URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Mai 2017, 11:58

Accident grav între Salonta şi Tinca: O autobasculantă încărcată cu pietriş s-a răsturnat peste pietoni! (FOTO)

Accident grav între Salonta şi Tinca: O autobasculantă încărcată cu pietriş s-a răsturnat peste pietoni! (FOTO) sursa foto: ISU Crişana
Accident grav între Salonta şi Tinca: O autobasculantă încărcată cu pietriş s-a răsturnat peste pietoni! (FOTO) Sursa foto: Facebook, grupul Infotrafic al Județului Bihor
Accident grav între Salonta şi Tinca: O autobasculantă încărcată cu pietriş s-a răsturnat peste pietoni! (FOTO) sursa foto: ISU Crişana
Accident grav între Salonta şi Tinca: O autobasculantă încărcată cu pietriş s-a răsturnat peste pietoni! (FOTO) sursa foto: ISU Crişana
Accident grav între Salonta şi Tinca: O autobasculantă încărcată cu pietriş s-a răsturnat peste pietoni! (FOTO) sursa foto: ISU Crişana
Accident grav între Salonta şi Tinca: O autobasculantă încărcată cu pietriş s-a răsturnat peste pietoni! (FOTO) sursa foto: ISU Crişana
Accident grav între Salonta şi Tinca: O autobasculantă încărcată cu pietriş s-a răsturnat peste pietoni! (FOTO) sursa foto: ISU Crişana
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Accident grav, joi, la ieşirea din Salonta, unde o autobasculantă încărcată cu pietriş s-a răsturnat într-o curbă peste pietonii care se deplasau pe marginea drumului.

Echipajele de intervenţie nu cunosc, încă, numărul răniţilor, dar la locul accidentului sunt reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Salonta şi Oradea, care au solicitat şi elicopterul SMURD, precum şi echipaje medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

"Accidentul s-a produs pe drumul judeţean 795, pe strada Tincii din municipiul Salonta. Poliţiştii rutieri efectuează cercetările la faţa locului pentru a stabili cauzele şi circumstanţele în care s-a produs evenimentul", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

Şoferul autobasculantei şi pasagera sa, care au suferit diferite contuzii, au fost preluaţi de un echipaj SMURD, respectiv de unul al Serviciului de Ambulanţă, care i-au transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean Oradea.

Circulaţia în zonă este dirijată pe un singur fir de poliţiştii rutieri care efectuează şi ancheta la faţa locului.

UPDATE:

Traficul în zona accidentului a fost blocat, fiind deviat din centrul municipiului Salonta pe străzile: Kulin Gyorgy-Toldi-Crişan-Tincii. "Traficul va rămâne blocat până la ridicarea autobasculantei", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON