiți în PNL-iști ... dar si pentru "calitatea" controalelor facute la niste privati, de genul "clanului Micula" !?! Să te prezinți cu ăsta într-o conferință de presă înseamnă că ești prost sau foarte prost ... având în vedere "capacitatea" de management financiar al edilului sef de Oradea !?!
Postat 28 Iulie 2018, 20:21 de CrisDumi
Amatorism
Nici macar sa iasă in fata sa zica ceva sau sa replice el. Si vorba aia...la noi or fost 18 mil da la ei 32. Pai de ce ai avut 18. Asta e aia... Pe mine de ce ma luati ca io numa tri am furat? Praf asta, bine nici mutra nu inspira vreo telectualitate cat de minima
Postat 28 Iulie 2018, 19:36 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON