Iarna nu se lasă dusă din Oradea, chiar dacă mulţi localnici ar prefera să fie deja primăvară. Începutul săptămânii a adus o nouă ninsoare în oraş, destul de neobişnuit pentru perioada în care ne aflăm.
Zăpada a determinat şi operatorul RER Vest să iasă pe străzi, cu utilajele specifice, încă de la ora 6.40. "Au ieşit 9 utilaje de împrăştiat material antiderapant solid şi lichid, acţionând pe urgenţa I şi II. În momentul de faţă se acţionează pe urgenţa II, iar în funcţie de evoluţia şi intensitatea căderilor de zăpadă se va trece şi pe urgenţa III", se arată într-un comunicat transmis luni de Primăria Oradea.
Cele 882 de artere din Oradea sunt împărţite în patru categorii de urgenţe. Astfel, urgenţa I presupune deszăpezirea intrărilor şi ieşirilor din oraş, a arterelor principale, a căilor mijloacelor de transport în comun; urgenţa II presupune intervenţia pentru deszăpezirea căilor de legătură dintre cartiere; urgenţa III vizează toate străzile asfaltate din oraş, iar urgenţa IV toate străzile neasfaltate din municipiu.
Pe de altă parte, Primăria le reaminteşte orădenilor că au şi eu obligaţii pe timp de iarnă, mai precis să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea. "Poliţia Locală poate aplica, pentru nerespectarea acestor obligaţii, sancţiuni contravenţionale cu amenzi cuprinse între 500-2000 lei pentru persoane fizice şi 1500-2500 lei pentru persoane juridice", se mai arată în comunicat.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.