Într-o atmosferă prietenească, tovarăşii de breaslă ai poetului Ioan Moldovan au ţinut să-l sărbătorească printr-o întâlnire la care au participat joi seară, în sala mare a Primăriei Oradea.
Urmaşul lui Vulcan
Îmbrăcat la costum şi cu cravată (ceea ce l-a şi stânjenit vizibil), emoţionat, dar într-un chip plăcut, "jubilantul" (cum erau numiţi sărbătoriţii în epoca întemeietorului Familiei, Iosif Vulcan), a fost omagiat, în primul rând, de colegul Traian Ştef, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori din redacţia revistei de cultură pe care Moldovan o conduce din 1990 încoace.
Ştef a dat citire şi unei frumoase scrisori trimise "La un sexagenar tânăr" de către criticul Gheorghe Grigurcu ce-l descrie pe Ioan Moldovan ca pe un patriarh şi totodată modern poet.
"Două trăsături distincte se pot stabili în personalitatea lui Ioan Moldovan. Mai întâi una, să zic aşa, patriarhală: un gen de "vechime" subţire pe care de la o vreme acest poet hirsut, domol în gesturi şi drămuit în vorbire, comportament care i-a atras numele suplimentar de "baci", şi-o îngroaşă cu graţie. E un fel de pact cu locul natal, o poliţă de asigurare anteică. Dar nu mai mult. Deoarece Ioan Moldovan înţelege a se asimila în chip temeinic modernităţii. Fizionomia bardului este cea a unui eminent intelectual, dispus a se exersa inclusiv în rafinat verb critic. (...) Precum la înţelepţi, aerul domniei sale de-o simplitate calmă sugerează profunzimea, în afara oricărei înscenări a autorităţii", l-a portretizat pe sărbătorit Grigurcu.
La rându-i, invitat de onoare, directorul revistei de cultură Arca din Arad, Dan Vasile, a subliniat cele "două calităţi majore ale lui Ioan Moldovan": cea de spirit rector al revistei Familia şi cea de poet major al literaturii române contemporane.
Dar de poezie
Primarul Ilie Bolojan, care şi-a recunoscut limitele de inginer, i-a înmânat "jubilantului" o diplomă de excelenţă, mulţumindu-i lui Ioan Moldovan pentru felul în care, în condiţii nu totdeauna prielnice, a condus prestigioasa publicaţie de cultură, dar şi pentru că a servit, prin literatură, Oradea.
Hâtru şi bonom, cum îl cunosc toţi prietenii şi confraţii, Moldovan a recunoscut apoi că, aşa cum fiecare ştie că firea umană are nevoie de solemnităţi, şi el, la rându-i, suferă de această slăbiciune. Cu o modestie rară şi naturală, însă, sărbătoritul a reuşit să nu vorbească deloc despre sine, ci doar despre revista pe care o conduce şi despre colegii de redacţie, "un grup mic cu care ne străduim să menţinem o revistă mare", transferându-le, astfel, acestora toate laudele primite.
În finalul întâlnirii, poetul şi-a luat îngăduinţa să citească "câteva poezii mai vechi şi mai noi, nu prea multe, pentru a nu strica frumuseţea şi liniştea acestei zile"...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.