URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 August 2010, 08:25

Ne tratează cu hoţie: Şefă cu cazier la Spitalul Judeţean

Ne tratează cu hoţie: Şefă cu cazier la Spitalul Judeţean RESTUL E TĂCERE. Întrebată ce calităţi o recomandă în conducerea Spitalului Judeţean după ce DNA a acuzat-o de complicitate la furt din fonduri europene, Daniela Lucan (foto) refuză orice comentariu. "N-am nimic de declarat!", spune femeia care - deşi plătită din bani publici - nu s-a obosit nici măcar să mimeze transparenţa
Ne tratează cu hoţie: Şefă cu cazier la Spitalul Judeţean TREI CULORI, UN SINGUR INTERES. Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, recunoaşte că a propus-o pe Daniela Lucan membră în conducerea Spitalului Judeţean la înţelegere cu omologul PDL-ist Ştefan Seremi şi pentru că avea certitudinea că femeia va fi votată şi de oamenii preşedintelui UDMR, Alexandru Kiss. Scopul final e unul comun: readucerea pe funcţie a fostului manager al spitalului, Florian Bodog. Ca atare, scuză mijloacele...
Ne tratează cu hoţie: Şefă cu cazier la Spitalul Judeţean FAMILIE PROSPERĂ. Posesor împreună cu soţia a unei imense vile pe Dealul Viilor şi al unei şi mai uriaşe pensiuni în Băile 1 Mai, ridicate - desigur - din muncă cinstită, Doru Lucan (foto) riscă, pentru deturnarea fondurilor UE, până la 14 ani de închisoare
Ne tratează cu hoţie: Şefă cu cazier la Spitalul Judeţean Aşa arată casa familiei Lucan din Dealul Viilor
Ne tratează cu hoţie: Şefă cu cazier la Spitalul Judeţean Pensiunea (foto) din comuna Sânmartin a fost construită cu scandal de soţii Lucan, după ce s-au extins şi pe proprietatea vecinilor. Daţi în judecată, în timpul procesului, încă nefinalizat, soţii Lucan au vândut pensiunea între timp metamorfozată în hotel de trei stele
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Abia preluate de autorităţile locale, spitalele orădene - aşa sărace cum sunt - se dovedesc totuşi suficient de atractive pentru ca posturile din conducerea lor să fie râvnite ca nişte comori.

Aşa se face că, deşi încă nu s-a uscat cerneala pe dispoziţiile semnate de primarul Ilie Bolojan şi preşedintele Consiliului Judeţean Radu Ţîrle pentru numirea managerilor interimari, în subterane se desfăşoară o bătălie surdă pentru înlăturarea lor.

Lupta cea mai crâncenă se duce pentru şefia Spitalului Judeţean, unde legea o face o anonimă pe care consilierii judeţeni au votat-o în Consiliul de Administraţie în ciuda greului ei trecut penal. De ce anume, vă spune BIHOREANUL.

Căutaţi la diplome

01 ghilea.jpgVinerea trecută, prefectul Gavrilă Ghilea (foto) anunţa că se pregăteşte să atace în justiţie, pentru a le anula, dispoziţiile prin care primarul Ilie Bolojan şi preşedintele CJ Radu Ţîrle au numit managerii interimari ai spitalelor preluate de municipalitate şi judeţ. Motivul? Doctorii Carmen Pantiş (de la Spitalul Judeţean), Ovidiu Pop (Municipal), Maria Groze (Pneumoftiziologie) şi Alexandru Vâlceanu (Neuropsihiatrie), plus inginerul Gavril Grebenişan (Maternitate), nu ar fi absolvit cursuri de management sanitar agreate de Ministerul Sănătăţii. Suspiciunea că aceştia nu au diplomele conferite după nişte cursuri absolvite de obicei la fără frecvenţă pe durata a câteva săptămâni fusese deja lansată de foştii manageri, instalaţi anul trecut de PDL şi PSD, iar scopul contestării este ca interimarii să fie înlocuiţi şi, mai ales, să nu fie admişi la concursurile pentru ocuparea posturilor.

"Direcţia Juridică a Prefecturii a constatat că unii manageri nu îndeplinesc condiţiile legale", a spus prefectul, adăugând că a cerut lui Bolojan şi lui Ţîrle dosarele de studii ale celor cinci interimari, dar nu le-a primit, şi că dacă acest lucru nu se va întâmpla până joi, 26 august, va acţiona în judecată Primăria şi CJ. Întrebat despre care manageri "a constatat" Direcţia Juridică că au fost numiţi nelegal, Ghilea a rectificat: "Nu avem nicio confirmare, dar avem suspiciuni". De asemenea, a recunoscut că Prefectura s-a chitit doar pe cei cinci manageri puşi de Bolojan şi Ţîrle, fără să fie interesată să verifice deloc numirile făcute de primarii celorlalte oraşe care au preluat spitale: Salonta, Marghita şi Beiuş. Ca atare, miza se arată a fi nu atât respectarea legii cât dorinţa "foştilor" de a recuceri spitalele orădene, unde se învârt cei mai mulţi bani.

Pe din dos

Dacă pe faţă se duce o luptă juridică, în culise are loc o bătălie politică şi mai acerbă, în special pentru Spitalul Judeţean, unde Ţîrle a numit-o pe coreligionara sa, Carmen Pantiş, deloc pe placul celorlalţi lideri de partide. Prima măsură de retorsiune a acestora s-a manifestat la formarea Consiliului de Administraţie (CA) al unităţii, structură ce poate avea cuvântul hotărâtor inclusiv la concursul de ocupare a postului de manager, prin condiţiile fixate pentru organizarea lui. Astfel, în CA au fost numiţi juristul Ritli Laszlo (şef de cabinet al ministrului Cseke Attila - din partea Ministerului Sănătăţii), profesorul Gheorghe Bumbu (decanul Facultăţii de Medicină, din partea Universităţii) şi chirurgul Adrian Duşe (cunoscut ca "doctorul săracilor" fiindcă nu ia atenţii - din partea preşedintelui CJ). Apoi, aleşii bihorenilor şi-au votat şi ei doi reprezentanţi: Zvicker Katalin (consilieră a preşedintelui UDMR Alexandru Kiss) şi economista Daniela Lucan (PSD).

Dacă primele patru nume sunt cunoscute fie pentru capacităţile profesionale, fie pentru sprijinul politic de care beneficiază, propunerea anonimei Daniela Lucan a fost în schimb o surpriză totală. Formal, ea a fost propusă de consilierii PSD dar, întrebaţi cine e persoana, toţi au spus că nu o cunosc şi că au primit indicaţia "în plic" de la şeful organizaţiei judeţene de partid, Ioan Mang. Care, la rându-i, a acţionat "transpartinic", la sugestia omologului PDL-ist Ştefan Seremi, căruia Lucan îi este nepoată. "Lucan cu Zvicker şi cu Ritli jr. trebuie s-o blocheze pe pocăita lui Ţîrle, pe Bumbu şi pe Duşe", a explicat un consilier PSD. Scopul? Readucerea pe funcţie a fostului manager de la Judeţean, Florian Bodog.

Confirmarea informaţiei a venit chiar după prima şedinţă a CA. Deşi profesional Bumbu era cel mai recomandat să devină preşedintele CA, funcţia a revenit prin voturile tripletei Zvicker-Ritli-Lucan, favoritei vicepreşedintelui CJ Alexandru Kiss. Ceea ce a fost o adevărată jignire pentru Bumbu, o somitate în medicina nu doar orădeană, ci şi europeană.

"Recomandată" de DNA

BIHOREANUL a căutat să afle cine este necunoscuta prin care PSD-PDL-UDMR a înclinat în favoarea sa balanţa puterii în conducerea Spitalului Judeţean. Şi, surpriză, a descoperit că ecnomista Daniela Lucan nu e nici pe departe un model de legalitate şi moralitate, ba dimpotrivă. Iar asta fiindcă, la fel ca soţul său, inginerul Doru Lucan, a fost învinuită de DNA de deturnarea a aproape 50.000 de euro din fondurile Comunităţii Europene, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 5 la 14 ani.

04 doru lucan mic.jpgPotrivit rechizitoriului 1.257/271/2008 întocmit de procurorul DNA Victoria Popovici, furtul s-a consumat sub pretextul că Doru Lucan (foto) şi asociatul său italian Tiziano Bressan ar fi vrut să-şi instruiască angajaţii de la firma de confecţii Briltex Group SRL.

Escrocheria - sau elegant spus - încălcarea Legii 78/2000, privind prevenirea şi combaterea infracţiunilor de corupţie, a început în anul 2002, când cei doi afacerişti au depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest un proiect numit "Profesionalism pentru mileniul III", finanţat prin programul PHARE cu 46.341 euro, pentru organizarea unor cursuri de formare în meseriile de confecţioner, designer, croitor şi călcător pentru angajaţii Briltex. Problema e că aceste cursuri nu au avut loc, iar familia Lucan şi italianul Bressan s-au împărţit pe banii europeni. Doru Lucan şi Tiziano Bressan - pe partea destinată formatorilor, iar Daniela Lucan pe suma plătită drept chirie pentru o sală pusă de ea, chipurile, la dispoziţia cursanţilor. Dar fără ca spaţiul să-i aparţină, iar în el să se fi desfăşurat cu adevărat vreun curs.

Îndemn la minciună

Conform DNA, cererea de finanţare a proiectului a făcut-o Daniela Lucan, pe atunci director de resurse umane la Briltex. Odată aprobat proiectul şi primiţi banii, Lucanii şi italianul au declarat că nu au în firma proprie niciun formator în meseriile sus-menţionate, după care au măsluit o licitaţie pentru desemnarea unei firme ai cărei instructori să susţină cursurile. Administratorii Briltex au cules trei cereri de ofertă, dar anchetatorii au stabilit că licitaţia a fost trucată deoarece încă înainte de desfăşurarea ei Doru Lucan semnase deja un contract cu o firmă din Budapesta, Richmond's International Incorporated, căreia i-a plătit 29.300 de euro pentru cursurile ce urmau a fi susţinute la Oradea. Firma nu era însă legal înfiinţată în Ungaria, astfel că a doua neregulă, după măsluirea licitaţiei, a fost încălcarea legislaţiei UE, care prevede ca fondurile europene să fie cheltuite exclusiv de firme legal înfiinţate în ţările membre sau aspirante la UE.

Ulterior, au stabilit investigatorii, firma maghiară a înapoiat asociatului lui Lucan cea mai mare parte a sumei primite, mai precis 23.600 euro, diferenţa de 5.700 fiind reţinută de unguroaica Susan Recska, probabil ca recompensă pentru participarea la operaţiune. Cert e că grosul banilor a ajuns la Tiziano Bressan, care i-a împărţit la patru compatrioţi italieni pe care i-a botezat "formatori", dar care de fapt nu aveau această calitate, ci erau în relaţii de afaceri cu Briltex, fiind coordonatori de producţie, CTC-işti şi furnizori de echipamente pentru firmă. Altfel spus, italianul şi-a plătit angajaţii nu din profitul fabricii, ci din fondurile europene destinate perfecţionării muncitorilor români. La fel a procedat şi Doru Lucan, care l-a trecut pe lista formatorilor pe propriul avocat (Ovidiu Costea), precum şi Daniela Lucan, care l-a "uns" ca instructor pe un maistru confecţioner (Florian Demian). Atât avocatul, cât şi maistrul aveau să declare la anchetă că nu au susţinut niciun curs şi nici nu au fost plătiţi, iar semnăturile de pe condica de prezenţă la cursuri nu le aparţin, fiindu-le falsificate. "Lucan Doru a sugerat martorilor (n.r. - muncitorilor de la Briltex) să declare la Poliţie, în mod necorespunzător adevărului, că au fost instruiţi de lectori italieni", a reţinut procurorul DNA, pe baza celor relatate de muncitorii care au afirmat clar: "Ni s-a spus să declarăm că am făcut vreo 400 de ore de curs, cu profesori italieni".

Din întâmplare

Rechizitoriul arată, totodată, că o altă sumă, de 16.800 de euro, a fost deturnată spre Daniela Lucan, cu care Doru Lucan a încheiat un contract de închiriere a unei săli din Piaţa Unirii nr. 2-4 pentru desfăşurarea cursurilor. Astfel, în numele Briltex, bărbatul a plătit banii către propria nevastă, ca administratoare a unei alte firme, Acctex, deşi aceasta nu deţinea spaţiul respectiv, aflat de fapt în proprietatea Federaţiei Patronilor Bihor. Şi care, evident, nu s-a ales cu niciun leuţ din afacere pentru simplul motiv că nu a încheiat vreun contract cu firma Danielei Lucan.

Din declaraţiile martorilor rezultă că nu s-a organizat niciun curs în spaţiul respectiv", a arătat procurorul DNA. Şi, totuşi, sumele vărsate în contul Acctex de la Banca Românească au fost încasate de Daniela Lucan, cu menţiunile "pentru diverse" şi "creditare firmă". "Nu a existat niciun serviciu real care să justifice aceste plăţi", a concluzionat procurorul, hotărând trimiterea în judecată a lui Doru Lucan şi a asociatului său italian, şi dispunând totodată ca faptele Danielei Lucan să fie disjunse într-un alt dosar, de care să se ocupe Parchetul Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiune sancţionată de Codul Penal cu închisoare de până la doi ani. Plus - prin Legea 78/2000 - încă doi ani, atunci când infracţiunea prejudiciază interesele Comunităţii Europene...

Maeştrii amânărilor

La ancheta DNA, Daniela Lucan a fost scutită de audieri, tocmai pentru că procurorii anticorupţie au lăsat-o în seama colegilor din Parchetul Oradea. Însă, cum a aflat BIHOREANUL, aceştia au scos-o anul trecut de sub urmărire penală interpretând că în comiterea infracţiunii "a lipsit aspectul subiectiv" sau, altfel spus, că femeia n-a avut intenţia să comită o infracţiune!

În schimb, când i-au luat la întrebări soţul, Doru Lucan n-a fost în stare să spulbere probele strânse împotriva sa. "Eu sunt cel care a indicat societăţii Richmond's să includă pe lista formatorilor specialiştii români", a spus bărbatul, recunoscând astfel că a plasat acestei firme propriii oameni, pentru ca banii să i se întoarcă aşa cum s-au întors şi la Bressan pentru cei patru italieni. În ce priveşte faptul că aşa-zisa licitaţie "câştigată" de Richmond's a fost trucată, Lucan din nou nu a putut da o explicaţie coerentă: "Nu pot să ofer explicaţii de ce există un contract antedatat (n.r. - anterior licitaţiei) cu Richmond's". Până şi povestea chiriei convenite cu soţia a uitat-o, pretinzând cu tupeu că "m-am ocupat întâmplător de închirierea spaţiului", dar recunoscând, totuşi, că "în concret cursurile nu s-au ţinut în acel spaţiu".

Procesul, programat la Judecătoria Oradea, încă nici nu a început pe fond. Încă din 2008, prima grijă a lui Lucan a fost să invoce o excepţie de neconstituţionalitate, pe motiv că procurorii DNA nu aveau dreptul să împuternicească ofiţeri de Poliţie judiciară să efectueze cercetări în cazul său. Excepţia a fost respinsă de Curtea Constituţională, aşa că o alta a fost invocată de partenerul italian, care a susţinut că o Ordonanţă de Guvern dată în 2005 pentru modificarea Legii de funcţionare a Parchetului Naţional Anticorupţie era contrară Constituţiei. Şi aceasta, însă, a fost respinsă de Curtea Constituţională. Alte chiţibuşuri născocite de cei doi asociaţi pentru tergiversarea procesului au fost, de asemenea, pretenţia ca martorii (care oricum dăduseră declaraţii împotriva lor) să fie aduşi în faţa instanţei chiar dacă unii, între timp, s-au stabilit în străinătate. În fine, ultimul tertip a fost ca Lucan şi Bressan să cesioneze acţiunile firmei, aşa că anul trecut avocaţii celor doi afirmau cu seninătate în faţa judecătorului că aceştia "nu mai au nicio calitate în societatea Briltex, astfel încât nu cunosc date despre această firmă"!

"Cine v-a plătit?"

Abordaţi de BIHOREANUL, pe rând, fiecare separat, soţii Lucan nu au avut altă curiozitate decât să afle "cine a comandat articolul", el bănuindu-l că este "lucrat" de un fost judecător, Vasile Poenariu (cu care are un conflict de vecinătate), iar Daniela Lucan pe vreun politician interesat ca ea să-şi dea demisia din Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean.

01 seremi mic.jpgPe de altă parte, deşi legătura sa de rudenie cu deputatul Ştefan Seremi (foto) este de notorietate, ca detaliul că fără sprijinul acestuia nici nu ajungea în conducerea spitalului (de care e cu totul străină de vreme ce până acum a prestat doar la firmele familiei), Daniela Lucan a negat vehement această relaţie. A confirmat-o, însă, propriul soţ. "Este nepoata lui Seremi, dar prin alianţă", a spus Doru Lucan.

Cât despre fondul problemei, nici unul n-a vrut să spună nici măcar un singur cuvânt. "Nu am nimic de declarat!", a răspuns Daniela Lucan la insistenţele reporterului, în timp ce bărbatul s-a mulţumit să ameninţe că va da ziarul în judecată. "Ce am avut de spus am declarat în faţa procurorilor. Lăsaţi justiţia să-şi urmeze cursul!", a cerut Doru Lucan. Doritor, fără doar şi poate, ca procesul să meargă ca până acum, din amânare în amânare, până când poate obţine fie o achitare, fie prescrierea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, fie - ca soţia sa - o miraculoasă scoatere de sub urmărirea penală.

Problema care rămâne pentru opinia publică e, însă, că dacă cei doi soţi au produs deja un prejudiciu contribuabililor europeni, cine garantează că faţă de contribuabilii români şi faţă de pacienţii spitalului bihorean doamna Lucan va fi mai onestă? Bagă cumva mâna în foc pentru cinstea ei cei care au propus-o şi au votat-o? Sau, de fapt, dacă tot vor un reprezentant în conducerea Spitalului Judeţean mai cinstit ar fi să caute pe altcineva. Nu de alta, dar e semn de boală că în timp ce managerilor interimari le bagă de vină inexistenţa unor diplome, propriei favorite nu-i văd existenţa bubelor penale...


04 ioan mang.jpg"N-am ştiut că Daniela Lucan a fost cercetată de DNA sau că ar avea dosar penal. Am propus-o în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean fiindcă vrem să avem acolo omul nostru. Suntem supăraţi că managerul propus de noi, Florian Bodog, a fost înlocuit abuziv de preşedintele Consiliului Judeţean, şi vrem să fie repus în funcţie"

Ioan Mang (foto), preşedintele PSD Bihor


AVERE DIN HOŢIE
Pensiune pe pământul altora

04 pensiune.jpgAtunci când a acuzat reporterul BIHOREANULUI că ar răspunde unei "comenzi" date de Vasile Poenariu, fost preşedinte al Tribunalului Bihor, Doru Lucan a vorbit, de fapt, de funia din casa spânzuratului. Iar asta fiindcă familia Lucan mai are un proces, de astă dată cu câţiva localnici din comuna Sânmartin, pe al căror teren şi-au construit un hotel.

Iniţial, spun oamenii, Lucan a obţinut avize pentru edificarea unei pensiuni pe un teren ce-i aparţine, dar în timpul lucrărilor construcţia a fost extinsă şi pe 400 metri pătraţi ai familiei Elenei Morgovan. "Când am fost angajată de Morgovan să cer Judecătoriei Oradea suspendarea lucrărilor până la judecarea pe fond a procesului de tulburare a posesiei, Doru şi Daniela Lucan au susţinut că aş face trafic de influenţă prin soţul meu, care era preşedinte al Tribunalului, aşa că au cerut strămutarea procesului. Pe fond, acesta s-a judecat la Judecătoria Arad şi a fost câştigat în primă instanţă de ei. Am făcut apel la Tribunalul Timişoara şi am câştigat noi, aşa că şi ei au făcut recurs la Curtea de Apel Timişoara", a declarat avocata Aurica Poenariu.

Surpriză, însă, în timpul recursului, încă nefinalizat, soţii Lucan au vândut pensiunea între timp metamorfozată în hotel de trei stele, tot aşa cum Doru Lucan şi partenerul său italian au vândut firma Briltex în timpul procesului pentru corupţie. "Au simţit că pot pierde, aşa că au mers pe principiul prinde orbul, scoate-i ochii", spune avocata Aurica Poenariu. Care şi ea îşi explică tupeul soţilor Lucan într-un singur fel: "Dacă-i nepoata lui Seremi îşi permite orice. Până când?..."

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
bun articol
Felicitari pentru articol! Foarte bun! Ideal ar fi ca oamenii politici sa fie si receptivi la ce scrie presa, dar la nerusinarea ce e in politica romaneasca ma indoiesc.
Postat 27 August 2010, 10:04 de pbc
FSN-istului de mai josl
Comunistii au inventat dubluri la toate lucrurile ce nu le conveneau(de ex razelor Roentgen le-au denumit raze X).Urmasii lor (FSN cu succesoarele lor PSD si PD) au procedat la fel:Proclamatiei de la Timisoara i-au raspuns cu proclamatia de la podul inalt, crestin-democratiei romanesti pe care au distrus-o i-au raspuns cu trecerea intr-o noapte a PD la internationala crestina, iar dreptei romanesti autentice i-au raspuns prin transformarea facaturii in PD-liberal.Prostimea va percepe in curand toate aceste manevre .
Postat 26 August 2010, 21:27 de Taranist
cancer
eu cred ca flagelul politicii romanesti este PNL. in 20 ani nu au reusit sa treaca de 10-15% dovada impactul mic la populatie. cand o sa reusim sa separam dreapta de stanga in tara o sa fie mai bine. actual o lege 30% este a PDL iar pana la 100% este o negociere uneori stramba si plina de compromisuri cu ceilalti. clasa politica ne seamana. noi am votat-o. dar ce s-a intamplat in ultimele 2 saptamani imi da speranta. au trecut atatea legi importante chiar daca nu foarte corecte datorita negocierilor de care aminteam, incat cred ca suntem pe calea cea buna.
Postat 26 August 2010, 19:12 de @george
Frati de-o mama si de-o tata
Nu exista diferente intre cele 2 partide postcomuniste,provenite din FSN.Aceeasi categorie de oameni,aceleasi mentalitati,aceeasi calitate morala slaba.Romania avea sanse daca cele 2 partide istorice,PNL si PNTCD aveau mai mult succes dupa anii 90.Intr-un mod sau altul, FSN-ul conduce neintrerupt de 20 ani.Aici este secretul neputintei noastre.
Postat 26 August 2010, 14:48 de George
Lichele comunistoido securiste
Porcilor! Manca-v-ar functiile si lacomia!
Postat 26 August 2010, 10:54 de Revoltat
Rusineeee
O palma si o rusine pt PSD Bihor, acum cand noi incercam sa ne dezicem de portocalii. Sunt dezamagit, la fel cum sunt si alte sute de oradeni sau mii de bihoreni. Sper sa vada si Ponta articolul (am trimis link). Imi pare rau ca l-am votat pe Mang la sefia org. judetene. Oamenii isi dau alama pe fata cand se vad cu sacii in caruta. Rusineeeeeeeeeeeeeeeee!
Postat 26 August 2010, 09:08 de Rusinat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON