URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 26 MARTIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Atunci când se fac investiţii din fonduri guvernamentale, reţeta e simplă. De obicei câştigă o firmă tare din Bucureşti, care are intrare pe la CNAIR, la Ministerul Dezvoltării sau la Compania Naţională de Investiţii. Imediat după adjudecarea licitaţiei, care de regulă are la bază descalificarea concurenţei, fericitul câştigător sună la fraierii care au firme din Oradea şi le propun să le subcontracteze lucrarea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Se zice că doar cine nu munceşte nu greşeşte (deşi eu, personal, cred că greşeşte şi cel ce nu munceşte). În orice caz, bărbaţi sunt cei care îşi asumă greşelile, iar eu îmi declar apartenenţa la această categorie. Ca atare, recunosc că după ce am primit reacţia lui Pásztor, i-am verificat argumentele, cum că deplasarea în interes de serviciu în Austria a făcut-o separat de cea în interes privat în Elveţia. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Protestul de vineri a avut eficiența unei petale de trandafir în fața șenilei unui tanc de 50 de tone. Conducătorii s-au spart de râs în timpul protestului de un sfert de ceas al celor buni, după care s-au întors în întuneric și fum, la masa de poker pe care joacă soarta acestei nații nefericite. Pe ei nu îi interesează dacă străzile se blochează pentru 15 minute, câtă vreme lucrul acesta oricum se întâmplă zilnic, ore în șir...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Instanţa Supremă s-a pronunţat recent, printr-o decizie de speţă, în sensul în care Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu este obligatoriu pentru instanţe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numită şi "durerea facială paroxistică", această afecţiune se caracterizează  prin dureri puternice la nivelul buzelor, gingiilor, obrajilor, bărbiei şi, mai rar, la nivelul ochilor. Boala afectează nervul trigemen, un nerv cranian care asigură sensibilitatea tegumentelor feţei şi a jumătăţii anterioare a capului, iar prin ramura sa motorie are rol în masticaţie. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
16 Noiembrie 2010, 13:45

Şpăgile lui Beni Rus

Şpăgile lui Beni Rus DUO DE SUCCES. Presa băimăreană a vuit după sejurul pe care "o delegaţie" condusă de preşedintele CJ Maramureş, Mircea Man (dreapta), l-a petrecut astă-vară la pensiunea Selina din Băile 1 Mai (fundal) a milionarului orădean Beniamin Rus (stânga). Acum, amândoi trebuie să dea cu subsemnatul la DNA. Unul pentru că a luat, altul că a dat...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Firma Selina se află în vizorul procurorilor anticorupţie din cauza contractelor grase primite în condiţii dubioase. Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, PDL-istul Mircea Man, a fost deja pus oficial sub învinuire pentru luare de mită, fiind acuzat că şi-a petrecut concediile pe banii afaceristului orădean Beniamin Rus, în schimbul unor contracte de zeci de milioane de euro.

Beniamin Rus, afaceristul abonat la lucrări publice atât în mandatul primarului liberal Mihai Sturza cât şi sub preşedinţii Consiliului Judeţean Bihor Alexandru Kiss şi Ştefan Seremi, s-a izbit de cel mai mare hop al carierei: DNA-ul i-a ajuns la poartă!

Săptămâna trecută, procurorii anticorupţie i-au percheziţionat firmele şi locuinţele, într-o anchetă legată - cum era de aşteptat - tot de lucrări publice. Mai precis de cele pe care firma Selina le execută în Maramureş, în baza unor licitaţii cu cântec sau chiar fără licitaţii, prin încredinţare directă. Cheia succesului, bănuiesc anchetatorii, n-a fost însă experienţa firmei, ci mai degrabă amiciţia patronului cu preşedintele Consiliului Judeţean şi al PDL Maramureş, Mircea Man (foto).

Mircea Man.jpgRelaţia dintre cei doi a ajuns de notorietate după ce s-a aflat că îşi fac vacanţele împreună prin locuri exotice şi că, în iunie, Man a petrecut câteva zile şi la pensiunea pe care patronul Selinei o deţine în Băile 1 Mai, sub pretextul unei "delegaţii". Nu singur, ci cu alţi 27 de colegi, între care prefectul judeţului, primari şi consilieri. Vinerea trecută, Man a fost pus oficial sub urmărire penală, pentru luare de mită...

O vamă, o îndiguire, un drum...

Abonat vechi la lucrările publice din Bihor, cu 1.200 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 2.000 de miliarde de lei vechi pe anul trecut, trustul Selina a câştigat contracte bănoase, de la amenajarea Vămii Săcuieni sau a sediului Muzeului până la refacerea a numeroase drumuri judeţene, realizarea centurii oraşului şi deszăpeziri, plus întreţinerea străzilor din Oradea în următorii 4 ani.

Devenit prea mare pentru un judeţ atât de mic, patronul Beniamin Rus s-a extins şi în judeţele învecinate, printre care şi Maramureş, unde în 2006, doar el ştie cum, a obţinut fără licitaţie realizarea punctului de frontieră de la Sighetu Marmaţiei. A fost însă doar începutul. În 2008 a câştigat lucrări de îndiguire după inundaţiile care au măturat valea Botizei, iar în acelaşi an, după alegerea PDL-istului Mircea Man preşedinte al CJ, şi-a adjudecat toate deszăpezirile judeţului, în iarna 2009-2010, primind 67 milioane lei.

În asociere cu firma CJ Maramureş, Drumuri şi Poduri, Selina a câştigat apoi şi o licitaţie pentru reabilitarea drumului judeţean Baia Sprie - Bârsana, lucrare de 22 milioane euro finanţată din fonduri europene. Licitaţia a fost contestată de reprezentanţii concernului austriac Strabag, pentru ditamai blatul. Reprezentanţii CJ Maramureş din comisia de licitaţie erau în conflict de interese, întrucât firma Drumuri şi Poduri aparţinea instituţiei, astfel că aveau interesul să-şi ajute "odrasla". Dar, odată cu ea, şi pe asociata Selina.

"Nu ştiu ce să zic, legea e interpretabilă. Eu am vrut să le fac un bine celor de la Drumuri şi Poduri Maramureş, să fie şi ăia, că-s de-ai lor, de la Consiliul Judeţean, deşi, sincer, n-au utilaje şi oameni, şi nici nu se pricep", explică, acum, Beniamin Rus.

Câştigă Selina, câştigă toţi

Scandalul declanşat de licitaţie a fost înăbuşit din faşă. Serviciul de verificare a utilizării fondurilor comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale a respins acuzele de incompatibilitate formulate de Strabag, iar ulterior, în februarie 2010, reprezentanţii concernului austriac şi-au retras contestaţia care se judeca la Curtea de Apel Baia Mare.

Oficial, austriecii au renunţat de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni. Neoficial, însă, au făcut-o după o discuţie purtată în biroul preşedintelui CJ Maramureş, după ce Selina a acceptat să lucreze cu materiale furnizate de Strabag, iar Man a promis că va da alte lucrări acestei companii. Câteva luni mai târziu, Strabag a început să culeagă roadele înţelegerii: a câştigat un contract de 2 milioane euro pentru modernizarea drumului comunal Botiza - Groşii Ţibleşului, în lungime de 8 kilometri.

Plimbat prin ţări străine

De unde, totuşi, atâta bunăvoinţă pentru Selina, în condiţiile în care CJ Maramureş avea propria firmă de construcţii? Simplu: din prietenia lui Beni Rus cu Mircea Man. În ultimii doi ani, PDL-istul a acceptat mai multe favoruri din partea omului de afaceri, în ciuda faptului că funcţia şi legea îi interziceau acest lucru. Dacă nu de alta, măcar pentru faptul că firma lui Rus avea relaţii contractuale cu Consiliul condus de el.

Aşa cum avea să dezvăluie presa băimăreană, în vara lui 2009, Man şi Rus au fost văzuţi împreună într-un concediu în Antalya, iar în mai 2010 au făcut o escapadă în staţiunea exclusivistă Sharm El Sheikh din Egipt, unde s-au cazat la hotelul de 5 stele Maritim Jolie Ville Golf & Resort. Biletele au fost achiziţionate de un angajat al Selinei, iar cel rezervat pe numele lui Man a fost luat pe chitanţă separată, tot de omul Selinei. Pe banii lui Man, susţine Rus acum, după izbucnirea scandalului.

pensiunea Selina.jpgCasa Selina

Buba mare a fost însă alta. Şi anume că, în weekend-ul 24-27 iunie, preşedintele CJ Maramureş s-a distrat la Pensiunea Selina din Băile 1 Mai, împreună cu alte 27 de persoane, printre care şi prefectul Sandu Bombonel Pocol, primari şi consilieri. Veniţi cu toţii, spune milionarul orădean, să-i verifice... potenţa companiei.

După numai o săptămână, presa din Baia Mare dezvăluia episodul, acuzând faptul că sejurul avea un puternic iz de şpagă deoarece invitaţia fusese făcută pentru a-i facilita lui Rus accesul la alte contracte grase în Maramureş. În prima fază, Man a încercat s-o dreagă, minţind că a fost în Băile 1 Mai la invitaţia soţiei, pe banii proprii, doar ca să discute - tocmai acolo şi laolaltă cu primarii şi cu prefectul - despre nunta fiului lor.

Scuza puerilă avea să-i fie demontată, însă, de un jurnalist TV din Baia Mare, care a sunat la pensiune şi, dându-se drept un membru al delegaţiei, a cerut lămuriri legate de "nota de plată". Angajatele lui Rus şi-au amintit imediat de delegaţia "domnului preşedinte". Cât despre plată, nici nu se punea problema: "Nu e necesar, domnul Rus ne-a zis să nu înregistrăm nimic, fiindcă totul e pe cheltuiala casei".

Contracte de "urgenţă"

În plin scandal, toţi membrii delegaţiei, în frunte cu Man, au cerut de la pensiune facturi şi chitanţe, pe care le-au şi primit, datate însă cu 30 iunie, ceea ce demonstrează încă o dată că ideea iniţială era să huzurească pe banii afaceristului orădean.

În loc să se stingă, tărăboiul a continuat. Motivul? Contractele au continuat să curgă spre Beni Rus. În iulie 2010, de pildă, preşedintele CJ Maramureş a anunţat că Selina a primit prin încredinţare directă lucrările conexe drumului judeţean pe care îl execută, dar şi altele, în valoare de 1 milion de euro, în comuna Ocna Şugatag, tot fief PDL, pe motiv de "situaţie de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute". Ce era aşa urgent în plină criză, de nu putea aştepta o licitaţie? Un  nou sediu pentru Primărie, utilităţile la sala de sport, plus o extindere a canalizării menajere!

Luna trecută, preşedintele i-a convins pe consilieri şi să privatizeze firma Drumuri şi Poduri, după modelul privatizării Drumuri Bihor, cumpărată de Rus de la CJ Bihor în mandatul lui Alexandru Kiss. În plus, săptămâna trecută Selina a câştigat, din nou, în urma unei licitaţii şi aproape la jumătatea preţului ofertat anul trecut, contractul de deszăpeziri pentru drumurile administrate de CJ-ul prietenului Man. "A fost o licitaţie electronică, în două etape, la care în final au rămas trei firme, printre care şi a mea. Preşedintele CJ nu putea să mă ajute cu nimic acolo, este absurd ce se afirmă. Preţul cu care am licitat a fost cel mai mic. Nu mi l-a sugerat nimeni, l-am simţit. Asta a fost tot", spune Rus.

Nota de plată, la DNA

Sesizaţi în urma articolelor de presă, procurorii DNA au verificat informaţiile, iar joia trecută au descins simultan la sediile firmelor şi la domiciliile cunoscute ale lui Beniamin Rus, la CJ Maramureş şi la reşedinţa preşedintelui Mircea Man. În timpul acţiunilor, anchetatorii au ridicat copii ale contractelor, iar pe Rus şi Man i-au chestionat cu privire la licitaţii şi la relaţiile dintre ei.

A doua zi, atât afaceristul cât şi politicianul ar fi trebuit să se prezinte la sediul DNA Oradea pentru a da cu subsemnatul, însă - pretextând că e bolnav - Rus a amânat vizita pentru săptămâna viitoare. Man, în schimb, a fost audiat ore în şir, după care procurorii i-au adus la cunoştinţă faptul că a fost pus sub învinuire oficial, pentru luare de mită. Şi, spun sursele BIHOREANULUI, procurorii nu se vor opri la el, urmând să extindă cercetările şi asupra altor persoane din administraţia maramureşană care au avut legături cu Rus.

Plus, evident, asupra omului de afaceri orădean, bănuit de dare de mită. N-ar fi pentru prima oară, numai că de data asta, pare-se, şi cu ceva probe...


Beni Rus.jpgBENI CEL CURAT

Chestii de potenţă

Contactat de BIHOREANUL, Beniamin Rus spune că procurorii i-au pus gând rău. "Pot face ce vor. Cine-i împiedică? I-am deranjat pe mulţi!".

Rus admite că a vrut să sponsorizeze vizita "delegaţiei" de la CJ Maramureş la Pensiunea Selina, dar din motive de transparenţă, nu de corupţie. "Câştigasem o lucrare mare şi ei puneau problema că nu am forţa s-o execut. I-am invitat să vadă că am. Aş face la fel oricând. N-au fost numai la mine, înainte au fost şi la Strabag. Mie îmi pare rău că nu am invitat şi presa, pentru că au făcut şi o vizită pe şantierele la care am lucrat. Iar oamenii au venit pregătiţi de-acasă, cum s-ar zice. Au adus băutură, prăjituri, unii mi-au adus şi cadou. De plătit, au plătit toţi".

Cât despre ancheta DNA, patronul Selinei afirmă că deocamdată nu ştie în ce calitate e implicat: "Procurorii nu mi-au spus dacă sunt martor, învinuit sau altceva. Mi-au pus doar întrebări, unele generale, altele legate de contractele din Maramureş".

Rus spune că l-a cunoscut pe Man în noiembrie 2008 şi îl consideră un amic, "chiar dacă mai nou, de când cu scandalul, mă cam ocoleşte". Adaugă şi că şeful CJ nu i-a cerut niciodată vreun favor. "Am dat eu, de la mine, TIR-uri cu materiale de construcţii şi case la cheie pentru sinistraţi, am făcut la rugăminţile celor de la Prefectură şi CJ lucrări de urgenţă. Dar, pentru el, Man nu mi-a cerut nimic şi nici nu i-am dat ceva. Nici vacanţe, nici bani, nimic! La o adică, cred că am băut mai mult eu de la el decât el de la mine. Eventual, când am jucat table şi am pierdut, că jucam ba pe coniace, ba pe vreo ladă de bere, ba pe 100 de euro", spune patronul Selinei.

Poate să fie aceasta cheia succesului în afaceri: să ştii când să pierzi, cât anume şi în favoarea cui...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
cine e cu dare de mina si primeste.
era de stiut ca asa a primit si lucrarile din oradea ca e foarte darnic si ca alejdeanul nu putea sa reziste fara sa guste din fructul oprit,, primare esti un om terminat la urmatoarele alegeri.
Postat 19 Noiembrie 2010, 20:44 de eugen
puscarie.
acuma sa vedem statul ca este corect si ca nu tine cont de puterea financiara a celor judecati. americanii lau condamnat pe al capone pt datorii la fisc, nu pt ca omorase 2000 de persoane, dar tot lau prins si lau inchis. beni rus, despre care toata lumea stie ca este un corupt si un spagar merita sa faca puscarie, sa stea bine mersi inchis impreuna cu cei care au luat. urmeaza ghilea, care si el este u vechi hot local
Postat 18 Noiembrie 2010, 14:07 de dna
Povesti nemuritoare
Ce povesti nemuritoare poate sa indruge patronul Selina ... nici copiii nu le-ar crede !!!
Postat 17 Noiembrie 2010, 14:47 de eu
beni
Beni a facut lucrarile de la Paleu ale porcului Kiss,mai exact terenurile de fotbal si toata baza sportiva ,oare de ce////////DNA sesizare,pt terenul cu blocuri ieftine,asociere cu CJ Bihor,apartamente pt tineri,mai exact vise pt tineri,oare presa de ce nu scrie,este platita,sau remunerata sub forma de reclama
Postat 16 Noiembrie 2010, 22:13 de anonim
vai vai
selina ia cele mai multe lucrari an bihor... eu sant an constructii de 7 ani si am dat faliment ,amm ancercat si la primari sa dare lucrarae dar cerea spaga ca nu aveam cum sa fac am dat faliment ...faceti dreptatae!!!!!!!!!
Postat 16 Noiembrie 2010, 17:00 de druis
pe cand?
ASTEPTAM TOTI ROMANII CA DNA SA SE SESIZEZE SI LA BANII PUBLICI SCURSI PRINTRE DEGETE SI DOSITI IN BUZUNARE DE CATRE MANAGERII SPITALELOR DIN ROMANIA CARE AU FURAT FARA RUSINE, SI LA TOTI DOCTORII CARE CER SI PRESCRIU IN SPITALE MEDICAMENTE DE LA FIRMELE CARE II PLIMBA PRIN TOATA LUMEA IN VACANTE SI LA CONGRESE SI CONFERINTE CARE DE FAPT CE SUNT ?: VACANTE IN TOATA REGULA. RUSINE TUTUROR DOCTORILOR CARE ISI BAT JOC DE NOI SI DE BANII NOSTRI SI ISI PUN AVEREA PE NUMELE COPIILOR CA SA NU POATA FI TRASI LA RASPUNDERE. DNA SESISEAZA-TE PE CE BANI MERG DOCTORII LA CONFERINTE SI DE CE LE PLATESC FIRMELE DE MEDICAMENTE ACESTE CONCEDII? NU DEGEABA!
Postat 16 Noiembrie 2010, 14:48 de simionescu
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Ziua Poliției, la Oradea: Peste 100 de avansări în grad și multe diplome pentru poliţiştii merituoşi. Nu avem 'poliţistul anului'! (FOTO)
  • Scenariu de urgenţă, la Marghita: Incendiu urmat de explozie, victime prinse sub dărâmături (FOTO)
  • Accident pe DN 75: Patru persoane au ajuns la spital, după ce un Volkswagen a tăiat calea unui Audi şi l-a proiectat într-o altă maşină (FOTO / VIDEO)
  • Accident pe DN 79, la ieşirea din Livada: Trei persoane rănite şi trei maşini lovite, după ce un SUV a ţâşnit pe şosea şi s-a făcut nevăzut (FOTO / VIDEO)
  • Marşul pentru viaţă, în Oradea: O mie de oameni au protestat paşnic împotriva avortului (FOTO / VIDEO)
  • Jurnaliști cu pistol: Concurs între ziariști, de Ziua Poliției (FOTO)
  • Un grup de elevi din Grecia, primii vizitatori ai Muzeului Pompierilor Bihoreni (FOTO)
  • Dezbaterile în instanţele din Oradea au fost suspendate: Toţi grefierii au ieșit la protest! (FOTO)
  • Magazinul de plante Kaluna vă aşteaptă în parcarea Era Park Oradea (FOTO)
  • Bustul generalului Moşoiu a fost coborât de pe soclu pentru reabilitare (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2013 RON
  • 1 EUR = 4.7538 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON