URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 13 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Partida Romilor "Pro Europa" organizează un mare concert intitulat "Romi pentru România", vineri, 19 iulie, în Cetate. Vor fi prezenţi unii dintre cei mai celebri manelişti din România, precum Florin Salam şi Tzanca Uraganu, alături de alţi artişti din ţară. Vor fi standuri de alimentaţie publică de unde nu vor lipsi unele preparate tradiţionale: mâncarea la ceaun şi la proţap.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nici n-am apucat să uităm bulibășeala alegerilor comasate din 9 iunie, locale și europarlamentare, cu acuze de furt și o impardonabilă întârziere în centralizarea și publicarea rezultatelor, că deja ne putem imagina ce se va întâmpla la alegerile de la finele anului, în legătură cu care tocmai s-a decis că vor fi intercalate: turul I al scrutinului prezidențial pe 24 noiembrie, urmat pe 1 decembrie de cel legislativ, pentru desemnarea viitorilor senatori și deputați, iar apoi, pe 8 decembrie, de turul II al alegerilor prezidențiale.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 28 iunie a.c. s-a publicat în Monitorul Oficial o nouă Ordonanță de Urgență care modifică din nou Codul Rutier și, din păcate, nu în bine. În războiul contra drogurilor și alcoolului la volan, guvernanții scot pe bandă monstruozități juridice care nu fac decât să lovească în cetățeanul onest și să aducă noi pete pe obrazul Statului. Ceea ce s-a făcut prin această Ordonanță depășește, însă, toate aberațiile anterioare și încalcă orice regulă de drept și de bun-simț juridic.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
01 Iulie 2024, 09:00

Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Hai la Cetate! Începe Festivalul medieval

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

EVENIMENTE 1 - 7 IULIE

Festivalul medieval Oradea – joi, de la ora 18, deschiderea oficială în Piaţa Unirii, parada coifurilor, a modei, a cavalerilor; vineri-duminică, activităţi medievale şi pentru copii, ateliere, concerte, târg de produse handmade, Cetatea Oradea

Concert "Metamorfoze" în cadrul Turneului Stradivarius, cu violonistul Alexandru Tomescu, în program: 6 Suite de J.S. Bach, miercuri, ora 19.30, Catedrala "Sfântul Nicolae" Oradea

Tipografia de idei - #hailamuzeu, ediţia a II-a: Curs de dansuri grecești (vârsta minimă:15 ani), marți, ora 19; Siguranță prin Educație (6-18 ani), miercuri, ora 10, Parcul Muzeului Ţării Crişurilor

Groove Frequency cu PRV, Anobium, sâmbătă, ora 19, Moszkva Garden


EXPOZIŢII

PIAŢA UNIRII

- expoziţie aniversară a Foto Clubului Varadinum, expun 24 de membri ai fotoclubului din Oradea, Cluj-Napoca, Baia Mare, Baia Sprie, Sighetu Marmaţiei, Alba Iulia, Ungaria

CETATEA ORADEA

Expoziţii temporare

- "Imagini în dialog", expoziţia artiştilor plastici orădeni, cadre didactice în domeniul artelor frumoase

- EURO FOTO ART: "55 de ani - 55 de imagini", expoziţia artiştilor fotografi din cadrul Fotoclubului "Óbuda" din Budapesta (până în 25 iulie); "Impresii din India" a artistului fotograf Paul Bock (SUA), Galeria "Mezey Lajos" (până în 25 iulie); expoziţia Fotoclubului "Mihai Dan-Călinescu" din Craiova. Expun artiştii fotografi: Mircea Anghel, Rodica Anghel, Olguţa Albiş, Mihaela şi Dan Cojocaru, Crina Duchi, Gabriel Filip, Bogdan Negoiţă, Mariana Popescu, Sebastian Prioteasa, Anca Roşu, Dochiana Stoican, Adrian Trica, Oana Ursu şi Gabriela Vochescu (până în 25 iulie)

- expoziţia "Impuls", ediţia a V-a

- expoziţia "Colecţia de monede emise de Moldova suverană. 195 de monede de aur şi argint"

- expoziţia de reptile şi arahnide tropicale vii din colecţia Mihail Lucian Alexandrescu din Arad, 20 de exemplare aparţinând unor specii de şerpi neveninoşi, pitoni, boa şi alţi constrictori de dimensiuni mari, caiman, scorpioni şi tarantule (până în 15 septembrie)

Expoziţii permanente

- "Istoria oraşului Oradea de la preistorie până în epoca migraţiilor", "Marea invazie mongolă", "Umanism şi renaştere la Oradea", "Cucerirea şi stăpânirea otomană", "Perioada habsburgică şi dualistă", "Domus Dispensatoris. Ocrotirea sănătăţii în Cetatea Oradea (sec. XVII–XIX)", "Expoziţia închinată Primului Război Mondial şi lui Traian Moşoiu"; "Arhitectura orădeană", "Spaţiul urban orădean", "Viaţa culturală orădeană interbelică şi postbelică", "Învăţământul orădean în sec. XX", "Viaţa cotidiană orădeană în comunism", "Represiunea comunistă", "Arta memoriei: Leon Alex", "Repere din istoria pompierilor bihoreni", Discoteca anilor ’70-’80; Istoria fotografiei orădene; Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar; expoziţiile cultelor religioase; Sala cu Grifoni; Lapidarium; Renaştere prin restaurare


Foto: arhivă

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR ORADEA

- expoziţia "Şezătoarea de la muzeu", cu ocazia Zilei Internaţionale a Iei, vernisaj vineri, ora 17 (până în 21 iulie)

- expoziţia retrospectivă "Astral" a artistului plastic George Tiutin (până vineri)

- expoziţia "Scoarţe de Căuşeni" din patrimoniul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală Chişinău (până în 28 iulie)

- expoziţia "Sacralitate şi măiestrie"

- expoziţia "Pictori orădeni contemporani"

- expoziţia "Artişti plastici orădeni între 1860-1940"

- expoziţia permanentă de Ştiinţele Naturii

- expoziţiile permanente de Arheologie, Istorie, Artă şi Etnografie

- Lapidariul; Vivariul

- expoziţiile permanente ale MUZEELOR MEMORIALE: "IOSIF VULCAN", "ADY ENDRE", "AUREL LAZĂR": "Bihorul... la spargerea lumii" şi expoziţie de documente şi cărţi despre Mihai Eminescu, din colecţia generalului prof. univ. dr. Lazăr Cârjan

MUZEUL ISTORIEI EVREILOR, SINAGOGA ORTODOXĂ AACHVAS REIN

- documente, fotografii, pietre de litografie ale familiei Sonnenfeld, obiecte şi cărţi de cult ce ilustrează istoria comunităţii evreieşti din Oradea şi ororile Holocaustului

MUZEUL FRANCMASONERIEI

- exemplar original restaurat extrem de rar al Constituţiei lui Anderson, ediţia 1784

- expoziţia permanentă cu obiecte masonice unicat din colecţii publice şi private, documente în maghiară şi germană ale lojii masonice "Regele Ladislau": acte de corespondenţă, solicitări de adeziune, scrisori ale membrilor către lojă, act cu numele celor 47 de "fraţi" înscrişi în lojă în 1876, pagină de ziar ce menţiona masonii, un proces verbal privind rezultatele alegerilor din lojă din anul 1929, un document în ebraică, 2 steaguri. Sala Templului, Paşi Pierduţi, Camera de Reflecţie, Biroul Maestrului


Muzeul Francmasoneriei, foto: arhivă

TURNUL PRIMĂRIEI

- expoziţie cu trei scenarii din activitatea pompierilor, incendiu, salvare de persoane blocate în turn şi salvare de la înălţime, costume

- 4 niveluri: I - mecanismul orologiului, "ceasul-mamă", care cântă la ore fixe "Marşul lui Iancu", II - panoramă, III - ciocane uriaşe funcţionale, IV - telescop

CASA DARVAS-LA ROCHE – MUZEU ART NOUVEAU

- expoziții dedicate interioarelor de case, decoraţii, accesorii şi obiecte din "La Belle Époque", video mapping, diverse colecţii

PALATUL EPISCOPAL ROMANO-CATOLIC

- expoziţia "Un secol de arte frumoase la Baia Mare", opere celebre ale şcolii de pictură de la Baia Mare

GALERII DE ARTĂ REPERAJ - CETATEA ORADEA

- expoziţia Naţională de Artă Contemporană (până la sfârşitul lunii iulie)


CINEMA PALACE LOTUS

The Exorcism

Filmul îl aduce în prim-plan pe Anthony Miller (Russell Crowe), un actor chinuit, ale cărui păcate îl posedă în timp ce filmează un horror supranatural. Aflată pe aceleaşi platouri de filmare, fiica lui, Lee, observă comportamentul lui ciudat şi înţelege că ceva sinistru a pus stăpânire pe el.

Regia: Joshua John Miller

Cu: Russell Crowe, Sam Worthington, Samantha Mathis, Adam Goldberg

PROGRAM 1-4 iulie

Despicable Me 4 avanpremieră, luni, marţi 14.45, 15.55, 17.50, 19.40; miercuri, joi 12.15, 14, 15.55, 17.50, 19.45 (3D, dub.rom.); luni, marţi 15.30; miercuri, joi 13.35, 15.30 (dub. hun.)

The Exorcism avanpremieră, marţi-joi 21.20

A Quiet Place: Day One premieră, luni, marţi 15.10, 17.10, 19.10, 20.20, 21.10, 22.15; miercuri, joi 13, 15.05, 17.10, 19.10, 20.15, 21.10, 22.10 (2D); luni 21.20; marţi-joi 21.05 (dub. hun.)

Bastarden premieră, luni-joi 16.10, 18.35

Nina şi secretul ariciului luni, marţi 14.30; miercuri, joi 12.25 (dub. rom.)

Mothers’ Instinct luni-joi 18.45 (2D); miercuri, joi 14.10 (dub. hun.)

The Bikeriders luni, marţi 22; miercuri, joi 21.55

Inside Out 2 luni-joi 17.25, 19.20; luni, marţi 14.25, 16.15, 18.10; miercuri, joi 12.25, 14.20, 16.15, 18.10 (dub. rom.); luni, marţi 16.40; miercuri, joi 12.40, 14.40 (dub. hun.)

The Watchers luni 22.20

Bad Boys: Ride or Die luni-joi 20.05, 21.40; luni-marţi 14.40, 15.50, 17, 18.05; miercuri, joi 13.15, 14.45, 15.35, 17.05, 17.55 (2D); luni-joi 19.30 (dub. hun.)

Tarot luni 20.40; marţi-joi 22.20; miercuri, joi 12.50

The Garfield Movie miercuri, joi 16.40

Kingdom of the Planet of the Apes luni 21; marţi-joi 20.45

CINEMA PALACE OSC

Despicable Me 4

Gru, Lucy, Margo, Edith şi Agnes primesc un nou membru în familie, pe Gru Jr., al cărui scop pare acela de a-şi chinui tatăl. Când Gru are de înfruntat un nou duşman în persoana lui Maxime Le Mal, dar şi pe prietena sa, Valentina, familia este nevoită să-şi ia tălpăşiţa.

Regia: Patrick Delage, Chris Renaud

Cu: Steve Carell, Kristen Wiig, Sofía Vergara, Joey King, Will Ferrell

PROGRAM 1-4 iulie

Despicable Me 4 avanpremieră, miercuri, joi 15.05, 17, 19.30

Exorcism avanpremieră, miercuri, joi 20.50

A Quiet Place: Day One premieră, miercuri, joi 17.20, 20.10, 22.05 (2D); miercuri, joi 18.10 (dub. hun.)

The Bikeriders miercuri, joi 21.25

Inside Out 2 miercuri, joi 14.20, 15.40, 16.15, 17.35, 18.55

Bad Boys: Ride or Die miercuri, joi 15, 19.20, 21.45

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5873 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON