URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Iulie 2018, 19:14

Costul amenajării legăturii dintre Oradea și Autostrada Transilvania a fost actualizat la 719,5 milioane lei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea orădeană face pregătiri pentru investiţii masive în infrastructură. Reuniţi joi, în şedinţă extraordinară, consilierii locali au actualizat indicatorii tehnico-economici ai investiţiei privind legătura centurii Oradea din zona giraţiei Calea Sântandreiului cu viitoarea autostradă A3 din imediata vecinătate a comunei Biharia.

Actualizarea indicatorilor a avut la bază modificarea amplasamentului nodului rutier de la kilometrul 63 la 62 şi a centrului de servicii de la kilometrul 61 la kilometrul 64.

"Ministerul Transporturilor şi Compania de Autostrăzi ne-a cerut să mutăm centrul de servicii mai aproape de frontiera cu Ungaria, astfel încât Poliţia de Frontieră să poată desfăşura activităţi specifice, de la cântărierea autovehiculelor, la verificări sanitare. Din acest motiv a trebuit mutat şi nodul rutier de la intrarea pe autostradă pentru că, potrivit normativelor, distanţa minimă între două noduri rutiere este de doi kilometri", a declarat directorul Zonei Metropolitane Oradea, Adrian Foghiş (foto), joi, în cadrul unei conferinţe de presă care a precedat şedinţa de Consiliu Local.

Un drum de 719,5 milioane lei

Conform studiului de fezabilitate, investiţia se va ridica la 719,5 milioane lei şi va cuprinde construirea 19 kilometri de drum cu o lăţime de 20,7 metri, a 12 poduri şi pasaje noi precum şi a trei noduri rutiere.

"Odată finalizată, vom preda documentaţia integrală Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. După aprobarea indicatorilor prin Hotărâre de Guvern, va fi organizată licitaţia pentru execuţia lucrărilor, vor fi făcute exproprierile astfel încât, în paralel cu lucrările la Autostrada Transilvania, să intre în execuţie şi acest drum de legătură", a completat primarul Ilie Bolojan (foto).

Investiţia, anunţată de primar încă din luna martie, va fi derulată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 - 2020. Durata de execuţie a lucrărilor a fost stabilită la 16 luni.

1,5 kilometri de drum în plus

Tot prin POIM urmează să fie finanţată şi construcţia viitoarelor drumuri colectoare ale viitorului terminal intermodal din zona Gării Episcopia. Aleşii orădenilor au actualizat joi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei la 30,1 milioane lei.

"Drumul colector a fost prelungit cu 800 metri ca să facă legătura cu viitoarea centură metropolitană şi cu încă 700 metri care vor duce la terminalul intermodal, ceea ce înseamnă că vom avea 1,5 kilometri suplimentari. Din acest motiv, valoarea investiţiei a crescut de la 23,5 milioane lei la 30 milioane lei, ceea ce înseamnă 6,5 milioane lei în plus", a explicat viceprimarul Florin Birta (foto).

Lucrările vizează printre altele construirea unui pod cu o lungime de 266 metri peste Calea Borşului, a unui drum colector de 2,1 kilometri, dar şi benzi de circulaţie şi căi de acces la terminal. Durata de execuţie a lucrărilor va fi de 16 luni. "Sperăm ca în primăvara anului viitor să poată începe această lucrare", a spus Birta.

Drum colector lângă centură

Tot în cadrul şedinţei de joi, consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de amenajare a unui drum colector de-a lungul şoselei de centură a Oradiei, pe porţiunea delimitată de străzile Liviu Borcea şi Ciheiului.

"Cu ocazia lucrărilor, vom rezolva inclusiv acele probleme ale locuitorilor din strada Ciheiului ale căror locuinţe, în urma construirii şoselei de centură, sunt inundate de câte ori plouă mai tare", a declarat viceprimarul Florin Birta.

Drumul colector de circa 950 metri va avea două porţiuni separate, din care una cu două benzi în sens invers, care va deservi zona rezidenţială situată de-a lungul şoselei de centură, şi o parte cu un singur sens la intrarea şi ieşirea de pe drumul colector, pentru a decongestiona circulaţia în sensul giratoriu de la ieşirea spre Deva şi intersecţia cu strada Ciheiului.

Investiţia se ridică la 5 milioane lei, din care 1,3 milioane lei au fost alocaţi pentru exproprierea terenurilor şi clădirilor inundabile. Termenul de execuţie este de patru luni. "Sper ca în cursul anului viitor să putem realiza acest proiect", a spus Birta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
@CrisDumi: Boala românească, să râdă ciob de oală spartă
Critica constructiva presupune că trebuie lăudată si sustinuta orice inițiativa buna, iar din greșeli să învățăm ca să nu le mai repetăm. Eu susțin acest proiect al lui Bolojan, cu amendamentul că la inaugurare să fie invitat și "liberalul" Emil Boc. Vrem să îi mulțumim cu niște roșii și ouă în capul lui genial ce a tras de sfori spre Cluj autostrada începută în Bihor. Însă Psd-ul ar trebui să îi facă statuie lui Boc. Vă dați seama ce era daca Boc nu ar fi pârjolit autostrada și multinaționalele sorosiste ar fi putut năvăli peste România. Încă o dată am fost sacrificați noi ăștia de pe lângă graniță și uite ce ravagii ne-au făcut pe piața muncii.
Postat 20 Iulie 2018, 19:39 de User anonimizat
CrisDumi
Decât promisiuni de la Mangă , măi bine ce face Bolojan.
Postat 20 Iulie 2018, 16:22 de Sandu1206
Fă Bulă, tu ai orbul găinilor !?!
Bolojan face sanie vara, pe care o să o tragi tu și alții ca tine, în miez de iarnă când neaua va rămâne visul liberal ... atât pentru cai, cât și pentru orădeni !?!
Postat 20 Iulie 2018, 15:39 de CrisDumi
A fi sau a nu fi... lobby
O fi prematur sa facem legături cu autostrada, care încă se tot zbate în durerile facerii, dar e mai bine decât sa ne uitam ca vulpea la struguri. Pentru exemplu vezi legaturile Timisoarei cu autostrada lor. Bolojan face vara sanie, dar Psd-alde-udmr deși se fac ca ninge tot nu se apucă de car.
Postat 20 Iulie 2018, 12:46 de User anonimizat
Pinonel
Nu ești nici macar o scula din bascula. Te roade invidia. Felicitări Bolojan.
Postat 20 Iulie 2018, 10:50 de Sandu1206
Prietenul la nevoie se cunoaste!
Un bun amic de-al birtinezului, persoana arestata, nu spui cine, a castigat doua tronsoane din celebra autostrada care va strabate (si) Bihorul. Ok, doar ca o buna parte din bani i s-ar duce castigatorului pe drumuri tehnologice, organizare de santier, cei din domeniu stiu toate astea. Si acum vine prietenul castigatorului si-i face ditamai drumul, sa-si poata cara castigatorul utilajele, materialele fara sa investeasca un leu! Nu m-as mira sa si catige licitatia (daca o fi vreuna!) pt. drumul de legatura! Ca tot are ,,dotarea" si is sculele in zona!
Postat 20 Iulie 2018, 10:03 de pinonel
CrisDumi
15mil € ce nu e bine. Mangă făcea cu banii ăștia 1km. Dar e bine că Mangă asfaltează 63 de km pe an , Bolojan face tot cam atât dar de la 0 nu doar asfalt . Sa vedem când termină PSD-ESCU autostrada că Oradea e acolo, ungurii sânt acolo , asta dacă nu trasează alta la Teleorman de invidie ca și cu promisiunilor făcute uzinei Dacia, că nu face pt MULTINAȚIONALE SI CEI CARE NU AU VOTAT CU PSD-ESCU. Felicitări Bolojan , anul viitor vrem sa auzim de centură inel , metrou, și mai încolo o alta centură in zonă metropolitană, sa moară Bucureștiul de ciudă.
Postat 20 Iulie 2018, 00:20 de Sandu1206
Adeseori te întrebi ce se întâmplă în administrația Bolojan ... e vorba de prostie sau de rea intenție?
PMO vinde teren adiacent viitorului drum Oradea-Sântandrei, cu 8 Euro metrul pătrat, având punctul de pornire capătul străzii Cazaban ... și cumpără cu 35 Euro un metru pătrat de teren pe strada Barcăului, având de făcut o investiție minoră și nu neapărat necesară !?! Cam cât de ticăloși și de amatori pot fi acești aleși ai orădenilor, ca să facă așa ceva din banii noștri, ai celor care le plătim aroganțele, salariile, primele și vacanțele !?! Rușine Bolojan ...
Postat 19 Iulie 2018, 22:13 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON