De obicei ne facem bilanţurile la final de an, dar, iată că, luna aceasta, se încheie un alt fel de an pentru noi toţi - primul de la începutul oficial al pandemiei în România, odată cu declanşarea stării de urgenţă. Un an după care suntem mai puţini, mai divizaţi ca niciodată, şi, indiferent de ocupaţie, educaţie sau tabără, iremediabil schimbaţi.
Dacă mai ţineţi minte, primii îmbolnăviţi au apărut în spaţiul public cu nume, prenume şi povestea completă - câţi ani au, de unde vin, cu cine au intrat în contact, câţi copii au acasă etc. Apoi, după ce numărul cazurilor a crescut, poveştile s-au subţiat, iar oamenii au devenit doar cifre în creştere de la zi la zi. Jurnalele de ştiri au devenit de neurmărit, ia oamenii au început să se teamă.
Din Italia şi Spania au început să vină veşti şi imagini îngrozitoare, ţările au început să se închidă, Europa şi-a resuscitat graniţele, au apărut interdicţiile de călătorie şi multe alte reguli restrictive noi. România şi-a schimbat ministrul de la Sănătate şi a început să alerge după măşti de protecţie. S-au oprit evenimentele publice în spaţii închise, s-au închis localurile şi hotelurile, s-a interzis circulaţia pe timpul nopţii, au fost carantinate primele localităţi şi au apărut izoletele. Apoi a venit lockdown-ul care ne-a oprit pe toţi. Mă rog, aproape pe toţi.
Cu declaraţiile pe propria răspundere ne-am repezit în magazine să facem provizii ca pentru o eră post-nucleară. Au început glumele pe seama Covid-ului, au început să înflorească primele teorii ale conspiraţiei ce i-au separat pe oameni încă o dată în credincioşi şi necredincioşi. Ţările nordice au fost date exemplu pentru tactica lor lejeră în faţa pandemiei, în timp ce, în România, Poliţia patrula pe străzi cu megafoanele în funcţiune, ca în vreme de război. Mai ţineţi minte? "Rămâneţi în casă! Respectaţi Ordonanţa Militară! Respectaţi regulile şi orarul de deplasare!"...
Prima săptămână de lockdown a fost privită ca o vacanţă - soarele strălucea pe un cer parcă mai albastru ca niciodată urmare a reducerii poluării, zgomotele oraşelor au scăzut, ne-am pomenit cu multe zile libere şi ne-am permis să ne trezim ceva mai târziu dimineaţa. Închişi în case, am început să ne îngrăşăm şi să consumăm Netflix pe pâine. Unii, mai altfel, s-au reapucat de citit. Sărbătorile de Paşte s-au ţinut fără enoriaşi, îngrozind şi revoltând popimea din rândul căreia au început să apară primii cavaleri anti-sistem.
Ce am învăţat şi ce n-am învăţat în ultimul an? Am învăţat să nu ne mai îngrămădim ca oile la ieşirea din staul, să fim mai atenţi la cheltuieli, să ne spălăm mai des pe mâini (din păcate nu şi pe dinţi), să preţuim timpul petrecut în aer liber şi, ca de obicei, am înţeles din nou că "înainte era mai bine".
Ce n-am învăţat? N-am învăţat să ne preţuim mai mult sănătatea, să distingem între informaţiile reale şi cele false, să fim mai empatici, mai buni şi mai înţelepţi.
Dar poate reuşim mai încolo. Pandemia continuă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.