`
< Pagina precedentă 46 47 48 49 50 51 52 53 54 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?
De stiut
Colțul juridic
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Laura Gal
- O maşină s-a răsturnat pe DN 19, în Bihor, iar o persoană a fost rănită. Şoferul era beat şi a fost reţinut 11/01/2024
- Procesul „homeschooling” continuă: Cei doi părinţi din Bihor trimişi la muncă în folosul comunităţii pentru că îşi educau copiii acasă au atacat hotărârea judecătorească 10/01/2024
- De două ori penal: Un tânăr de 18 ani din Bihor a fost prins fără permis la volanul unei maşini cu număr fals. Poliţiştii l-au "cazat" în Arest 08/01/2024
- Fără permis 7 luni! Vitezoman surprins de două ori, într-o singură zi, gonind pe DN 1, în Bihor 08/01/2024
- Bonica, din nou la judecată: Controversatul afacerist din Sânmartin e inculpat pentru o pagubă de peste 6 milioane de lei 07/01/2024
- Un bărbat din Sântandrei care a ucis căţeluşa vecinilor a fost condamnat la amendă penală şi despăgubiri morale 06/01/2024
- Prostia l-a costat libertatea: Aflat în perioadă de supraveghere pentru alcool, un bihorean a urcat iar beat la volan și a refuzat să meargă la analize 05/01/2024
- Trafic de migranţi cu Mercedesul lui tata: Un tânăr din Bihor primea 200 euro pentru fiecare afgan ajuns la frontiera ungaro-austriacă 04/01/2024
- Curtea de Apel Oradea a început procesul în cazul şoferului care a ucis un copil de 12 ani pe trecerea de pietoni. Care a fost prima decizie 04/01/2024
- Eleva judecată că a înjunghiat un pedagog la Colegiul Traian Vuia din Oradea vrea să iasă din arest. Ce au decis judecătorii 04/01/2024
- Crima din cartierul Prima: Tribunalul Bihor îl ţine pe Dinu Lupaș Jr în spatele gratiilor 03/01/2024
- Etilotestul l-a dat de gol: un şofer din Bihor a fost prins la volan în pragul comei alcoolice. 14 petrecăreţi au rămas fără permis în minivacanța de Revelion 03/01/2024
- Primul proces din 2024 din Oradea: trei tâlhari au fost arestaţi preventiv, un minor e în arest la domiciliu, după ce au atacat un adolescent 03/01/2024
- Doi părinţi din Bihor, care îşi educau copiii acasă, au ajuns inculpaţi. Judecătoria i-a trimis la muncă în folosul comunităţii 02/01/2024
- Prima condamnare din Bihor pentru transmiterea HIV-SIDA: Un proxenet trăia într-un „menaj a trois” cu două tinere şi pe spinarea acestora 02/01/2024
- Şoferul care a provocat accidentul din Sântandrei, în arest: A furat două permise şi a vrut să spargă sediul Poliţiei ca să-l recupereze pe-al său 31/12/2023
- Dinu Lupaș Jr., tânărul care și-a ucis tatăl, a fost trimis în judecată. Riscă 25 ani de închisoare 31/12/2023
- Procurorul din Marghita care nu a vrut să aresteze violatorul unei fetiţe a cerut să fie numit judecător 30/12/2023
- Poliţiştii au ieşit la "vânătoare" de artificii şi petarde. Peste 1.100 de obiecte pirotehnice au fost confiscate, trei bişniţari sunt în anchetă (FOTO) 29/12/2023
- Val de pensionări în Poliţia Bihor! Pleacă peste 50 de ofițeri și subofițeri, în frunte cu adjunctul Adrian Bucur și șeful BCCO, Mugur Poinar 29/12/2023
- Accident în Sântandrei, provocat de un şofer băut: Un pieton a scăpat ca prin urechile acului (VIDEO) 29/12/2023
- Adolescent de 14 ani, tâlhărit pe o stradă din Salonta. Autorul e un minor multirecidivist şi a ajuns în Arestul Poliţiei 29/12/2023
- Bărbat din Bihor, condamnat pentru agresiune sexuală asupra propriei fiice. A încălcat ordinul de protecție în timpul procesului 28/12/2023
- Ancheta în cazul fetiţei care a născut copilul violatorului ei rămâne la Marghita. Ce motive invocă Parchetul Bihor 28/12/2023
- „Mă omoară fiul meu”. Amănunte șocante despre cum și-a ucis propriul tată un tânăr bihorean dependent de droguri (FOTO/VIDEO) 28/12/2023
- Crăciun cu drogaţi şi beţivi în trafic, în Bihor: 19 şoferi s-au ales cu dosare penale, trei persoane au fost reţinute 27/12/2023
- Accident pe DN1, lângă Urvind: Două maşini implicate, patru persoane au ajuns la spital 22/12/2023
- L-aţi văzut? Un adolescent de 15 ani din Bihor a dispărut 22/12/2023
- Ţuţu după gratii: Fosta proxenetă care ţepuia bănci prin intermediul unor oameni ai străzii a fost încarcerată 22/12/2023
- Descinderi la firmele de curierat din Oradea: Aproape 1.300 de kilograme de petarde, baterii de artificii şi rachete au fost confiscate (FOTO) 22/12/2023
< Pagina precedentă 46 47 48 49 50 51 52 53 54 Pagina următoare >
-
Dublă dramă pentru o familie din Bihor: șoferița de TIR decedată pe A1 își pierduse soțul, tot camionagiu, cu un an înainte
14:25, 03 Iun 2026
-
Cum s-a produs accidentul cu patru mașini de pe Calea Clujului din Oradea: Un tânăr la volanul unui Ford Mustang nu a oprit la „Stop”. A urmat un carambol
12:41, 03 Iun 2026
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
-
Primarul din Holod, acuzat că a bătut un localnic chiar în biroul său: „Nu pot spune câți pumni mi-a dat”. Edilul: „Nu l-a lovit nimeni”
18:05, 03 Iun 2026
-
Tragedie în Oradea: O fată de 16 ani a căzut de pe o clădire dezafectată în centrul orașului (FOTO)
22:32, 22 Mai 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Scandal în Consiliul Local Oradea: UDMR-istul Szabó József ameninţă Primăria cu proces pentru că nu i-a dat documentele evacuării Ordinului Premonstratens
18:56, 28 Mai 2026
-
Asta-i România! Bihorul în analiza făcută de Guvern: investiții de top, dar primării slabe și funcționari scumpi
07:57, 22 Mai 2026
-
Economie sau prostie? Finanțele Publice au oprit un lift din clădirea cu șase etaje
10:22, 04 Iun 2026
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni
07:59, 04 Iun 2026
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă în localitățile Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea - 4 iunie
15:31, 03 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Localitata Nojorid, 3 iunie
11:50, 02 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – localitatea Sântandrei
08:40, 01 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Zona Ogorului, 2 iunie
08:00, 01 Iun 2026
Ultimele Comentarii
- Nea Ilie, să înțelegem că nu ai niciun,,merit"în... Postat 04 Iun 2026, 09:21 de nealiniat
- O idee buna Dar cei care chinuie animalele asa, o sa... Postat 04 Iun 2026, 09:20 de cristianteofil
- Traian Mă plângăciosule, bagă-ți mințile... Postat 04 Iun 2026, 09:15 de Sandu2100
- Mai multe drumuri, mai multe masini Inloc sa se investeasca in infrastructura... Postat 04 Iun 2026, 09:05 de fuje
- Nu exista justificare pentru o asemenea risipa financiara decat setea de imagine. Toate locurile de suflet ale generatiilor... Postat 04 Iun 2026, 08:53 de Brutus
Bihoreanul tipărit
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni
07:59, 04 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Oradea la ralanti: Ambuteiaje în lanț din cauza noilor șantiere ale pasajelor subterane. Ce e de făcut? (FOTO)
07:56, 02 Iun 2026
-
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Grădină... beton în loc de Grădină Termală în Oradea
00:00, 02 Iun 2026
ACTUAL
-
Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore în urma perchezițiilor de miercuri
23:20, 03 Iun 2026
-
Câinii ar putea fi ținuți în lanț cel mult 2 ore pe zi. Legea a trecut de Senat și merge la Camera Deputaților
20:07, 03 Iun 2026
-
Contract de 196 milioane euro pentru Digi, prin programul SAFE: va dezvolta o platformă de tip LLM pentru „securitate cibernetică”
17:45, 03 Iun 2026
-
Percheziții la fostul preot Cristian Pomohaci, cântăreț de muzică populară. Ar fi făcut sex cu băieți de până la 16 ani
13:34, 03 Iun 2026
Stiri SPORTIVE
-
Cristian Achim, după finala pierdută la Cluj: „Am fost la o aruncare de victorie. Echipa a dat absolut tot ce a putut” 23:35, 03 Iun 2026
-
Din nou vicecampioană: CSM Oradea a pierdut la doar 2 puncte finala cu U-BT Cluj (VIDEO)
21:25, 03 Iun 2026
-
Surse: CSM Oradea s-ar fi decis asupra succesorului lui Cristian Achim la conducerea echipei de baschet. Numele vehiculat pentru banca tehnică
19:16, 03 Iun 2026
-
Două medalii de bronz pentru boxerii bihoreni la Cupa României de Cadeți de la Năvodari
17:24, 03 Iun 2026
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Stația de epurare, în funcțiune de aproape șase decenii
18:20, 01 Iun 2026
-
Gașca faptelor bune: Unde se pot implica elevii și studenții din Oradea care vor să facă ceva util pentru comunitate?
09:12, 31 Mai 2026
-
Un om... în pom: Florin Budea despre necesitatea unui program pentru „arborii ocrotiți” ai Oradiei
13:00, 29 Mai 2026
-
RER Vest colectează gunoiul după program normal de 1 Iunie. Casieriile și centrele de aport voluntar vor fi închise 15:00, 28 Mai 2026
Bihor
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni
07:59, 04 Iun 2026
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
-
Lărgirea la patru benzi a DN 79 între Aeroportul Oradea și intrarea în Nojorid a ajuns la 40% (FOTO)
19:50, 03 Iun 2026
Stiri Oradea
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
-
Crâmpoșie la butelie. Salonul Vinurilor Millésime aduce la Oradea peste 300 de vinuri de top și masterclassuri (FOTO/VIDEO) 15:42, 03 Iun 2026
Timp Liber
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
-
Concursul „Suflete și voci de aur” aduce peste 150 de copii la Băile Felix. Printre ei, și un ansamblu folcloric românesc din Italia, ajuns în semifinalele „Românii au talent”
18:49, 03 Iun 2026
-
Zboruri directe Oradea - Dortmund, cu Wizz Air: Escapadă pentru Bundesliga, artă și shopping în Germania (FOTO)
09:00, 03 Iun 2026
-
„La Traviata”, aproape sold-out la Oradea, în finalul stagiunii Filarmonicii
16:15, 02 Iun 2026
Oradea Heritage
-
Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea: tururi tematice, ateliere, concerte, video mapping și instalații multimedia
16:00, 03 Iun 2026
-
Oradea Heritage: O expoziție Artmark la Casa Darvas-La Roche
16:15, 29 Mai 2026
-
Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage 17:05, 22 Mai 2026
-
De la Brâncuși la Ghenie: Lucrări importante din arta românească, expuse la Casa Darvas-La Roche din Oradea
19:55, 12 Mai 2026
Revista Familia
-
Lansare de carte Tatiana Niculescu: "Vieţile şi morţile lui Constantin Noica"
20:37, 24 Mai 2026
-
Concert de gală: Se lansează și la Oradea antologia de poezie transilvăneană
15:45, 15 Mai 2026
-
Pragul Vaida #41: Seara de 20 aprilie e rezervată poeziei!
15:21, 17 Apr 2026
-
Lansare „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare” de Dan-Liviu Boeriu
14:01, 14 Apr 2026
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă de consum în Cartierul Velența
15:11, 25 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic 521
15:11, 08 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctele termice private din strada Branului
12:04, 05 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: Se oprește furnizarea energiei termice pentru încălzire în sezonul 2025-2026
09:26, 04 Mai 2026
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5281 RON
- 1 EUR = 5.2592 RON
- 1 HUF = 0.0148 RON



