URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
05 Decembrie 2023, 18:42

Actorul român Sebastian Stan îl interpretează pe Donald Trump într-un film despre afacerile fostului preşedinte al SUA

Actorul român Sebastian Stan îl interpretează pe Donald Trump într-un film despre afacerile fostului preşedinte al SUA (Sursa foto stânga: Patriot Pics / BACKGRID via Libertatea.ro, sursa foto dreapta: Instagram - Sebastian Stan)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Actorul român Sebastian Stan a fost surprins zilele trecute în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "The Apprentice", unde îi dă viaţă fostului președinte SUA Donald Trump în perioada tinereţii.

Rolul unui afacerist 

Primele imagini au fost publicate de New York Post şi revista People. Fotografiile, obţinute de The Post şi ulterior distribuite de agenţiile foto internaţionale, îl prezintă pe Stan în rolul tânărului magnat, aşezat pe o bancă din Toronto, savurând un sendviş şi o băutură Coca Cola.

Actorul în vârstă de 41 de ani apare îmbrăcat cu un palton negru şi un costum de culoare închisă, caracteristice omului de afaceri, şi cu o cravată în dungi. Părul său este de asemenea aranjat precum frizura fostului preşedinte.

Detaliile făcute publice despre filmul "The Apprentice" sunt încă puţine, numele acestuia fiind inspirat de reality show-ul prezentat de Trump între 2004 şi 2017. Într-o scurtă descriere oficială, se menţionează că lungmetrajul explorează puterea şi ambiţia într-o lume marcată de corupţie şi înşelăciune. "Este o poveste mentor-protejat care trasează originile unei dinastii americane", se arată în descrierea oficială, scrie Libertatea.ro.

Filmul ar acoperi și perioada afacerilor lui Trump în New York din anii 70`şi `80. Data lansării nu a fost încă anunţată.

Din distribuţie mai fac parte şi actriţa Maria Bakalova, nominalizată la Oscar, care va interpreta rolul primei soţii a lui Trump, Ivana, în timp ce Jeremy Strong, cunoscut din serialul "Succession", va juca rolul avocatului Roy Cohn.

Actor cu roluri importante

Sebastian Stan s-a născut la Constanţa şi a petrecut o perioadă în Viena împreună cu mama sa, Georgeta Orlovschi, angajată acolo ca pianistă. La 10 ani, a debutat în filmul "71 Fragments of a Chronology of Chance" al regizorului austriac Michael Haneke.

După patru ani, s-a mutat în Comitatul Rockland, New York, SUA. A studiat la Universitatea Rutgers şi a urmat cursuri în Regatul Unit, timp în care a apărut la Shakespeare's Globe Theatre din Londra. De-a lungul carierei sale, a jucat alături de actori renumiţi precum Natalie Portman, Mila Kunis, Chris Evans, Blake Lively, Robert Downey Jr., Scarlett Johansson, Samuel L. Jackson şi Matt Damon.

Stan a interpretat roluri diverse, incluzând apariţii în "Black Swan" (2010), trilogia "Căpitanul America", "Marţianul" (2015), nominalizat la Oscar, "Capcana" (2018) alături de Nicole Kidman sau în serialul "Gossip Girl".

Este cunoscut pentru portretizarea unor personaje controversate, cum ar fi Tommy Lee în serialul "Pam & Tommy" (video), care i-a adus o nominalizare la Emmy, sau rolul lui Jeff Gilooly în "I, Tonya" (2017).

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON