URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Iunie 2019, 11:51

Ursul în cătare! Un urs înfometat dă iama prin gospodăriile din Munţii Apuseni. Vânătorii nu au aprobare pentru a-l ucide

Ursul în cătare! Un urs înfometat dă iama prin gospodăriile din Munţii Apuseni. Vânătorii nu au aprobare pentru a-l ucide SATUL PĂCĂLIT DE URS. Două săptămâni la rând a atacat ursul în comuna Budureasa, fără să poată fi alungat. În noaptea de 2 spre 3 iunie, doi poliţişti şi doi jandarmi au dat nas în nas cu el în curtea Ancuţei Magda (foto). Înainte să plece, a mâncat toate găinile şi iepurii, distrugând şi gardul casei. "Cu patru pistoale nu au făcut nimic, dom’le, să nici nu-l sperie, să nici nu-l streseze... Dumnezo să-l tune (pe urs - n.r.), numai noi să murim?!", blestema femeia, revoltată că autorităţile nu au luat măsuri ca să apere oamenii de sălbăticiune
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cel puţin 300 de găini, 16 stupi, raţe, iepuri, un câine de pază, plus zeci de metri de garduri rupte, coteţe şi anexe distruse. Este bilanţul pagubelor provocate de un urs care, timp de câteva săptămâni, a dat iama prin cel puţin 23 gospodării din comunele Budureasa, Curăţele şi Remetea.

Cazul a ajuns în atenţia reprezentanţilor Agenţiei de Protecţia Mediului Bihor şi a comisarilor Gărzii Forestiere, care au inventariat prejudiciul pentru ca oamenii să fie despăgubiţi, cerând Ministerului Mediului o derogare pentru ca ursul, animal ocrotit de lege, să poată fi împuşcat "în interesul sănătăţii şi securităţii publice".

Alarmă în Apuseni

Vânătorii şi jandarmii montani din Apuseni au intrat în alertă în seara de 19 mai, când ursul a "lovit" prima dată, distrugând trei stupi de albine din gospodăria unui localnic din Budureasa. Apoi, animalul, un exemplar tânăr, de aproximativ 4 ani, cântărind cam 200 de kilograme, a dispărut pentru câteva zile. Pe 24 mai, tot seara, fiara a revenit în aceeaşi comună, ucigând 18 găini din curtea unui alt localnic, pentru ca după încă o seară să dea iama şi în gospodăriile din satul Burda şi din cătunul Grui.

Un jurnalist din zonă, Horia Dumitraş, a relatat atunci pe contul său de Facebook mărturia unei localnice a cărei curte fusese prădată. Femeii i-au fost mâncate toate găinile şi iepurii, fiindu-i distruse în întregime inclusiv gardul şi poarta.

"O fost poliţia, jandarmii, vecinul... Pă noi s-o băgat în mijlocul curţii. Nu mai pot să dorm... A venit poliţia, ce a putut să facă? Au venit şi jandarmii, au dat cu petarde... Stăteam în curte toţi şi a venit şi ursul. Stăteam pe băncuţă... Jandarmul, săracul, a căzut jos. Vecinul, când a văzut, ca să nu-l omoare, a venit către urs cu mâinile goale. Că ei (poliţiştii şi jandarmii – n.r.), cu patru pistoale, nu au făcut nimic, dom’le, să nici nu-l sperie, să nici nu-l streseze. Dumnezo să-l tune (pe urs - n.r.), numai noi să murim?! Deci ursul cu noi în ocol, dom’le...", zicea femeia.

Încercând să alunge animalul, în zilele următoare s-au strâns 11 vânători, jandarmi montani, poliţişti şi săteni la marginea comunei Budureasa, unde au tras în total 33 de focuri de armă, până când ursul, care pornise din nou spre sat, a făcut cale întoarsă. Totuşi, nu a intrat în pădure, ci a "lovit" în Cresuia şi Beiuşele, două sate din comuna Curăţele, iar apoi, în câteva seri, şi în Meziad - comuna Remetea.

Inventar la pagube

Potrivit Legii 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, persoanele care au suferit pagube provocate de animale sălbatice trebuie să adreseze o cerere primăriilor localităţilor în care domiciliază în 24 de ore de la producerea acestora. După depunerea solicitării, tot în 24 de ore, reprezentanţii administraţiei locale sunt obligaţi să convoace comisia pentru constatarea pagubelor, care la rându-i e obligată să se întrunească în maximum 48 de ore de la convocare.

Edilii celor trei comune au convocat comisiile, formate din reprezentanţi ai primăriilor, Agenţiei de Protecţie a Mediului Bihor şi Gărzii Forestiere, care au inventariat prejudiciul, deloc de lepădat. Conform notei de constatare întocmite în Budureasa, de pildă, proprietarii celor 13 gospodării călcate de urs au rămas fără 180 de găini şi 5 stupine, plus gardurile şi porţile caselor distruse. În Curăţele, ursul a intrat în 6 gospodării şi a mâncat 78 de găini şi 6 familii de albine, iar în Remetea 4 săteni s-au ales cu anexele şi gardurile distruse şi fără 43 găini şi 4 familii de albine.

"Vom face toate demersurile pentru ca locuitorii să fie despăgubiţi cât mai repede", a declarat BIHOREANULUI primarul din Curăţele, Teodor Mocioran.

Trei comisii, aceeaşi concluzie

Paguba ar fi fost mult mai mică dacă reprezentanţii Asociaţiei de Vânătoare Cinegetica Apuseni, care administrează fondurile de vânătoare din zonă, ar fi primit aprobare pentru a ucide ursul după primele atacuri. Dar, la fel ca râsul, pisica sălbatică şi lupul, în 2017 ursul a devenit specie protejată şi nu poate fi împuşcat decât în cazuri excepţionale, pe baza unui dosar stufos aprobat prin ordin al ministrului Mediului, emis "pentru aprobarea derogării pentru unele specii de floră şi faună sălbatice".

După primele atacuri din Budureasa, reprezentanţii Asociaţiei Cinegetica au solicitat primarului să convoace comisia de constatare şi evaluare a pagubelor, îndriduită să evalueze situaţia şi să stabilească necesitatea unui astfel de demers. "Atunci ni s-a spus că nişte coteţe şi găini nu sunt o justificare ca să poţi împuşca un urs", spune directorul Asociaţiei, Adrian Rus.

Ulterior, după ce ursul a făcut prăpăd şi în Curăţele şi Remetea, situaţia s-a schimbat. Atât edilul din Budureasa, cât şi omologii lui din celelalte două comune au grăbit procedurile, iar după verificările făcute în teren, toate comisiile de evaluare au fost de acord că "situaţia este deosebită şi excepţională" şi ursul reprezintă "un pericol", motiv pentru care este necesară "urgentarea derogării recoltării acestui exemplar, în interesul sănătăţii şi securităţii publice precum şi cu scopul prevenirii producerii de noi pagube".

În aşteptarea ursului

Deşi procedura a fost declanşată, ea s-a împotmolit la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, instituţie care ar fi trebuit să avizeze emiterea ordinului ministerial, asta fiindcă cele trei comune se află în raza de administrare a Parcului Natural Apuseni. Motivul? Activitatea Agenţiei este blocată după ce, pe 9 aprilie a.c., dubioasa Ordonanţă 75/2018, care stabilea că ariile protejate pot fi administrate doar de acest organism, eliminând ONG-urile ce deţin contracte de custodie, a fost declarată neconstituţională.

"Sperăm ca, până se lămureşte situaţia, ursul să nu atace din nou", spune acum directorul Asociaţiei Cinegetica. Ca norocul, din noaptea de 4/5 iunie ursul nu a mai ieşit la "vânătoare". Ca şi cum ar şti că a "comis-o" şi că oamenii i-au pus gând rău...


"CLIENTUL" CASEI
Filmat în timpul mesei

Sătenii din Munţii Apuseni susţin că nu este pentru prima oară când urşii ies din pădure şi le vizitează aşezările. În mini-vacanţa de 1 mai, de pildă, o familie din Bihor s-a trezit cu un urs în curtea unei cabane din Stâna de Vale, în apropiere de complexul Gaudeamus.

Animalul (foto), un mascul de cel mult 3 ani, căuta de mâncare, fiind filmat de proprietarii cabanei în timp ce se apropia de imobil ridicându-se chiar şi în două labe, pentru a vedea mai bine ce este în jur. Pentru că într-un grătar amplasat în curte ardea focul, sălbăticiunea nu s-a apropiat.

Cel mai probabil, pentru că a fost astfel obişnuit, ursul va continua să umble printre cabane, aşa că turiştii vor trebui să fie precauţi şi să nu uite că este un animal sălbatic, al cărui instinct este să atace pentru a se hrăni atunci când nu-şi poate asigura hrana în alt fel.

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON