URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 05 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
02 Iunie 2014, 09:00

Absolvenţii primesc indemnizaţie de şomaj, dacă nu se angajează în două luni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tinerii care termină acum liceul sau facultatea au la dispoziţie 60 de zile să se înscrie în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, instituţia care îi ajută să-şi găsească un loc de muncă. Pentru absolvenţii de liceu, termenul în care pot intra în evidenţa AJOFM Bihor este 1 iunie - 30 iulie.

După înregistrare, absolvenţii au parte, gratuit, de informare, orientare şi consiliere profesională pentru găsirea unui loc de muncă, de programe de formare profesională în meserii căutate pe piaţa muncii, dar şi de drepturi de protecţie socială.

Mai precis, dacă sunt în evidenţele AJOFM, tinerii care nu se angajează în două luni de la absolvire şi nici nu se înscriu la o nouă formă de învăţământ primesc, timp de şase luni, indemnizaţie de şomaj în valoare de 250 de lei. Totodată, la angajare, ei vor lua o primă de încadrare de 500 de lei.

Pentru a se înregistra în baza de date a AJOFM Bihor, tinerii trebuie să prezinde cartea de identitate, certificatul de absolvire (în original şi copie), adeverinţă de la medicul de familie cu menţiunea "apt pentru muncă", adeverinţă fiscală de la Direcţia de Finanţe şi un dosar plic.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Şomaj e atunci când nu mai ai loc de muncă, nu când nu ai avut niciodată !?!
Ăsta e un ajutor social mascat, ca să nu moară nişte tineri chiar de foame dacă tot au făcut o şcoală degeaba, dar şi să prindă puteri ca să meargă cândva la vot pentru social-democraţia care împrăştie toată "bruma" culeasă de pe iarbă, descurajând în fapt munca !?!
Postat 02 Iunie 2014, 09:10 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6099 RON
  • 1 EUR = 4.9633 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON