`
< Pagina precedentă 39 40 41 42 43 44 45 46 47 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?
De stiut
Colțul juridic
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Adriana Totorean
- Ranger pe viață: Fost „junior ranger”, Marcus Drimbea îi învață pe copiii de la sate să iubească natura (FOTO) 11/10/2024
- Colegiul Onisifor Ghibu a introdus accesul controlat de turnicheți. Cum funcționează noul sistem (FOTO) 10/10/2024
- Universitatea din Oradea, mai slab cotată în clasamentul global „Times Higher Education”. Care sunt cele mai bune universități din România 10/10/2024
- „Invadați” de pisici: Pentru că stăpânii refuză să le sterilizeze, străzile din Oradea se umplu de feline abandonate 10/10/2024
- Surpriză: Florian Bodog nu mai candidează la Senat! Pretinde că se dedică facultății, dar BIHOREANUL dezvăluie motivul real 09/10/2024
- Consiliere psihologică gratuită pentru „părinții de îngeri”, adică cei cărora le-au murit copiii în timpul sarcinii, la naștere sau până la vârsta de 18 ani 09/10/2024
- Studenți și profesori ai Universității din Oradea pun umărul la înființarea unei facultăți de geografie în Sierra Leone 09/10/2024
- Aproape un sfert din arborii plantați în ultimii 3 ani în Oradea s-au uscat. Firma responsabilă, obligată să-i înlocuiască (FOTO) 09/10/2024
- Înscrierile în programul Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat. Ce urmează pentru cei care au reușit să-și înregistreze dosarele 09/10/2024
- Reabilitarea fațadelor Hotelului Parc a fost finalizată. Cum arată monumentul istoric care pe vremuri găzduia vedetele ce veneau în Oradea (FOTO) 09/10/2024
- Alarmă ecologică în Oradea: Porumbei morți, găsiți în apele și pe malurile Crișului Repede (FOTO) 08/10/2024
- Poluare pe Peța: Numeroși pești morți în pârâul din Oradea, pentru a treia oară în acest an (FOTO) 08/10/2024
- Reguli noi: Studenții orădeni își vor deconta abonamentele OTL la Universitate, după ce le vor plăti integral la chioșcuri 07/10/2024
- Două școli din Bihor, decorate de președintele Klaus Iohannis 07/10/2024
- Studenții cer ca sesizările și petițiile anonime să fie luate în seamă. Apelul ANOSR pentru parlamentari 07/10/2024
- Donație la Biblioteca Universității din Oradea: Colecțiile unor ziare ale românilor din Canada pot fi răsfoite de curioși 04/10/2024
- Grad de încredere ridicat: Universitatea din Oradea și-a păstrat calificativul de la ARACIS 04/10/2024
- Ar putea Oradea să fie o „Mecca” a inteligenței artificiale? Ce au spus specialiștii, la IQ Digital Summit (FOTO/VIDEO) 03/10/2024
- Asociația absolvenților Universității din Oradea se profesionalizează: A fost selectată într-un proiect național dedicat dezvoltării ONG-urilor 03/10/2024
- Câți bani au declarat profesorii din Bihor că au câștigat din meditații. Județul e în top 10 din țară 02/10/2024
- Va fi mai bine cu programări exclusiv online la Înmatriculări Bihor? Firmele din domeniu spun că nu (FOTO) 02/10/2024
- Școala „safe”: Două colegii din Oradea au instituit sisteme securizate de acces. Siguranță sau închisoare pentru elevi? (FOTO/VIDEO) 02/10/2024
- Încă o „bijuterie” pe străzile din Oradea: Palatul Adorján II își dezvăluie noua fațadă (FOTO) 01/10/2024
- Începe montarea eco-insulelor în Oradea. Reprezentanții asociațiilor de proprietari sunt instruiți cum să le folosească (FOTO) 01/10/2024
- Universitatea din Oradea începe noul an cu un număr record de studenți și prima în țară la numărul specializărilor de masterat (FOTO) 01/10/2024
- Încă o școală din Bihor, pe lista celor care primesc bani pentru a trimite elevii vulnerabili la facultate 30/09/2024
- Bilanț Returo după 9 luni: 1,8 miliarde de ambalaje returnate în toată țara. Câte garanții au recuperat bihorenii în ultima lună 29/09/2024
- Calea partizanilor din Apuseni: Invitație la inaugurarea unui traseu dedicat grupării Șușman 29/09/2024
- „Nuntaș” pe veci: Dinu Avram, un inginer cu dansul popular în sânge, este de 50 de ani membru al Nuntașilor Bihorului (FOTO) 29/09/2024
- Te preocupă eficiența energetică a clădirilor? O casă cu consum mic de energie va fi expusă în centrul Oradiei 28/09/2024
< Pagina precedentă 39 40 41 42 43 44 45 46 47 Pagina următoare >
-
Dublă dramă pentru o familie din Bihor: șoferița de TIR decedată pe A1 își pierduse soțul, tot camionagiu, cu un an înainte
14:25, 03 Iun 2026
-
Cum s-a produs accidentul cu patru mașini de pe Calea Clujului din Oradea: Un tânăr la volanul unui Ford Mustang nu a oprit la „Stop”. A urmat un carambol
12:41, 03 Iun 2026
-
Bărbatul din Bihor acuzat că și-a violat fiica timp de 7 ani a fost lăsat în libertate, deși a mai fugit o dată din calea anchetatorilor săi
10:03, 03 Iun 2026
-
Fuga de frontieră: De frica anchetelor pentru şpăgi, poliţiştii de la PTF Borş se cer "la pensie"
09:36, 03 Iun 2026
-
Tragedie în Oradea: O fată de 16 ani a căzut de pe o clădire dezafectată în centrul orașului (FOTO)
22:32, 22 Mai 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Scandal în Consiliul Local Oradea: UDMR-istul Szabó József ameninţă Primăria cu proces pentru că nu i-a dat documentele evacuării Ordinului Premonstratens
18:56, 28 Mai 2026
-
Asta-i România! Bihorul în analiza făcută de Guvern: investiții de top, dar primării slabe și funcționari scumpi
07:57, 22 Mai 2026
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni
07:59, 04 Iun 2026
-
Cristian Achim, după finala pierdută la Cluj: „Am fost la o aruncare de victorie. Echipa a dat absolut tot ce a putut” 23:35, 03 Iun 2026
-
Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore în urma perchezițiilor de miercuri
23:20, 03 Iun 2026
-
Din nou vicecampioană: CSM Oradea a pierdut la doar 2 puncte finala cu U-BT Cluj (VIDEO)
21:25, 03 Iun 2026
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă în localitățile Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea - 4 iunie
15:31, 03 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Localitata Nojorid, 3 iunie
11:50, 02 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – localitatea Sântandrei
08:40, 01 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Zona Ogorului, 2 iunie
08:00, 01 Iun 2026
Ultimele Comentarii
- tu nu esti vinovat sandu si nici parintii tai Uneori apar accidente genetice fara o explicatie... Postat 04 Iun 2026, 07:54 de Traian
- ...unu Deci lucrările stagnează de peste 15 ani... Postat 04 Iun 2026, 00:57 de Gigelcarnel
- Sandu Știi că primești amenda dacă faci pipilică... Postat 04 Iun 2026, 00:28 de Gigelcarnel
- Vulpasin Tribul de prădători de vreo 10 ani MINIM...... Postat 04 Iun 2026, 00:16 de Gigelcarnel
- Traian Ma piș pe despăgubiri, eu vreau să circul... Postat 03 Iun 2026, 23:10 de Sandu2100
Bihoreanul tipărit
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni
07:59, 04 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Oradea la ralanti: Ambuteiaje în lanț din cauza noilor șantiere ale pasajelor subterane. Ce e de făcut? (FOTO)
07:56, 02 Iun 2026
-
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Grădină... beton în loc de Grădină Termală în Oradea
00:00, 02 Iun 2026
ACTUAL
-
Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore în urma perchezițiilor de miercuri
23:20, 03 Iun 2026
-
Câinii ar putea fi ținuți în lanț cel mult 2 ore pe zi. Legea a trecut de Senat și merge la Camera Deputaților
20:07, 03 Iun 2026
-
Contract de 196 milioane euro pentru Digi, prin programul SAFE: va dezvolta o platformă de tip LLM pentru „securitate cibernetică”
17:45, 03 Iun 2026
-
Percheziții la fostul preot Cristian Pomohaci, cântăreț de muzică populară. Ar fi făcut sex cu băieți de până la 16 ani
13:34, 03 Iun 2026
Stiri SPORTIVE
-
Cristian Achim, după finala pierdută la Cluj: „Am fost la o aruncare de victorie. Echipa a dat absolut tot ce a putut” 23:35, 03 Iun 2026
-
Din nou vicecampioană: CSM Oradea a pierdut la doar 2 puncte finala cu U-BT Cluj (VIDEO)
21:25, 03 Iun 2026
-
Surse: CSM Oradea s-ar fi decis asupra succesorului lui Cristian Achim la conducerea echipei de baschet. Numele vehiculat pentru banca tehnică
19:16, 03 Iun 2026
-
Două medalii de bronz pentru boxerii bihoreni la Cupa României de Cadeți de la Năvodari
17:24, 03 Iun 2026
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Stația de epurare, în funcțiune de aproape șase decenii
18:20, 01 Iun 2026
-
Gașca faptelor bune: Unde se pot implica elevii și studenții din Oradea care vor să facă ceva util pentru comunitate?
09:12, 31 Mai 2026
-
Un om... în pom: Florin Budea despre necesitatea unui program pentru „arborii ocrotiți” ai Oradiei
13:00, 29 Mai 2026
-
RER Vest colectează gunoiul după program normal de 1 Iunie. Casieriile și centrele de aport voluntar vor fi închise 15:00, 28 Mai 2026
Bihor
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni
07:59, 04 Iun 2026
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
-
Lărgirea la patru benzi a DN 79 între Aeroportul Oradea și intrarea în Nojorid a ajuns la 40% (FOTO)
19:50, 03 Iun 2026
-
Surse: CSM Oradea s-ar fi decis asupra succesorului lui Cristian Achim la conducerea echipei de baschet. Numele vehiculat pentru banca tehnică
19:16, 03 Iun 2026
Stiri Oradea
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
-
Crâmpoșie la butelie. Salonul Vinurilor Millésime aduce la Oradea peste 300 de vinuri de top și masterclassuri (FOTO/VIDEO) 15:42, 03 Iun 2026
-
Restricții de circulație joi în zona podului CFR de pe strada Dragoș Vodă din Oradea
13:53, 03 Iun 2026
-
Cum s-a produs accidentul cu patru mașini de pe Calea Clujului din Oradea: Un tânăr la volanul unui Ford Mustang nu a oprit la „Stop”. A urmat un carambol
12:41, 03 Iun 2026
Timp Liber
-
Concursul „Suflete și voci de aur” aduce peste 150 de copii la Băile Felix. Printre ei, și un ansamblu folcloric românesc din Italia, ajuns în semifinalele „Românii au talent”
18:49, 03 Iun 2026
-
Zboruri directe Oradea - Dortmund, cu Wizz Air: Escapadă pentru Bundesliga, artă și shopping în Germania (FOTO)
09:00, 03 Iun 2026
-
„La Traviata”, aproape sold-out la Oradea, în finalul stagiunii Filarmonicii
16:15, 02 Iun 2026
-
„Fjord” la Oradea: Noul film al lui Cristian Mungiu, premiat cu Palme d’Or, va fi proiectat în avanpremieră simultană în cinematografe din toată țara
20:45, 01 Iun 2026
Oradea Heritage
-
Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea: tururi tematice, ateliere, concerte, video mapping și instalații multimedia
16:00, 03 Iun 2026
-
Oradea Heritage: O expoziție Artmark la Casa Darvas-La Roche
16:15, 29 Mai 2026
-
Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage 17:05, 22 Mai 2026
-
De la Brâncuși la Ghenie: Lucrări importante din arta românească, expuse la Casa Darvas-La Roche din Oradea
19:55, 12 Mai 2026
Revista Familia
-
Lansare de carte Tatiana Niculescu: "Vieţile şi morţile lui Constantin Noica"
20:37, 24 Mai 2026
-
Concert de gală: Se lansează și la Oradea antologia de poezie transilvăneană
15:45, 15 Mai 2026
-
Pragul Vaida #41: Seara de 20 aprilie e rezervată poeziei!
15:21, 17 Apr 2026
-
Lansare „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare” de Dan-Liviu Boeriu
14:01, 14 Apr 2026
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă de consum în Cartierul Velența
15:11, 25 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic 521
15:11, 08 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctele termice private din strada Branului
12:04, 05 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: Se oprește furnizarea energiei termice pentru încălzire în sezonul 2025-2026
09:26, 04 Mai 2026
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5281 RON
- 1 EUR = 5.2592 RON
- 1 HUF = 0.0148 RON



