URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Decembrie 2015, 07:33

Din anchetator, inculpat! Şeful Parchetului Beiuş, Gligor Sabău, a fost denunţat de prietenii săi

Din anchetator, inculpat! Şeful Parchetului  Beiuş, Gligor Sabău, a fost denunţat de prietenii săi FAŢĂ ÎN FAŢĂ. Până în 2009 Gligor Sabău (stânga) era şeful direct şi prieten al actualului şef DNA Oradea, Ciprian Man (dreapta). Acum s-a trezit inculpat de fostul subaltern şi amic, căruia nu i-a rămas dator, acuzându-l de braconaj...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În octombrie 2014, procurorii DNA Oradea îl încătuşau pe şeful Parchetului Bihor, Vasile Popa, pentru abuz şi corupţie. La distanţă de un an, au lăsat fără şef şi Parchetul Beiuş. Prim-procurorul Gligor Sabău a fost arestat şi suspendat pentru că în ultimii ani ar fi închis ochii la fapte penale comise de potentaţi din zonă, care i-ar fi făcut în schimb diverse "atenţii": lemne, mână de lucru, mobilier, ba chiar şi servicii pe bani publici.

"Acuzaţiile pur şi simplu duc în derizoriu noţiunea de corupţie", replică avocatul său, Alexandru Lele, care consideră dosarul tras de păr fiindcă unul dintre denunţători, primarul Beiuşului, Adrian Domocoş, şi anchetatorul lui Sabău, însuşi şeful DNA Oradea, Ciprian Man, ar fi fost părtaşi în trecut la o încălcare a legii denunţată de clientul său. Taman înainte să fie încătuşat...

Arestat cu scandal

Şef al Parchetului Beiuş mai bine de 11 ani şi aspirant anul acesta la funcţia de adjunct la Parchetul Bihor, cariera procurorului Gligor Sabău s-a oprit brusc. Miercurea trecută, magistratul a fost citat la DNA Oradea, pus sub învinuire şi reţinut după audieri de peste 10 ore, în care a scris o declaraţie-record de 24 pagini.

O zi mai târziu, a fost dus la Curtea de Apel, cu propunere de arestare preventivă. Început joi seara la ora 19, procesul s-a întins până după miezul nopţii şi s-a desfăşurat în tensiune, apărătorul magistratului, Alexandru Lele, ajungând să fie scos din sala de judecată pentru atitudine ireverenţioasă la adresa şefului DNA, prezent să susţină arestarea. În final, în jurul orei 1.30, judecătorul de drepturi şi libertăţi a decis: Sabău a fost arestat pentru 30 de zile, măsura fiind rapid contestată la Înalta Curte. Imediat, CSM a dispus suspendarea sa din magistratură, până la lămurirea acuzaţiilor.

Care sunt acestea? În total 4 infracţiuni de luare de mită, din care 3 în formă continuată, plus şantaj, favorizarea suspectului, instigare la abuz în serviciu şi fals în declaraţii. Cel care l-a dat pe Sabău pe mâna DNA este edilul Beiuşului, Adrian Domocoş (foto), în februarie, pe când era în arest pentru afaceri necurate derulate cu Episcopia Greco-Catolică. Judecat deja în alt dosar, Domocoş a turnat din interes, legea permiţând micşorarea pedepselor pentru cei care ajută la descoperirea şi dovedirea unor infracţiuni grave. Plus că şi-a atras, astfel, şi clemenţa procurorilor, care nu au mai atacat decizia instanţei de a-l muta în arest la domiciliu.

Turnat de "protejaţi"

Potrivit denunţului, Domocoş a fost protejat ani la rândul de eventuale anchete pentru că i-ar fi făcut pe plac şefului Parchetului, aprobând să i se livreze acestuia, fără plată, lemne de foc şi de lucru pentru casa pe care Gligor şi-o ridica, dar şi să i se asfalteze în regim de urgenţă drumul către locuinţă.

Lucrarea s-a făcut din bugetul local abia după ce suprafaţa de 427 mp, proprietatea Episcopiei Greco-Catolice, a fost transferată în domeniul public printr-o donaţie semnată de fostul protopop Ioan Mada. Audiat la DNA, Mada a făcut şi el denunţ, declarând că a semnat mai mult de musai, la cererea lui Sabău, sperând că acesta va ţine cont de generozitate în momentul când Parchetul Beiuş urma să-i soluţioneze un dosar pentru furt calificat şi profanare de morminte.

Domocoş le-a mai spus, de asemenea, procurorilor DNA că soţia lui Sabău, angajată la Primărie, a scăpat de o restructurare tot ca un favor pe care i l-ar fi făcut şefului Parchetului. Mai mult, Gligor i-ar fi cerut chiar s-o promoveze, ceea ce ar fi făcut dacă din organigrama instituţiei nu ar fi fost omis postul vizat, de şef birou.

Mită cu cântec

Prim-procurorul beiuşean a fost denunţat şi de unul dintre cei mai apropiaţi prieteni,  primarul comunei Bunteşti, Sorin Degău, care a dezvăluit DNA că în ultimii 4 ani i-ar fi livrat vin, mobilă şi chiar muncitori care să-i lucreze pe lângă casă. Ca fapt divers, printre şpăgi Degău a pomenit până şi un "cadou surpriză" pe care l-a oferit în 2011, la cheful pe care magistratul l-a dat după câştigarea unui nou mandat: un concert susţinut de un interpret de muzică populară, plătit de primar cu 1.500 lei. Asta, în condiţiile în care edilul era cercetat la Parchetul Beiuş "în baza unor sesizări penale", subliniază procurorii DNA.

Un alt denunţător, tot amic de-al lui Gligor, de asemenea cercetat de Parchetul Beiuş - afaceristul Ioan Dărăban - a declarat că în perioada 2010-2011 firma sa a făcut reparaţii, gratis, la instalaţia de apă din locuinţa magistratului, costul lucrărilor fiind facturat apoi unei şcoli!

Şantaj cu sechestru

Procurorii DNA susţin că, în primăvara lui 2013, când Domocoş şi Sabău s-au certat, procurorul s-ar fi răzbunat pe edil, sechestrând limuzina de 16.000 euro proaspăt achiziţionată pe banii Ocolului Silvic Codrii Beiuşului, subordonat Consiliului Local. Bolidul a fost pus sub sechestru de procuroarea Adriana Ardelean, care pornise ancheta împotriva unor angajaţi ai Ocolului, pentru abuz, dar şi a lui Domocoş, pentru instigare la abuz.

Ancheta era justificată: din moment ce banii daţi pe limuzină erau din fonduri publice, în mod normal trebuiau cheltuiţi în interesul Ocolului ori al urbei. Dar, spun procurorii DNA, procuroarea a fost zeloasă pentru a-şi satisface şeful, intrat în conflict cu Domocoş. Ca dovadă, ulterior sechestrul a şi fost ridicat când cei doi "duşmani" s-au împăcat, fără măcar să fi existat o cerere a Ocolului sau o motivare. Urmarea? Ardelean este pusă sub acuzare, şi ea, pentru abuz în serviciu.

Tot pentru a-l proteja pe edil, Sabău i-ar fi cerut anul acesta propriului cumnat, Dinu Lupaş, afacerist în domeniul construcţiilor, să nu denunţe o şpagă de 1.000 euro pe care acesta susţinea că i-ar fi dat-o lui Domocoş pentru două autorizaţii de construcţie. Apoi, însă, când a aflat că primarul se pregătea să-l toarne la DNA, Sabău l-ar fi şantajat, transmiţându-i prin Lupaş să-şi ţină gura dacă nu vrea să aibă de suferit. De altfel, acesta a fost acuzat de şantaj, ba chiar, spre deosebire de Sabău, a şi recunoscut fapta, fiind acum cercetat nu în arest, ci în stare de libertate.

Răzbunare!

Deşi Sabău a refuzat să facă declaraţii ziariştilor care au asistat la reţinerea sa, apărătorul său, Alexandru Lele (foto), el însuşi fost procuror, a minimalizat toate acuzaţiile: faptele duc "pur şi simplu în derizoriu noţiunea de corupţie", iar dosarul e "cu cântec", fiind pornit de Domocoş pentru a induce ideea că Sabău este "principală sursă a necazurilor lui judiciare".

Mai mult, Lele a trecut la atac, lansând ideea că şeful DNA, Ciprian Man, i-ar vrea capul lui Sabău pentru că acesta avea informaţii că în trecut ar fi făcut fapte penale, culmea, chiar cu îngăduinţa lui Domocoş. Turnătoriile edilului au "găsit ecou la un procuror DNA căruia i-a fost complice la braconaj!", a spus Lele.

Potrivit spuselor acestuia, în 2009, pe când era subaltern al lui Sabău, Man ar fi fost surprins braconând şi ar fi scăpat datorită primarului Domocoş, preşedinte al unei asociaţii de vânătoare, care "i-a eliberat retroactiv autorizaţia de vânătoare", iar poliţiştii şi jandarmii ar fi muşamalizat evenimentul prin neînregistrarea lui, deşi l-au prins în maşină noaptea, înarmat, cu dispozitive de iluminare a vânatului, fără a fi anunţat în prealabil şi fără prezenţa unui paznic de vânătoare.

Războiul denunţurilor

Culmea, documente despre presupusul barconaj au fost găsite la Sabău în timpul percheziţiilor efectuate la începutul lunii şi coordonate de Man, moment în care avocatul Lele i-a cerut oficial acestuia să predea ancheta altui procuror, pentru a nu fi în conflict de interese. Cum şeful DNA Oradea a refuzat, considerându-se nevinovat, Lele a făcut mai multe sesizări, atât împotriva lui Man, cât şi a altor persoane care i-ar fi muşamalizat delictul.

"Avem sesizări la Parchetul Militar cu privire la jandarmi, la Parchetul Curţii de Apel, pentru că poliţiştii care l-au prins pe Man trebuiau să înregistreze un dosar penal şi apoi să-şi decline competenţa organului competent. Există sesizare şi la DNA, pentru că toate acestea au legătură cu infracţiuni de corupţie, şi la Parchetul General, inclusiv înregistrări audio care dovedesc că aveţi un procuror DNA şef braconier", a acuzat avocatul, anunţând un război lung şi de uzură, în care nu mai e loc nici de amiciţii, nici de colegialitate, nici de bună ziua. Şi al cărui singur câştigător ar putea fi doar publicul, prin şansa oferită de a lua astfel cunoştinţă de adevărata faţă a unor personaje aparent onorabile...


TROFEELE DNA
Trei prim-procurori în trei ani

Gligor Sabău este al treilea prim-procuror care şi-a pierdut funcţia, în ultimii trei ani, ca efect al demersurilor DNA Oradea. Primul a fost, în 2012, şeful Parchetului Bihor, Viorel Gavra, pe care CSM l-a găsit vinovat de exercitarea funcţiei cu rea credinţă şi de imixtiuni în activitatea altor procurori, după verificarea unei reclamaţii venite de la procurorii anticorupţie.

Tot la cererea DNA Oradea a fost arestat, în octombrie 2014, succesorul lui Gavra, Vasile Popa, suspendat din funcţie şi trimis în judecată pentru şantaj, luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, distrugere de documente, favorizarea infractorului şi instigare la prelevarea de organe care au pus în pericol o anchetă penală.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON