URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 13 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Martie 2020, 20:11

Viaţa merge înainte. Investiţie de 2,3 milioane lei într-un parc cu terenuri de sport în Cartierul Tineretului

Viaţa merge înainte. Investiţie de 2,3 milioane lei într-un parc cu terenuri de sport în Cartierul Tineretului Vezi aici schița viitorului parc din Cartierul Tineretului
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea orădeană îşi continuă programul de investiţii în ciuda pandemiei de coronavirus. Consiliul Local va fi chemat joi să aprobe amenajarea unui parc cu terenuri de baschet şi fotbal, precum şi un loc de joacă pentru copii, în păduricea din Cartierul Tineretului.

"Amenajările propuse în parc vizează realizarea unei alei pietonale paralele cu str. George Bacaloglu, alee care va putea fi utilizată în comun de către pietoni şi biciclişti şi care va fi mărginită de două aliniamente de arbori din specia stejar roşu", a declarat Adina Popa, consilier în cadrul Compartimentului Investiţii şi Avize Lucrări din cadrul Primăriei.

Potrivit consilierului, în viitoarea zonă verde vor fi plantaţi 132 de arbori din speciile stejar, catalpa, paltin şi cireş japonez.

Parcul va fi iluminat pe timpul nopţii cu corpuri ornamentale de tip LED, atât în zona de promenadă, cât şi la nivelul terenurilor de sport.

După amenajare, zona verde va fi mobilată cu bănci şi coşuri de gunoi.

Estimativ investiţia în noul parc se va ridica la 2,3 milioane lei, din care lucrările de construcţii - montaj sunt evaluate la circa 1,6 milioane lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Viaţa merge înainte
Investitia e binevenita.Nu stiu daca e oportuna.Nu stiu daca 132 puieti si citeva bancute costa 2.3 milioane.Nu se spune cine plateste.Primaria,UE/regenerare urbana."Datoria publică se va ridica la 149 milioane lei, în ideea că vom lua un credit de 100 milioane lei pentru finanţarea proiectelor europene, pe care însă vrem să îl restituim în timp de un an. Luăm banii, plătim constructorii, decontăm cheltuielile cu finanţatorul european şi rambursăm împrumutul", a explicat directorul economic Eduard Florea
Postat 26 Martie 2020, 10:23 de excalibur
Chelului tichie de margaritar ii lipseste!
Proiectul in sine e ok, dar nu pt. actuala situatie! Urgenta 0, 1, 2, 3 este dotarea personalului medical si a unitatilor sanitare cu cele necesare in lupta cu acest virus parsiv. Si stiti ce se spune: intr-un razboi niciodata nu esti pe deplin inarmat! P.S. Cam putin teren liber in cimitir... Ce zici, birtinezule, darami ceva prin preajma? Blocurile alea din vecinatate in care nu ai niciun interes....
Postat 26 Martie 2020, 05:52 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON