Prima lansare de carte a Anei Blandiana la Oradea, cum a mărturisit ea însăşi, s-a petrecut în 1972, în exact aceeaşi librărie (care, desigur, atunci nu purta acest nume), obiectul fiind cartea de poezie "Octombrie, noiembrie, decembrie". După 42 de ani, aceeaşi Ana Blandiana s-a confesat în faţa a peste 200 de "suporteri" orădeni prezenţi sâmbătă la Librăria Humanitas, spunând că, deşi nu mai are emoţiile de atunci, îşi doreşte ca volumul oferit acum - "Fals tratat de manipulare" - să fie citit de cât mai multă lume.
E o carte prin care care, potrivit introducerii făcute de criticul Dan Liviu Boeriu, Ana Blandiana explică "felul în care a fost posibil comunismul şi cum l-am trăit şi n-am învăţat nimic din tragedia care ni s-a întâmplat timp de 50 de ani", o "sinucidere provizorie" a unei poete prin excelenţă, dar care o vreme evadase din literatură pentru a se dedica Cetăţii, implicându-se în treburile ei şi cunoscând decepţia, o carte "pe care a scris-o fără bucurie, un obstacol pe care a trebuit să-l treacă pentru a se întoarce la masa de scris", "un manual de exorcizare a tarelor colective" ale unei societăţi care s-a nimerit din dictatură în libertate fără a pricepe şi fără a învăţa cum să se bucure de ea.
Vorbind despre "Falsul tratat de manipulare", Ana Blandiana a atras atenţia că volumul, "cel mai gros" din cariera sa de până acum (peste 500 de pagini), nu este totuşi în sensul propriu un jurnal (de acest lucru se ocupă "soţul meu, care scrie mai încet decât mine", a spus ea, cu umor, referindu-se la Romulus Rusan), ci mai degrabă - cum avea să afirme cronicarul de teatru Elisabeta Pop - "o ilustrare a ideii că memoria poate fi un fel de justiţie".
"Falsul tratat de manipulare" e o carte despre libertate şi despre alterarea ei, aşa cum autoarea a învăţat din propria experienţă de după 1989, o carte ce confirmă spusele unui disident ajuns preşedinte de ţară, polonezul Lech Walesa: "de libertate profită mai mult răul decât binele".
După ce a răspuns întrebărilor bine ţintite ale amfitrionului Dan Liviu Boeriu şi înainte de a mulţumi şi curiozitatea numerosului public din Librăria Humanitas, Ana Blandiana a lecturat un pasaj din carte, cu vocea adesea înecată în lacrimi, despre felul în care şi-a pierdut prima oară tatăl (fost preot, deţinut politic) şi în care nu a mai putut să-l regăsească după eliberarea din puşcărie, din pricina unui accident pe cât de stupid, pe tot atât de tragic, ce a dus la moartea sa. Un capitol care, dacă ar fi fost auzit şi de alţii, ar fi reuşit să-i convingă să facă ceea ce au făcut toţi cei prezenţi la întâlnirea cu scriitoarea: să cumpere cartea şi apoi, fireşte, s-o citească.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.