URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 06 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Greva profesorilor a ajuns la a doua săptămână și s-a radicalizat, nu dă semne că se va încheia degrabă. În sectorul privat nu cred că există cineva care să viseze la o creștere a salariului, dintr-o dată, cu 25%, iar dacă n-o primește să lase lucrul când îi e mai drag patronului. Cu toate că o astfel de majorare nu e deloc simbolică, greviștii din învățământ o resping totuși cu vehemență, forțând după deviza „acum ori niciodată”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
19 Iulie 2014, 11:01

Viorel Nemeş şi-a început activitatea de analiză a clubului FC Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Instalat la începutul săptămânii, noul preşedinte al clubului FC Bihor, Viorel Nemeş a început activitatea de analiză a situaţiei de la club.

"Avem o activitate de analiză amănunţită, de la manager până la ultimul om din club. Continuăm în liga a II-a din respect faţă de acest oraş şi tradiţia clubului, dar nici nu putem să ne batem joc de banul public, de aceea încercăm să reevaluăm în aceste zile întreaga activitate de la club, să vedem cum este situaţia şi la Centrul de Copii şi Juniori", a declarat Viorel Nemeş.

Scopul declarat este acela de a tăia din cheltuieli, pentru că, odată cu retragerea sprijinului Primăriei, şi bugetul este redus.

Chiar dacă la un moment dat s-a pus problema ca echipa să nu intre în cantonament, în cele din urmă, AGA (Adunarea Generală a Asociaţilor) a stabilit ca jucătorii să susţină un stagiu de pregătire centralizată în această vară, care ca începe cel mai probabil în partea a doua a săptămânii viitoare.

Cât priveşte înscrierea echipei în campionat, cererea de înscriere a fost făcută deja cu data de 17 iulie, astfel că din acest punct de vedere situaţia este rezolvată, susţine noul preşedinte al FC Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Un profesionist
Ma bucur sa vad o persoana competenta la. FC. Bihor
Postat 19 Iulie 2014, 13:04 de pop vasile
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6099 RON
  • 1 EUR = 4.9633 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON