URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 NOIEMBRIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
După calculele edililor, iarna asta vom plăti mai mult la încălzire în sistem cetralizat, cu 40%. Iar Primăria va compensa creșterea gazului cu 25%. Problema nu e nici la Birta, nici la orădeni, nici măcar la Uniunea Europeană. Scumpirea gazului și a curentului se manifestă la nivel mondial, așa că nici Joe Biden nu ne-ar scuti de aceste măriri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Retrogradat de propriul partid dintr-un post de eurodeputat într-unul de consilier local în Oradea, PSD-istul Emilian Pavel a oferit vinerea trecută, în şedinţa "parlamentului" municipal, o mostră de satisfacţie pigmee. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre coaliţia între adversarii politici PSD şi PNL, care vor guverna România împreună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Practic, de pe o zi pe alta, după două săptămâni de vacanţă şcolară forţată în care nu au făcut absolut nimic, autorităţile au stabilit brusc că se vor deschide doar şcolile în care există o rată de vaccinare de peste 60% în rândul cadrelor didactice. Dincolo de faptul că măsura nu are o logică medicală, modul în care a fost dispusă nu are nicio legătură cu legea...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Campania de vaccinare gratuită a fetiţelor din clasa a IV-a reprezintă o şansă reală de prevenţie a cancerului de col uterin, boală a cărei mortalitate ne situează pe primul loc în Europa. Din păcate, politizarea şi informarea defectuoasă privind beneficiile acestei campanii, care s-a dorit a fi onestă şi benefică pentru sănătate, a determinat refuzarea vaccinării de către mulţi, mult prea mulţi părinţi, în necunoştinţă de cauză...
19 Decembrie 2018, 11:06

Universitatea din Oradea intră în clusterul IT din Cluj

Universitatea din Oradea intră în clusterul IT din Cluj sursa foto: actualdecluj.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Universitatea din Oradea devine a şaptea universitate membră a clusterului IT din Cluj Napoca, o entitate care reuneşte şi zeci de companii de profil. Universităţile care mai fac parte sunt UBB Cluj Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj, Universitatea de Artă şi Design Cluj Napoca, USAMV Cluj Napoca, UMF Cluj Napoca şi UNATC Bucureşti, iar printre companii se numără Optima, Nordlogic, Arxia şi BitStone.

Senatul Universităţii a aprobat, în şedinţa de marţi, propunerea de afiliere transmisă de conducerea executivă a instituţiei. "Această afiliere va fi de folos în situaţia în care colegii mei doresc să se implice, pe plan naţional sau internaţional, în echipe de proiecte. Ei vor şti de noi, noi vom şti de ei", a declarat rectorul Constantin Bungău, marţi, pentru BIHOREANUL.

Decizia din Senat a fost luată, chiar dacă au fost senatori care s-au arătat sceptici. Mai precis, membri ai forului s-au întrebat de ce nu face UO propriul cluster IT. "S-a explicat însă că afilierea la acest cluster nu exclude posibilitatea înfiinţării unui cluster la Oradea", a precizat preşedintele Senatului, Sorin Curilă. Astfel, forul legislativ academic şi-a dat acordul, iar conducerea executivă a Universităţii va parafa afilierea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3869 RON
  • 1 EUR = 4.9491 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON