URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 19 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
S-au făcut multe investiții în Oradea, dar cred că de departe cea mai importantă este centura care ne va lega de mult dorita Autostradă Transilvania - A3. Guvernul a dat o hotărâre în acest sens, CNAIR are acum toate actele, așa că se poate ocupa de lansarea licitației, iar banii de la UE sunt asigurați. Oare ce ar trebui să mai intervină ca această centură să nu se facă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede reguli cu privire la persoana care suportă cheltuielile ocazionate de derularea unui proces, stabilind ca regulă de principiu că acestea vor fi suportate de către partea care pierde procesul. În ce condiţii, însă?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
26 Ianuarie 2016, 17:02

Primarul procent: Radu Olea, primarul din Budureasa pretindea şpăgi în cote fixe: 5%, 10%, 15%

Primarul procent: Radu Olea, primarul din Budureasa pretindea şpăgi în cote fixe: 5%, 10%, 15% SINCER. Prins cu mita în buzunar, primarul Radu Olea a fost sincer, recunoscând că a luat cinci şpăgi, nu una, de la denunţătorul său. Spera că va câştiga bunăvoinţa anchetatorilor, dar aceştia au fost de neînduplecat. Dus în faţa instanţei, bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, măsură menţinută prin decizia definitivă a Curţii de Apel Oradea.
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Recenta arestare a primarului din Budureasa, Radu Vasile Olea, prins în flagrant cu mită, dezvăluie modul discreţionar în care unele instituţii publice fac achiziţiile de lucrări, servicii şi produse, în beneficiul firmelor de casă şi în schimbul unor "comisioane".

Olea şi-a stabilit ca şpagă un procent de 5% din valoarea contractelor pe care le atribuia unei firme de consultanţă, însă ulterior s-a lăcomit, pretenţiile crescându-i la 10% şi apoi la 15%, până s-a spart buba. Patronul societăţii l-a denunţat, iar Olea a ajuns după gratii pentru 30 de zile.

Flagrant la Lotus 

Primarul liberal al comunei Budureasa, Radu Olea, unchiul deja faimosului edil al Beiuşului, Adrian Domocoş (foto), judecat în trei dosare de corupţie, a fost reţinut pe 11 ianuarie sub acuzaţia de luare de mită, după ce a fost prins în flagrant cu o şpagă de 7.000 lei, acţiunea fiind declanşată în urma unui denunţ formulat chiar de cel care îl "ungea": administratorul unei firme de consultanţă "racordate" la robinetul banilor publici ai comunei.

"Mita era o parte dintr-un total de 13.000 lei pretinşi de la denunţător şi reprezentau procentaj din suma încasată de firmă pentru a întocmi un proiect în vederea accesării de fonduri europene", declara BIHOREANULUI, imediat după acţiune, purtătorul de cuvânt al Parchetului.

O zi mai târziu, edilul a fost dus în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor şi trimis în arest preventiv pentru 30 de zile, în baza unui referat în care procurorii îl acuză de şpăgi "în formă continuată".

Contractul şi procentul

În document, anchetatorii susţin că începând din 2012 edilul a pretins şi primit de la denunţătorul său - al cărui nume nu a fost făcut public – o cotă-parte pentru fiecare contract pe care acesta l-a derulat cu Primăria Budureasa.

Cei doi s-au cunoscut la un seminar pe tema accesării de bani europeni şi s-au întâlnit, apoi, la inaugurarea unor obiective finanţate din fonduri UE. "La o astfel de întâlnire, aflând că denunţătorul deţine o societate care se ocupă de proiectarea şi managementul proiectelor, i-a propus ca în schimbul atribuirii unor contracte pentru realizarea de studii de fezabilitate şi proiecte tehnice să-i dea un procent de 5% din valoarea acestora, propunere cu care denunţătorul a fost de acord", arată procurorii.

Zis şi făcut. În acelaşi an, consultantul avea primul contract, în valoare de 40.000 lei fără TVA. "Olea l-a asigurat că se va ocupa de atribuirea şi încheierea contractului de servicii", se spune în documentul Parchetului. După ce consultantul a finalizat lucrarea şi a încasat banii, "denunţătorul l-a sunat şi s-au întâlnit în Oradea, ocazie cu care i-a dat suma de 2.000 lei, reprezentând procentul de 5% din valoarea contractului".

Mai mult, şi mai mult

În perioada care a urmat, denunţătorul a devenit consultantul "de casă" al Primăriei Budureasa, având exclusivitate pentru toate serviciile de acest fel. În mai 2013, Olea i-a oferit un nou contract, de astă dată de 66.000 lei, pentru care consultantul i-a dat un "comision" de 3.300 lei, în două tranşe: prima, de 1800 lei, în mai 2013, în parcarea Auchan din Calea Aradului, iar 1.500 în septembrie, pe o terasă la Lotus Center.

Un an mai târziu, Olea l-a sunat din nou, pentru un alt studiu, dar de astă dată pretenţiile sale au crescut la 10%. "Denunţătorul a acceptat, iar ca urmare între firma sa şi Primăria Budureasa s-a încheiat un nou contract", spun procurorii, edilul primindu-şi din nou cota. "După virarea banior în contul societăţii, denunţătorul s-a întâlnit cu inculpatul şi i-a dat 700 lei, reprezentând procentul de 10% din valoarea contractului".

În 2015 şi 2016, Primăria Budureasa a avut din nou nevoie de consultanţă, însă de astă dată lucrarea era cu mult mai bănoasă, de circa 90.000 lei, iar pretenţiile edilului pe măsură: 15%. După ce firma a încasat prima parte a sumei, circa 50.000 lei, Olea şi-a cerut partea.

Sătul să tot cotizeze, pe 11 ianuarie, în ziua în care urma să-i achite primarului 7.000 lei (cota de 15% din suma ce-i fusese achitată de Primărie), consultantul s-a dus la Parchetul Bihor, unde l-a denunţat.

Contractele nu-s pe şpagă

Coordonată de procurorul Gheorghe Berce, acţiunea de prindere în flagrant  a fost realizată de ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor în complexul comercial Lotus Center, locul în care edilul s-a întâlnit cu denunţătorul pentru a-şi încasa banii.

Condus la sediul Parchetului pentru audieri, Olea a recunoscut totul, fiind reţinut pentru 24 de ore, iar a doua zi prezentat în faţa Tribunalului cu propunere de arestare preventivă. "Sistemul public administrativ este perceput ca fiind profund corupt şi doar printr-o astfel de măsură, fermă, se poate schimba percepţia, în sensul că nu doar pe mită se pot obţine fonduri publice, ci prin parcurgerea procedurilor legale", a pledat procurorul în faţa instanţei, arătând că faptele primarului s-au desfăşurat pe o perioadă lungă de timp şi ar mai fi continuat "în lipsa intervenţiei organelor statului". "În pofida majorărilor salariale de care a beneficiat inculpatul în această perioadă, în loc să înceteze, a pretins sume de bani tot mai mari, procentajul ajungând de la 5% la 15%", a mai susţinut anchetatorul.

Rămâne în arest

Solicitarea de arestare preventivă i-a fost admisă pentru o perioadă de 30 de zile, rămânând definitivă săptămâna trecută, când a fost confirmată de Curtea de Apel Oradea. "Săvârşirea de acte ilicite, mai ales în legătură directă cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, este incompatibilă cu statutul unui primar, care prin lege presupune integritate şi care reclamă o reacţie fermă, de natură să le asigure inhibarea unei conduite viitoare asemănătoare altor persoane din aceeaşi categorie, dar şi o creştere a credibilităţii şi încrederii publice în justiţie", se arată în încheierea Curţii de Apel.

Cât va mai sta Olea în arest încă nu e clar. Oricum, mandatul de primar i-a fost suspendat prin ordin al prefectului, iar comuna e condusă acum de viceprimar. Suspendarea va rămâne în vigoare, conform Legii administraţiei publice locale, până când edilul părăseşte arestul preventiv şi îşi va putea relua activitatea. Atâta doar că, aflat la finalul celui de-al doilea mandat şi deja pregătit să intre în "cursă" pentru încă unul, primarul-procentaj e pe punctul de a ieşi din politică pe uşa din dos.


BUGET TOCAT
Lucrări pe pile

Modul discreţionar prin care autorităţile din Budureasa au cheltuit banii comunei de-a lungul vremii au fost prezentate de BIHOREANUL în 2012, când în urma unui audit al Camerei de Conturi Bihor s-a descoperit că Primăria avea debite neîncasate de 1,5 milioane lei, dar şi că funcţionarii au protejat unele firme din zonă, calculându-le impozite sub valoarea reală, pentru ca altele să fie  lăsate pur şi simplu să nu şi le plătească defel.

În timpul controlului, reprezentanţii Camerei de Conturi au descoperit că primarul Radu Olea a aprobat mai multe plăţi nelegale pentru reparaţii de străzi, decontând cantităţi de materiale "umflate" cu aproximativ 100.000 lei, dar şi lucrări neefectuate, prejudiciul stabilit fiind recuperat ulterior controlului.

Tot atunci, BIHOREANUL a descoperit că toate contractele de achiziţii erau fragmentate astfel încât valoarea fiecăruia să fie sub 15.000 euro, pragul legal pentru care organizarea unor licitaţii era obligatoriu, scopul fiind ca lucrările să fie atribuite direct firmelor unor foşti şi actuali consilieri locali, aflaţi evident în flagrant conflict de interese. Fostul consilier Gheorghe Mihoc, de pildă, a renovat şcoala din Burda, biserica din Budureasa şi pe cea din Sălişte de Beiuş, un alt fost consilier, Dan Cristian, a fost plătit cu 130.000 lei pentru renovarea şcolii din centrul de comună, în timp ce un altul, Gheorghe Ţiţ, a încasat 379.000 lei pentru administrarea unui proiect de reconversie profesională pe fonduri UE al cărui titular era Primăria.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2241 RON
  • 1 EUR = 4.7249 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON