URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 10 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.
Zic şi eu
Adrian Cris
Maeştrii barei ne zic, scriitoriceşte, că-i mai bine să scape 99 de nevinovaţi decât să fie condamnat pe nedrept un singur nevinovat. N-au însă a se teme: în România zilelor noastre mai degrabă va fi osândit un singur vinovat din 99. Evident, cel care nu-şi permite să achite onorarii grase avocaţilor şi şpăgi consistente judecătorilor...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Ne tot mândrim de câțiva ani pe rețelele de socializare și în viața reală cu dezvoltarea orașului și cu aspectul său în continuă schimbare. Ei, bine, iată că, prin aceste scumpiri, devenim într-un fel parteneri ai dezvoltării urbei. Iar modernizarea costă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
05 Iunie 2014, 07:39

Penalii lui Micula: Lucrările ilegale de la restaurantul Transilvania, apărate cu malaci agresivi

Penalii lui Micula: Lucrările ilegale de la restaurantul Transilvania, apărate cu malaci agresivi AŞA SLUGĂ, AŞA STĂPÂN! Întrebat de ce şi-a pus constructorii să lucreze ilegal, Ioan Micula şi-a imitat bodyguardul mardeiaş. "Eşti un nesimţit! Mi-ai făcut poze fără să-ţi dau voie pe proprietatea mea. Băiatul ăla o să te dea în judecată, că ai sărit ca un nebun să mă ataci!", a delirat afaceristul, ignorând că trotuarul din faţa restaurantului Transilvania nu e, totuşi, moşia lui
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scumpul mai mult păgubeşte, iar leneşul mai mult aleargă. Zicala e valabilă şi în cazul preşedintelui grupului de firme Transilvania, Ioan Micula.

Deşi putea obţine actele necesare mai uşor decât oricare cetăţean de rând, afaceristul şi-a pus angajaţii să refacă fără autorizaţie interiorul restaurantului Transilvania din Piaţa Ferdinand, pentru nunta fiicei sale, chit că imobilul e monument protejat prin lege, astfel că s-a ales cu două amenzi şi riscă, în plus, să fie obligat şi să-l readucă la starea iniţială. De parcă nu era destul, afaceristul şi-a asmuţit bodyguarzii împotriva ziariştilor, deranjat de curiozitatea lor. Asta, fiindcă de luni întregi Micula refuză să permită accesul instituţiilor abilitate să-i tempereze avântul arhitectonic de socru mic!

Totul pentru nuntă

La începutul anului, BIHOREANUL semnala că Ioan Micula a poruncit închiderea localului şi, în deplină conspirativitate, reamenajarea acestuia astfel încât în luna iulie să poată găzdui petrecerea de nuntă a fiicei sale celei mari, Olivia. Lucrările se făceau în secret până şi faţă de angajaţii firmei. Pereţii au fost acoperiţi, iar salariaţilor le-a fost interzis chiar şi să privească în spatele plaselor, sub ameninţarea concedierii. S-a aflat totuşi că reamenajarea implica recompartimentarea localului, pentru a-i fi dublată capacitatea de la 200 la 400 de locuri, dezafectarea liftului, înlocuirea tencuielilor, lambriurilor şi pardoselilor, precum şi refacerea ornamentelor. Totul după capriciile bogătaşului, fără proiect!

Atâta doar că localul, fostul Hotel Pannonia, construit între 1903-1904 în stil eclectic-secession, face parte din Ansamblul Urban Centrul Istoric Oradea, figurând pe lista monumentelor protejate şi, conform Legii 422/2001, înaintea oricărei lucrări, proprietarul avea nevoie de o serie de documente, între care avizul Comisiei Zonale pentru Protecţia Monumentelor, şi de autorizaţie de construcţie eliberată de Primărie. Or, firma lui Micula nu doar că nu avea avizul, care se acordă numai în baza unui proiect întocmit de un arhitect expert atestat de Ministerul Culturii, dar nici măcar nu l-a solicitat, cum n-a cerut nici autorizaţie de la Primărie!

Autorităţi fără autoritate

Autosesizat din ziar, şeful Direcţiei pentru Cultură, Lucian Silaghi, a încercat să afle încă din februarie ce modificări voia Micula să aducă clădirii, suspiciunea fiind că lucrările pot afecta structura de rezistenţă a acesteia. Ca urmare, l-a invitat să solicite, aşa cum impune legea, avizul necesar. Vreme de trei luni n-a primit însă niciun răspuns, astfel că, la rându-i, a sesizat Primăria, Instituţia Arhitectului Şef, Inspectoratul pentru Construcţii şi Fundaţia pentru Protecţia Monumentelor.

Abia în aprilie, după ce nici reprezentanţii Direcţiei şi nici cei ai municipalităţii nu au fost lăsaţi să intre în clădire pentru control, Poliţia Locală s-a încumetat să amendeze firma Transilvania Complex, cu doar 1.000 lei, pentru refuzul de a permite controlul reglementat de Legea 50/1991, privind siguranţa în construcţii.

Cu două săptămâni în urmă, răbdarea lui Silaghi a ajuns la capăt: pentru că lucrările continuau, iar afaceristul refuza accesul autorităţilor pe proprietatea sa, a notificat Inspectoratul Judeţean de Poliţie, pentru a-i asigura sprijin în efectuarea controlului.

Strada, moşia lui Micula

Miercurea trecută, în ziua programată pentru controlul cu Poliţia, un reporter al BIHOREANULUI care trecea în jurul orei 11 prin Piaţa Ferdinand a observat că Ioan Micula tocmai ieşea din restaurant, împreună cu un reprezentant al Direcţiei pentru Cultură. Ca orice jurnalist pe care nu l-au părăsit reflexele, a coborât din maşină şi s-a grăbit să surprindă imaginile, pentru a-l întreba apoi pe afacerist despre rezultatul verificărilor.

Scena a avut loc pe trotuarul din faţa restaurantului, pe domeniul public, fără ca reporterul să-şi ascundă intenţia ori să fie provocator, dar Micula şi-a ieşit din pepeni. "Eşti pe proprietatea mea şi nu mi-ai cerut voie să-mi faci poze!", s-a răstit el. Apoi, deşi jurnalistul a oprit aparatul, a perorat pe acelaşi ton şi, refuzând orice discuţie, şi-a continuat drumul până la intrarea în sediul firmelor.

"Te fac! O să-ţi zdrobesc oasele!"

Imediat ce s-a depărtat, unul dintre cei doi bodyguarzi care îl însoţeau - o namilă cu o înfăţişare de interlop, "costumată" în bluză de training cu glugă - a încercat să "confişte" aparatul foto, renunţând la intenţie doar datorită prezenţei unor trecători. Nu însă fără a înjura gros, de a ameninţa ca un huligan şi de a-l fotografia pe jurnalist, spunându-i: "Te-am pozat, te caut eu, nici nu ştii când o să te fac! O să-ţi zdrobesc oasele!". Reporterul a intrat în sediul băncii din apropiere, iar agentul de pază al BRD a sunat la 112, ceea ce l-a făcut pe malac să se "tireze" spre sediul firmei, unde s-a ascuns.

La sosirea Poliţiei, un slujbaş al lui Micula, Ciprian Popa, a susţinut într-o primă fază că nici măcar nu îl cunoştea pe agresor, iar apoi că, de fapt, matahala îşi făcea datoria, protejându-l pe patron de o "posibilă agresiune". În cele din urmă, jurnalistul a depus o plângere, astfel că bodyguardul urmează să fie cercetat pentru agresiune şi ameninţare.

"Vor suporta rigorile legii"

În aceeaşi zi, la Primărie, unde susţineau o conferinţă de presă, edilul-şef Ilie Bolojan şi arhitectul-şef Adriana Lipoveanu au fost chestionaţi despre demersurile pe care le-au făcut, de la ineficienta amendă de 1.000 lei din aprilie, pentru a stopa infracţiunea comisă în văzul tuturor, la doi paşi de sediul Primăriei.

Fără a răspunde la întrebare, Lipoveanu a confirmat că "lucrările nu sunt autorizate" şi că "există suspiciunea că ele continuă", prin urmare "vom adresa o somaţie scrisă firmei şi, dacă din nou nu ne lasă în control, ne vom adresa organelor legii". Primarul Bolojan a completat-o: "Lucrurile sunt clare. În cazul în care nu au sistat lucrările - pentru că aşa au spus, că le vor sista - vor suporta rigorile legale".

La buzunar şi la dosar

La trei zile după control, vineri, Direcţia pentru Cultură a decis să aplice firmei lui Micula amenda minimă din Legea pentru protecţia monumentelor: 5.000 lei. "Proprietarul nu are avizul Comisiei pentru Monumente, dar patru luni nu am putut face nimic pentru că nu ni s-a permis accesul. Chiar şi miercuri, colegul care a mers pe teren a fost iniţial refuzat. A fost lăsat să intre la a doua încercare, pentru că era însoţit de un ofiţer de Poliţie. Totuşi, înăuntru n-a fost lăsat să facă fotografii pe motiv că imobilul e proprietate privată", a explicat directorul Lucian Silaghi.

Cert e că, după cum i-a raportat inspectorul, "la parterul clădirii, în restaurant, au fost desfăcuţi pereţii spre terasa interioară, iar în ceilalţi pereţi s-au făcut găuri şi a fost montat un planşeu metalic, ca un balcon", aparent pentru "etajarea" localului.

Tot vineri, conducerea Primăriei a luat o decizie radicală. "Nu putem da două amenzi pentru aceeaşi faptă, dar întocmim o plângere penală pentru încălcarea dispoziţiei emise în aprilie pentru sistarea lucrărilor şi o depunem la Parchet", a declarat arhitectul-şef.

"Nesimţit"

Cu toate acestea, Ioan Micula se simte "acoperit". Solicitat să spună de ce nici măcar nu s-a obosit să ceară avizele legale, bogătaşul a insultat jurnalistul după modelul bodyguardului: "Eşti un nesimţit! Ori eşti prost, ori o faci pe prostul! Eu sunt acţionar, am administratori şi directori care se ocupă de firme, nu ţin minte eu tot ce fac, toate firmele".

Refuzând să precizeze în ce anume constă reamenajarea, şi-a găsit apoi scuza perfectă: dacă alţii nu cer autorizaţii, de ce s-o facă tocmai el, marele investitor? "În Oradea se fac cel puţin 5.000 de case, du-te să vezi ce autorizaţii au. Dumneata îţi iei autorizaţie când vopseşti, când zugrăveşti pe o proprietate privată? Unde suntem noi proprietari numai am întărit, am reparat. Am luat proprietăţi într-o stare de degradare foarte mare, am avut autorizaţie, deci nu intru în detalii cu tine, că nu înţelegi!", a zis Micula, cu aroganţa unui parvenit sadea.

Cum, de fapt, chiar este, de vreme ce a cumpărat asemenea clădiri pe care le-a lăsat decenii întregi în ruină, renovându-le abia când a avut interesul personal şi de vreme ce imensa avere nu l-a cizelat şi nici nu l-a învăţat respectul legii ori bunul simţ. Ba, după cum există riscul să vadă cei ce-i vor călca pragul restaurantului la nuntă, poate nici bunul gust...


CINE E MARDEIAŞUL
Poliţist ratat, bodyguard cu figuri

04_Cercel_bihoreanul.jpg"Gorila" lui Micula care l-a agresat pe reporterul BIHOREANULUI se numeşte Cornel Cercel (foto), a făcut Liceul Sportiv şi, culmea, o vreme a fost... poliţist. "A lucrat la Furturi Auto până la începutul anilor 2000, dar a ieşit din Poliţie cu scandal", a dezvăluit una din sursele redacţiei.

"La un moment dat a murit un coleg, iar Cercel a făcut colectă de la prieteni şi oameni de afaceri, dar banii n-au ajuns la familia celui decedat. A fost cercetat disciplinar şi a trebuit să plece".

Sursele BIHOREANULUI spun că Cercel se ocupă de protecţia fiicei şi a viitorului ginere al magnatului, evident, de impresie, în absenţa oricăror pericole la adresa acestora.


UPDATE:

După publicarea articolului în săptămânalul BIHOREANUL, luni, 2 iunie, bodyguardul omului de afaceri, Cornel Cercel, l-a contactat pe reporterul pe care îl agresase şi a spus că-şi cere scuze sincer, conştientizând că a comis o greşeală, şi că regretă cele întâmplate.

"Îmi pare rău, vă rog să mă scuzaţi, ştiu că am greşit, de obicei nu fac asemenea greşeli. Îmi cer scuze", a spus angjatul lui Micula.

Reporterul a acceptat scuzele, astfel încât să nu mai existe niciun conflict, spunându-i că îşi va retrage plângerea, deoarece apreciază gestul său.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Animal
Az l-am vazut pe animalu' asta la cumparaturi in LIDL.... 1. Parcheaza ca un ANIMAL ( pe zebra in fata LIDL) 2. Umbla (gesticuleaza) ca un animal 3. A CUMPARAT UN BAX DE SUC CARBOGAZOS DE PORTOCALE ( deci nici macar el nu bea chimicalele fratilor) ;-)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
Postat 06 Iunie 2014, 18:41 de Casio
voi mercenari!!
Cum adica penalii lui MICULA????Aia sant de capul lor asa???Voi vreti si cu sufletul in rai si banii de reclama la buzunar??? asa nu se poate...
Postat 05 Iunie 2014, 18:15 de flori
@ NICU!!! daca erai in locul cui???
Ce vrea asta si in numele cui vorbeste??
Postat 05 Iunie 2014, 17:24 de multi
Niku the greatest !!
@Niku....Daca neaparat vrei,poti sa-i mananci d-lui animal cercel,acel organ ,care nu contine oase. Si aceeasi lucru ,poti sa le faci si domnilor reporteri,plus celor cateva mii de oameni (inca) normali din acest oras. In particular, sau si mai bine in public.
Postat 05 Iunie 2014, 13:58 de Casio
Ce bataie v-as da...
Daca eram eu il locul lui nu mai ramanea de voi nici kk pentru analize, domnilor reporteri. Si-a cerut el scuze, dar..., ar fi indicat sa nu va intalniti cu el in particular, cred ca o sa se termine cu ceva oase rupte :)
Postat 05 Iunie 2014, 13:46 de Niku
!!!!
Chimicii sint de groaza...te si umfla rasul când vezi cum se umfla-n pene.....mi-aduc aminte cum vindeau ei sapunuri amo si tot felul de prostii la magazinele private care aparusera dupa 90....si pac dupa cateva zile mari investitori...Ei cred ca noi ii credem????nu va duce capul mai mult de primul zid....sa vedem cat va mai suporta cei care v-au bagat la inaintare....probabil nu mult.....
Postat 05 Iunie 2014, 10:07 de stan
vai,vai..
KKCENI!Locul de nastere spune totul de patroni!
Postat 05 Iunie 2014, 10:01 de Nea taticu
FB
Aici, puteti sa-i trimiteti un mesaj animalului... https://www.facebook.com/cornel.cercel.3
Postat 05 Iunie 2014, 08:14 de Casio
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Merită vizitat! Muzeul istoriei evreilor din Oradea şi Bihor a fost inaugurat (FOTO/VIDEO)
  • O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)
  • Modelul elveţian funcţionează în Bihor: Zeci de salvatori montani, instruiţi la centrul înfiinţat într-un program elveţiano-român (FOTO)
  • Podul Centenarului a fost inaugurat de o Dacie tricoloră, în prezenţa comisarului european Corina Creţu (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, România! Festivităţile de 1 Decembrie s-au încheiat în premieră cu un foc de artificii (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON