Prefectul Claudiu Pop a votat duminică seară, la ora 19, la Secţia 40, organizată la Şcoala Gimnazială Nicolae Bălcescu. Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a prezentat la urne însoţit de soţie.
Demnitarul nu a făcut un secret din faptul că a votat pentru unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin. „Mi-am păstrat opţiunea pentru alipirea celor două localităţi”, a declarat Pop.
Prefectul de Bihor este de părere că scrutinul din 14 iunie va fi validat, întrunind la limită prezenţa minimă necesară de 30%. „Eu cred că referendumul va trece. Dar pentru faptul că la ora 18 prezenţa la vot era în jurul unui procent de 15,8%, părerea mea este că rezultatul va fi la limită”.
Claudiu Pop a subliniat că, după invalidarea referendumului din 10 mai, orădenii au acum o a doua şansă să decidă ce vor să facă cu oraşul lor. „Indiferent care va fi rezultatul votului, cel puţin pentru moment, se va încheia o etapă definitorie pentru istoria oraşului”.
Declaraţia prefectului face trimitere la faptul că, în condiţiile în care referendumul pentru unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin va fi invalidat pentru că nu a întrunit condiţia prezenţei la vot, e greu de crezut că următorul scrutin, cel privind unificarea cu comuna Oşorhei, programat pentru vara anului viitor, va avea mai multe şanse de reuşită.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.