După ce la finele anului trecut a pregătit un proiect de 22 milioane euro pentru creșterea securității, Aeroportul Oradea mai pregătește încă unul, tot cu fonduri UE, în valoare de 26 milioane euro, pentru extinderea pistei spre Nojorid. Acest lucru va permite primirea unor avioane mai mari, dar va și reduce disconfortul fonic pentru orădeni, deoarece majoritatea vor ateriza și decola dinspre comuna învecinată.
De asemenea, prin noul proiect va fi suplimentată capacitatea de garare și vor fi completate dotările pentru deszăpezirea pistei și degivrarea avioanelor.
Cu unanimitate de voturi, cei 35 de aleși ai bihorenilor din Consiliul Județean au adoptat marți o hotărâre pentru aprobarea valorii totale a proiectului, cheltuielilor legate de proiect, contribuției proprii a Județului, precum și principalii indicatori tehnici ai noului proiect, despre care, într-o conferință de presă care a precedat reuniunea, președintele Ilie Bolojan a spus că va fi depus în această vară, spre finanțare cu fonduri europene, urmând să fie finalizat în toamna anului 2023.
Conform proiectului, explicat de Bolojan, acesta prevede extinderea pistei de aterizare-decolare spre Nojorid, de la 2.100 metri la 2.500 metri, așadar cu 400 de metri, fapt ce va permite ca la Oradea să fie operate și aeronave mai mari, de categorie C, de tip Boeing 737 seriile 300 - 900, și Airbus 320/321.
Bineînțeles, proiectul prevede și extinderea împrejmuirii Aeroportului și dotarea cu sisteme de iluminat și de navigație a celor 400 noi metri de pistă. Bolojan a explicat că spațiul aerian deasupra orașului va fi degrevat de survolul avioanelor, deoarece majoritatea vor decola și ateriza pe direcția dinspre Nojorid (dinspre sud, nu dinspre nord), acest fapt urmând să reducă nu doar disconfortul fonic al orădenilor, ci și cantitatea de gaze cu efect de seră deasupra orașului.
Totodată, potrivit proiectului, va fi extinsă capacitatea de garare a aeronavelor, ceea ce înseamnă că vor putea fi operate simultan mai multe aeronave mari, în special în orele de vârf (în prezent platforma permite gararea concomitentă a doar două aeronave de acest tip).
(foto: CJ Bihor)
Proiectul presupune, de asemenea, și completarea dotărilor Aeroportului cu noi echipamente pentru întreținere și mentenanță, pentru deszăpezirea pistei, pentru instalația de balizaj și pentru degivrarea aeronavelor.
Valoarea totală a proiectului este de circa 27 milioane euro cu TVA inclusă, din care 20 milioane euro sunt cheltuieli eligibile cu fonduri europene, restul reprezentând TVA, cheltuieli neeligibile și contribuția de 2% a Consiliului Județean.
„Avem o sumă predefinită din fonduri europene pentru Aeroportul din Oradea care din păcate nu a fost accesată în ultimii patru ani. E păcat să pierdem acești bani, pentru că se apropie finalizarea exercițiului financiar 2014-2020”, a explicat președintele CJ Bihor în conferința de presă care a precedat ședința aleșilor.
Studiul de fezabilitate pentru acest nou proiect a fost realizat și recepționat, urmând depunerea cererii de finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Dacă proiectul va fi aprobat, din luna noiembrie a acestui an se va lucra la proiectarea tehnică, iar din aprilie 2022 vor începe efectiv lucrările la prelungirea pistei și achiziția noilor echipamente.
La finele anului trecut, CJ Bihor a aprobat și un proiect pentru creșterea siguranței pasagerilor și securității aeroportuare prin realizarea unui gard perimetral inteligent (cu senzori de mișcare și camere de supraveghere cu infraroșu), dar și a unor drumuri perimetrale pentru vehiculele serviciilor de urgență (de la Pompieri și Poliție până la Ambulanțe și autospecialele unităților antiterorism).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.