URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Iulie 2015, 21:54

Victor Ponta şi-a anunţat retragerea de la şefia PSD din motive de DNA

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premierul Victor Ponta a anunţat duminică, printr-o scrisoare adresată liderilor PSD şi postată pe Facebook, decizia de "a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere" în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.

Decizia a fost anunţată în contextul în care Victor Ponta este aşteptat la DNA, după întoarcerea sa din Turcia, arată agenţia de ştiri Mediafax.

„Există însă şi o situaţie nouă, specială, faţă de care trebuie să reacţionez: preşedintele PSD este anchetat de DNA (nu contează cum şi de ce!). Şi alţi colegi ai noştri au renunţat temporar la funcţiile politice pentru a-şi lămuri situaţia juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum! Pentru a nu lăsa ca această situaţie să afecteze PSD, vă aduc la cunoştiinţă decizia mea de nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în Partid până la momentul în care imi voi demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse (în ce mă priveşte nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie prevazută de Constituţie!)", se spune în mesaj. 

Ponta a mai spus că, dacă nu va avea nicio soluţie în justiţie, care să îi justifice nevinovăţia, "până la data congresului PSD", nu va mai candida la nicio funcţie şi va "lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid".

Precizând că e membru PSD, singurul partid în care a fost, din 2002, Ponta a spus că îşi vede viitorul politic doar de acest partid, mulţumindu-le celor care l-au susţinut.

"Deşi erau momente cumplit de grele pentru partid şi pentru ţară, am reuşit în peste 5 ani de bătălii politice să îndeplinim cele mai multe din aşteptările românilor care ne-au votat. Aţi fost mereu alături de mine, iar solidaritatea noastra ca echipă de conducere a PSD a fost un element determinant", a ai arătat el.

Liderul social democraţilor a vorbit şi despre anul 2016, al alegerilor locale şi generale, spunând că va fi "un an extrem de important pentru PSD şi pentru România"

"Bătălia va fi foarte dură pentru că, iată, toţi cei care au slujit şi au reprezentat Regimul Băsescu revin azi în funcţii şi fac ceea ce ştiu alături de Klaus Iohannis. Iar cei care în mod naiv credeau în noiembrie că «şi-au luat ţara inapoi» încep să înţeleagă că, de fapt, altţi au profitat de ei ca să puna iar stăpânire pe România!", susţine Ponta.

Totuşi, în perioada următoare, până la desemnarea unui nou conducător, Ponta rămâne liderul PSD-iştilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
abia aștept
...dar până nu-i în scris.., nu-i nimic sigur. Își retrage cuvintele ca Băsescu în ultimul moment
Postat 12 Iulie 2015, 23:21 de antonbara
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON