URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 06 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 August 2017, 16:17

Un orădean a fost ales preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În premieră, un reprezentant al Universităţii din Oradea a fost ales preşedintele celei mai mari organizaţii studenţeşti din România, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti. Marius Deaconu a fost votat în unanimitate ca lider al ANOSR şi are un mandat de un an.

Alegerile au avut loc marţi seară, la Cluj. "Este pentru prima dată când reprezentanţii asociaţiilor votează în unanimitate şi este pentru prima dată când un orădean este ales preşedinte ANOSR", a declarat Marius Deaconu, miercuri, pentru BIHOREANUL.

În următorul an, Marius şi-a propus să continue campaniile ANOSR deja începute, dar mai ales să ceară guvernanţilor condiţii mai bune în cămine, întrucât în multe universităţi studenţii stau înghesuiţi în camere insalubre. "Vom veni şi cu propuneri privind reformarea sistemului de formare a cadrelor didactice", a promis noul preşedinte al ANOSR.

Masterand la Facultatea de Istorie, Deaconu a fost şi membru în Senatul Universităţii din Oradea şi preşedintele celei mai vechi asociaţii studenţeşti din Oradea, Asociaţia Gheorghe Şincai.

De altfel, doi foşti prorectori ai Universităţii l-au felicitat şi l-au lăudat pe tânăr, pe Facebook. "Omul potrivit la locul potrivit", a scris ex-prorectorul Sorin Şipoş. La rândul ei, Simona Trip, fost prorector responsabil de activitatea studenţilor, a scris că este bucuroasă că l-a văzut pe Deaconu formându-se şi ajungând lider al studenţilor din toată ţara.

Alegerile de marţi seară au mai pus un orădean în conducerea ANOSR. Horia Oniţa, fost preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor, în prezent student în Bucureşti, a fost ales vicepreşedinte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5085 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON