URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
15 Ianuarie 2016, 18:42

Acces controlat în 20 de incinte

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Operatorul licenţiat de salubrizare RER Ecologic Service a finalizat lucrările de montare a sistemelor de acces controlat în 20 de incinte pentru depozitarea deşeurilor din Oradea. Cetăţenii care le folosesc au primit cartelele magnetice cu care deschid ţarcurile pentru containere. Astfel, în incinte nu au acces decât membrii asociaţiilor care le au în administrare şi, fireşte, muncitorii firmei de salubrizare.

Pentru ca locatarii să nu aibă grija facturilor pentru curentul electric consumat, sistemele sunt alimentate cu energie solară captată prin panourile montate deasupra ţarcurilor.

Până la data de 30 septembrie 2017, RER Ecologic Service va monta sisteme de acces controlat în 530 de incinte din oraş, investiţie ce depăşeşte 441.000 euro.

De asemenea, până la sfârşitul acestui an, operatorul de salubritate va amenaja şi zece puncte subterane pentru colectarea deşeurilor, în cvartalele de blocuri înghesuite, unde nu pot fi amplasate containere clasice deoarece ar fi încălcate normele privind distanţele minime legale faţă de spaţiile de locuit. Fiecare sistem subteran va conţine câte patru containere, în care deşeurile vor trebui depuse separat, pentru ca fracţia uscată să poată fi revalorificată.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON