Studenţii şi absolvenţii Universităţii din Oradea sunt invitaţi, marţi şi miercuri, să se întâlnească cu reprezentanţii mai multor companii din oraş.
Sub titlul "Zilele Carierei pentru studenţi şi absolvenţi", asociaţia Alumni Universitatea din Oradea şi Centrul de Consiliere şi Servicii privind Cariera din cadrul aceleiaşi instituţii organizează pe 8 şi 9 noiembrie o serie de activităţi menite să-i ajute pe tineri să îşi găsească un loc de muncă potrivit. "Prin acest eveniment, Universitatea din Oradea îşi propune să ofere studenţilor şi absolvenţilor oportunitatea de a-şi valida studiile pe o piaţă reală a muncii şi totodată să ia pulsul pieţei muncii din regiune", arată organizatorii.
Astfel, marţi, între orele 10 şi 13, la Biblioteca universitară, reprezentanţi ai şase firme din Bihor vor susţine pentru tineri scurte seminarii în care le vor prezenta companiile şi le vor spune ce fel de competenţe caută atunci când fac angajări.
Miercuri, în aceeaşi clădire, între orele 10 şi 18 va avea loc un târg al locurilor de muncă la care vor participa companiile Plexus, Celestica, Emerson, ISROM, Sykes Enterprises, Connect Group, Eberspächer Group, Faist Mekatronic, Raiffeisen Bank, Qubiz, Xerox, dar şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor.
Concomitent, tot la Bibliotecă, asociaţiile studenţeşti din Oradea vor recruta voluntari.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.