URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Aprilie 2021, 15:15

A făcut-o în scop caritabil: Octavian Şovre i-a cerut autograf fotbalistului Haaland pentru a ajuta persoanele cu autism

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce arbitrul orădean Octavian Şovre a fost criticat pentru că i-a cerut autograf pe două cartonaşe fotbalistului norvegian Erling Haaland, preşedinta unei asociaţii pentru tinerii şi adulţii cu autism din Oradea, SOS Autism, Simona Zlibuţ, dezvăluie că Şovre a făcut acest gest într-un scop nobil, concret pentru a ajuta asociaţia.

Scoase la licitaţie

"Acel autograf e pentru o cauză nobilă. Poate lumea nu ştie, dar Tavi (n.r. Octavian Şovre) e implicat direct în sprijinirea acestei Asociaţii, prin care funcţionează acest singur centru acreditat pentru adulţii cu forme grave de autism din Bihor. Sunt doar 5 în toată ţara. N-am cuvinte să vorbesc despre Tavi Şovre fiindcă ne-a ajutat mult în toţi aceşti ani! (...) Eu şi Tavi Şovre am fost colegi la grădiniţă, părinţii noştri sunt din Sânmartin şi a decis să vină lângă noi, părinţii care am făcut această asociaţie. Să ştiţi că în alt mod nu putem să ne finanţăm. Dacă eu vă sunam pe dumneavoastră şi v-aş fi solicitat bani, aproape sigur n-aţi fi avut încredere să donaţi, dar aşa, dacă se scot la licitaţii anumite obiecte, tricouri, picturi, autografe, fotografii, oamenii licitează şi banii îi folosim pentru terapiile celor care suferă de autism", a declarat Simona Zlibuţ pentru GSP.ro.

Conform acesteia, cele două cartonaşe, cu semnătura lui Haaland, vor ajunge în posesia centrului de autism şi vor fi scoase la licitaţie în cadrul unei gale anuale, în care vor exista şi alte donaţii. 

GSP.ro notează că arbitrul asistent orădean s-a implicat activ în sprijinirea Asociaţiei SOS Autism încă din 2015. 

Şi de la Messi

Informaţia a fost confirmată şi de Octavian Şovre pentru site-ul Playsport.ro. "Cu ceva vreme în urmă, eu împreună cu alți colegi de-ai mei, arbitri, am decis să sprijinim un centru în care se aflau persoane cu probleme de sănătate. La fiecare sfârșit de an făceam chete și puținul care se strângea, era donat acestui centru. Cu timpul au mai venit oameni lângă noi și asta ne bucură enorm. Am încercat să sprijinim cu tot cum am putut acest centru", a spus Şovre. 

Tot el a spus că mai multe vedete ale fotbalului i-au semnat diverse obiecte care ulterior să fie licitate în scop caritabil pentru persoanele cu autism. "O situație aparte este cea a lui Lionel Messi. Cu el am dialogat mai mult pe această temă. M-a ascultat și atunci când a aflat despre ce este vorba, mi-a semnat 9 cartonașe, nu unul. Vă dați seama că nu i-aș fi cerut așa ceva, dar el a fost impresionat atunci când i-am spus despre oamenii care vor beneficia de pe urma acestor semnături", a spus Şovre pentru sursa citată. 

Criticat pentru gestul său

Amintim că la finalul meciului de Champions League dintre Manchester City şi Borussia Dortmund, la care Şovre a oficiat alături de brigada românească, arbitrul a fost filmat în timp ce-i cerea un autograf fotbalistului norvegian Erling Haaland. Mai multe persoane, inclusiv foşti fotbalişti ori analişti sportivi, au criticat gestul, spunând că nu este unul profesionist. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON