EVENIMENTE 6 - 12 APRILIE
Luni
- ora 10 – Târgul de Paști – decorațiuni, preparate tradiționale la căsuțe și food truck-uri, jocuri, ateliere meșteșugărești, activități de pictură pe ouă-gigant, spectacole de teatru, vânători de comori etc, Cetatea Oradea (zilnic, până în 13 aprilie)
Marți
- ora 10 - Atelierul de încondeiat ouă, dedicat școlarilor (7–19 ani), adulților și familiilor care doresc să se familiarizeze cu tehnica tradițională a acestui meșteșug, vizitarea expoziției permanente a Secției de Etnografie, MȚC
- ora 19 - Seară de conversație în limba franceză, cu Francofilii orădeni, Rewine
Miercuri
- ora 16 - Atelierul de încondeiat ouă, dedicat școlarilor (7–19 ani), adulților și familiilor care doresc să se familiarizeze cu tehnica tradițională a acestui meșteșug, vizitarea expoziției permanente a Secției de Etnografie, MȚC
- ora 19.15 - Oradea Toastmasters - ședință de vorbit în public, Comuniteca, Crișul Shopping Center
- ora 20.30 - Quiz Night by Frodo, Lord’s Pub

Joi
- orele 10 și 12 – Redactor pentru o zi în universul lui Ady Endre, în limbile română sau maghiară, la alegere, pentru elevi de gimnaziu despre activitatea jurnalistică a lui Ady Endre, tur ghidat al muzeului, formare de mici „redacții”, redactare de articole, realizare de interviuri și ilustrații, rezolvare de rebusuri, Muzeul Memorial Ady Endre
- ora 21 – Karaoke Night with DJ Oprix, Columbus Cafe
- ora 21 – Concert Soriforzys, opening: Bephane, Moszkva Cafe
- ora 22 - Party Time, Lord’s Pub
Vineri
- ora 20 – Concert Baby Elvis, lansare album „World Fame”, Lokal
- ora 22 – Party Time, Lord’s Pub
Duminică
- ora 20 – Concert Macanache, opening act: Omu John, Lokal
- ora 22 – HIVE’s Easter Special Bunny Bash with Jane Ryse, Afgo & Lemon, Vladimir, Dacardi Events

FILARMONICA DE STAT
Petite Messe Solennelle - concert vocal-simfonic, dirijor: Noam Zur, soliști: Sara Mihali – soprană, Marina Dobrescu – mezzosoprană, George Vîrban – tenor, Florin Estefan – bariton, orgă: Janos Kristofi, Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, dirijor cor: Laurențiu Bischin, În program: Gioacchino Rossini – Petite Messe Solennelle, miercuri, ora 19, Catedrala Romano-Catolică
TEATRUL DE STAT REGINA MARIA
Cum iubește cealaltă jumătate, de Alan Ayckbourn, regia Victor Olăhuț, marți, ora 19, Sala Mare
D’ale Carnavalului, de I.L. Caragiale, regia Vlad Trifaș, miercuri, ora 19, Sala Mare
TEATRUL SZIGLIGETI
Beznă de mină, de Székely Csaba, marți, ora 19, Sala Transilvania
Regina frumuseții din Leenane, de Martin McDonagh, miercuri, ora 19, Sala Transilvania
Găina care nu voia să renunțe, de Jill Tomlinson, joi, ora 11, Scena Arcadia
Floare de cactus, de Abe Burrows, vineri, ora 19, Sala Transilvania
Joc cu versuri, eveniment muzical-interactiv dedicat Zilei Poeziei cu participarea formației MeseBand, sâmbătă, ora 11, Sala Arcadia
Livada de vișini, de A.P. Cehov, sâmbătă, ora 17, Sala Mare
Sărmanul Dzsoni și Arnika, de Lázár Ervin, Závada Péter, Szirtes Edina Mókus, duminică, ora 11, Sala Transilvania
Puricele în ureche, de Georges Feydeau, duminică, ora 18, Sala Mare
EXPOZIȚII
GALERIA DE ARTĂ CONTEMPORANĂ (ERA Park)
- expoziția „Portret”, peste 100 de picturi, realizate de 60 de artiști plastici din Bihor (până în 22 aprilie)
NOCA
- expoziția „Lacrimi care râd, râsete care plâng”, lucrări de sculptură, desen, pictură, ceramică, video și performance (până în 21 iunie)

MUZEUL ISTORIEI EVREILOR - SINAGOGA ORTODOXĂ AACHVAS REIN
- documente, fotografii, pietre de litografie ale familiei Sonnenfeld, obiecte şi cărţi de cult ce ilustrează istoria comunității evreiești din Oradea și ororile Holocaustului, colțul memorial Eva Heyman, memorialul familiei Tereza și Carol Mózes
OVI D.POP ART PHOTO GALLERY ERA PARK
- expoziție foto „Femeia”
MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR ORADEA
- expoziția „Arta vitraliului la 360°”, semnată de artista Amalia Verzea (până în 10 mai)
- expoziția „Minoritățile din Spiš” (până în 28 iunie 2026)
- expoziția „Artiști plastici orădeni între 1860-1940”
- expozițiile permanente ale secțiilor de Științele Naturii, Arheologie, Istorie, Artă și Etnografie; Lapidariul; Vivariul
- expozițiile permanente ale MUZEELOR MEMORIALE: „IOSIF VULCAN”, „ADY ENDRE”, „AUREL LAZĂR”: „Bihorul... la spargerea lumii” și expoziţie de documente şi cărţi despre Mihai Eminescu, din colecţia generalului prof. univ. dr. Lazăr Cârjan
CETATEA ORADEA
Expoziții temporare
- expoziția „Muza și ispita. Reprezentări feminine în lucrările ex-libris din colecția Muzeului Țării Crișurilor”, 138 de lucrări semnate de artiști autohtoni și europeni, din colecția donată muzeului de către Károly Radványi-Román, vernisaj miercuri, ora 15 (până în 30 aprilie)
- expoziția „Pictură modernă și contemporană românească” cu lucrări ale unor maeștri ai artei abstracte (până în 26 aprilie)
- expoziția de bibelouri „Dantela de porțelan a unei epoci gri”, figurine fragile care imaginează femeia în diverse ipostaze: balerină, la o seară de bal, în parc, meditând, în grădina cu flori sau implicată în muncile agricole (până în 31 decembrie)
- expoziția „Mărțișorul, un simbol peren al primăverii”
- expoziția „Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei. Un luptător al credinței creștine împotriva comunismului”, fotografii inedite și mobilierul episcopului din dormitorul casei din Biertan, județul Sibiu
- expoziția „101 ani de evoluție a calculatoarelor” a colecționarului Ovidiu George Pantea
- Galeriile Euro Foto Art: proiecție de 68 de imagini realizate de artiști fotografi seniori din mai multe țări din Asia, Europa și SUA, sub genericul „Vârste frumoase” (până în octombrie); „My Nepal”, expoziție de artă fotografică, lucrări realizate de fotografi din Timișoara (până în 3 mai)
Expoziții permanente
- „Istoria orașului Oradea de la preistorie până în epoca migrațiilor”, „Marea invazie mongolă”, „Umanism și renaștere la Oradea”, „Cucerirea și stăpânirea otomană”, „Perioada habsburgică și dualistă”, „Domus Dispensatoris. Ocrotirea sănătății în Cetatea Oradea (sec. XVII–XIX)”, „Expoziția închinată Primului Război Mondial și lui Traian Moșoiu”; „Arhitectura orădeană”, „Spațiul urban orădean”, „Viața culturală orădeană interbelică și postbelică”, „Învățământul orădean în sec. XX”, „Viața cotidiană orădeană în comunism”, „Represiunea comunistă”, „Arta memoriei: Leon Alex”, „Repere din istoria pompierilor bihoreni”, Discoteca anilor ’70-’80; Istoria fotografiei orădene; Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar; expoziţiile cultelor religioase; Sala cu Grifoni; Lapidarium; Renaștere prin restaurare
CASA DARVAS-LA ROCHE – MUZEU ART NOUVEAU
- expoziții dedicate interioarelor de case, decoraţiuni, accesorii şi obiecte din perioada „Belle Époque”, video mapping,diverse colecții
MUZEUL FRANCMASONERIEI
- expoziția permanentă cu obiecte masonice unicat din colecții publice și private, documente în maghiară și germană ale lojii masonice „Regele Ladislau”
- Sala Templului, Pași Pierduți, Camera de Reflecție, Biroul Maestrului
PALATUL EPISCOPAL ROMANO-CATOLIC
- expoziția „Peter Jecza. Despre drum și călătorie” (până în 16 iunie)
- expoziție cu diverse lucrări de artă plastică
- interioarele baroce și galeria de artă ecleziastică
- expoziția „Palimpsest” de Teofil Ioan Știop (până în 18 aprilie)
RECOMANDĂRI CINEMA - luni-joi
Primavera
Veneția, începutul secolului al XVIII-lea. În spatele zidurilor Ospedale della Pietà, un orfelinat izolat pentru fete talentate, trăiește Cecilia, o tânără violonistă cu un dar excepțional. Deși muzica îi dă glas sufletului, viața ei este strict controlată, iar singura ieșire pare o căsătorie aranjată. Totul se schimbă când la Pietà sosește un nou profesor: Antonio Vivaldi.
Regia: Damiano Michieletto
Cu: Michele Riondino, Fabrizia Sacchi, Valentina Bellè

PROGRAM
David avanpremieră, luni 15:10; marți 15:00, 15:20, 16:15, 17:15, 18:15; miercuri 13:10, 13:50, 14:40, 15:00, 15:25, 16:00, 18:30, 20:45; joi 13:10, 13:50, 14:40, 15:25, 16:00, 18:30
Primavera premieră, luni 18:50; joi 18:55
Ready or Not 2: Here I Come premieră, luni 15:50, 17:25, 18:00, 20:10, 22:15; marți 15:50, 17:30, 18:00, 20:10, 22:15; miercuri 13:40, 15:50, 17:35, 18:00, 20:10, 22:15; joi 13:40, 15:50, 17:35, 18:00, 20:10, 22:15
The Drama premieră, luni 14:25, 16:25, 18:25, 19:25, 19:30, 20:25, 21:20, 22:20; marți 14:25, 16:20, 18:35, 19:25, 19:35, 20:25, 21:20, 22:20; miercuri 12:30, 14:25, 16:25, 18:25, 19:20, 19:45, 20:25, 21:20, 22:20; joi 12:30, 14:25, 16:25, 18:25, 19:20, 19:45, 20:25, 21:20, 22:20
The Super Mario Galaxy Movie premieră, luni 14:20, 14:35, 15:20, 15:55, 17:55, 19:55; marți 14:20, 15:05, 15:55, 17:55, 19:55; miercuri 12:20, 13:05, 14:15, 14:25, 16:10, 18:10, 20:10; joi 12:20, 13:15, 14:15, 15:15, 16:10, 18:10, 20:10
Băieți de oraș: Golden Boyz luni 16:45, 20:55; marți 16:30, 20:50; miercuri 16:50, 19:00; joi 16:50, 21:00
Chickenhare and the Secret of the Groundhog miercuri, joi 12:50
Hoppers luni 17:00, 17:20; marți 17:00; miercuri 12:20, 17:10; joi 12:20, 14:25, 17:10
Project Hail Mary luni 16:10, 19:00, 19:10, 22:10; marți 18:30, 19:00, 21:30; miercuri 16:25, 19:25, 21:05; joi 16:25, 19:25, 20:45
Reminders of Him luni 21:30; marți 21:35; miercuri, joi 21:45
Scream 7 luni, marți 22:00; miercuri, joi 22:25
Zootopia 2 luni 15:00; marți 14:35, 21:50; miercuri, joi 22:10
CINEMA PALACE OSC
PROGRAM
David
David spune povestea unui tânăr păstor din Betleem care pare la început un om obișnuit. Însă o chemare neașteptată îi schimbă viața pentru totdeauna. Când uriașul Goliat începe să terorizeze poporul Israel, David pornește într-o confruntare aparent imposibilă. Înarmat doar cu o praștie, câteva pietre și o credință de neclintit, el se ridică împotriva fricii...
Regia: Phil Cunningham, Brent Dawes
Cu: Pavel Bartoș, Bogdan Farcaș, David Măruță, Răzvan Rește

David avanpremieră, luni 15:30, 16:05; marți 16:05, 16:15; miercuri, joi 14:20, 17:15
Ready or Not 2: Here I Come premieră, luni 15:50, 17:20, 18:00, 19:25, 19:40, 20:10, 21:45; marți 15:50, 17:20, 18:00, 19:25, 19:40, 20:10, 21:45; miercuri 15:10, 18:00, 19:25, 19:40, 20:10, 21:45; joi 15:10, 18:00, 19:25, 19:40, 20:10, 21:45
The Drama premieră, luni 15:30, 16:20, 18:15, 20:10, 21:35; marți 18:15, 20:10, 21:30; miercuri 14:20, 16:20, 16:25, 18:15, 20:10, 21:30; joi 14:20, 16:20, 16:25, 18:15, 20:10, 21:30
The Super Mario Galaxy Movie premieră, luni 16:50, 17:45, 18:50; marți 16:50, 17:45, 18:50; miercuri 14:50, 15:50, 16:50, 17:45, 18:50; joi 14:50, 15:50, 16:50, 17:45, 18:50
Băieți de oraș: Golden Boyz luni 21:15; marți, miercuri, joi 21:20
Project Hail Mary luni 18:10, 20:50; marți, miercuri, joi 18:20, 20:50
They Will Kill You luni, marți, miercuri, joi 22:00




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.