Vânzare de timp

Nostalgicii îşi amintesc de copilăria cu cheia de gât, când de la şcoală până la bloc făceau şi câte un ceas, bătând mingea pe maidan ori sărind coarda pe câte-un petec de asfalt. Ce-o să-şi amintească, însă, peste ani, pionierii acestei generaţii? Că abia înţărcaţi de grădiniţă, au fost cocoşaţi cu ghiozdane cât ei de grele, burduşite cu manuale de română, engleză, cultură muzicală, arte vizuale şi, mai nou, chiar de Şcoală după Şcoală.

Căci, da, "corpul profesoral" a "elaborat" până şi un manual prin care se "îndrumă" pe sine însuşi cum să stea cu pruncii, tot în şcoală, după şcoala obligatorie. Semn că manualele nu mai sunt nişte felinare cu ajutorul cărora dascălii să lumineze drumul copiilor, ci nişte kit-uri, nişte ghiduri de proceduri, la fel cum şcoala a ajuns nu să pregătească pentru viaţă, ci să substituie şi să consume viaţa.

Că învăţământul nu-i pentru elevi, ci pentru "cadrele didactice", e un secret al lui Polichinelle încă din vremea când "curricula" a fost încărcată cu materii a cărora inutilitate e întrecută doar de stufoşenie, numai bune să umple organigramele, să justifice înmulţirea cohortelor de profesori direct proporţional cu pierderea priceperii în transmiterea ştiinţei de carte.

Dacă în anii ’90 asistam la proliferarea Sorbonicilor judeţene în ritm de ciuperci pădureţe, inflaţia s-a transformat în curată aflare în treabă în anii 2000, de când s-a dus naibii şi baza învăţământului: atunci a ajuns orarul elevilor din clasele primare la fel de îmbâcsit ca agenda corporatistului.

Simţind că familiile în criză de timp sunt gata să facă pe dracu-n patru numai să aibă cu cine-şi lăsa copiii cât trag tata şi mama la job, dăscălimea a transformat negrul în alb, deficitul general în spor personal. Pe nesimţite, în şcolile din oraşe s-a dezvoltat, pe lângă vechea industrie a "meditaţiilor" pentru gimnazişti şi liceeni, o afacere paralelă a stâlpilor învăţământului primar. Şcoala după Şcoală, program teoretic gratuit, dar plătit de părinţi, a ajuns mană cerească. Taţii şi mamele "marcă banul" fericiţi că au găsit "Doamna" care să vadă de prunci, iar învăţătoarele încasează mai spornic decât universitarii.

Până să fluiere în biserică, dând la o parte un colţ de adevăr un "neica nimeni" din sistem, profesorul orădean Vasile Gheorghe, niciunuia dintre mai-marii acestuia nu i-a păsat de "metodologia" care consacră gratuitatea Şcolii după Şcoală. Unii o descoperă, uimiţi, abia acum, şi promit, fireşte, "măsuri".

Cum avem şi în Bihor deputaţi şi senatori prin comisiile de învăţământ ale Parlamentului, îi interpelez aici: dacă profesorilor le-a fost interzis să-şi "mediteze" după ore elevii de la clase, cum poate fi permis învăţătoarelor să-şi dădăcească, tot contra cost, elevii din grupele proprii? Nu trebuie şi această incompatibilitate să fie rezolvată expres în lege?

În rest, din nefericire, oricum vedem că nimeni nu are chef şi nici nu ştie cum să soluţioneze problema de fond: cum pot avea părinţii timp să-şi şi crească pruncii?