URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 21 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cu fiecare cretin care vandalizează mobilierul urban, ne dăm seama că încă suntem la stadiul de comună primitivă, intrată abuziv şi prin nebăgare de seamă în U.E.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
04 Iunie 2018, 20:19

Zilele Art Nouveau: Tururi ghidate, concerte în Piaţa Unirii şi proiecţii spectaculoase pe Palatul Vulturul Negru (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La finalul acestei săptămâni, orădenii şi turiştii sunt invitaţi să celebreze patrimoniul Art Nouveau al Oradiei.

Municipalitatea organizează pe 9 şi 10 iunie tururi ghidate prin mai multe palate ale oraşului ridicate în acest stil arhitectural, concerte cu lucrări celebre şi muzică din filme, oferite în aer liber de orchestra de suflători a Filarmonicii şi proiecţii spectaculoase de imagini pe faţada Palatului Vulturul Negru.

Evenimentele sunt organizate pentru marcarea Zilei Mondiale Art Nouveau (10 iunie) şi sunt incluse într-un proiect câştigat de municipalitatea orădeană, alături de alte opt oraşe europene din regiunea Dunării, în cadrul Programului de Cooperare Transnaţională Dunărea, având ca obiectiv protecţia şi promovarea sustenabilă a moştenirii culturale Art Nouveau în această zonă.

Programul a fost prezentat, luni, într-o conferinţă de presă de viceprimarul Mircea Mălan, directorul Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice, Angela Lupşea, şi consultantul Sebastian Boniş.

În cele două zile se vor organiza tururi ghidate prin interioarele palatelor Art Nouveau din Oradea, în limba română şi în limba maghiară, conduse de Ramona Novicov, respectiv Mihalka Nandor.

Şi sâmbătă, şi duminică tururile vor începe de la orele 16, 17 şi 18, din Palatul Episcopal Greco-Catolic, care, în mod normal, nu e deschis publicului. Alte obiective cuprinse în tur sunt Palatul Vulturul Negru, Casa Levai, Palatul Stern, Palatul Moskovits şi Casa Schwarts (Camera de Comerţ).

Sâmbătă, de la ora 20, în Piaţa Unirii, va fi vernisată o expoziţie de fotografii dedicată patrimoniului Art Nouveau din cele 9 oraşe partenere în proiect.

Mai târziu, la ora 21, în Piaţa Unirii va avea loc un concert de muzică clasică susţinut de ansamblul de suflători al Filarmonicii din Oradea, în repertoriu fiind incluse "Tarantella Napoletana", de G. Rossini, "Libertango", de A. Piazzolla, o selecţie de piese ale formaţiei The Beatles ("Michelle", "Yesterday" şi "Obladi, Oblada") şi "Pavana", de G. Faure.

De la ora 22, organizatorii au pregătit un spectacol inedit, mai exact o proiecţie cu lumini, sunet şi culoare pe faţada Palatului Vulturul Negru. Proiecţia de tip video mapping va include simboluri şi decoraţiuni de pe Palatul Vulturul Negru şi din interiorul acestuia, mai puţin cunoscute de orădeni. O proiecţie va dura 5 minute şi va fi repetată la câte 10 minute între orele 22 şi 23.

Duminică, după tururile ghidate, de la ora 21, ansamblul de suflători al Filarmonicii din Oradea va susţine un nou concert în aer liber în Piaţa Unirii, cu muzică din filme, între care o selecţie din "Masca lui Zorro", selecţie din filmul "Robin Hood", "Let it go" din Frozen şi "I will always love you" din filmul "The Bodyguard".

De la ora 22 va avea loc o nouă serie de proiecţii pe faţada Palatului Vulturul Negru. Firma care a lucrat la realizarea acestor proiecţii a câştigat cea mai recentă ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii "Spotlight" din Bucureşti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Joburi multe, pretendenţi mai puţini, la Bursa locurilor de muncă: 'Patronii angajează pe oricine are capul pe umeri!' (FOTO)
  • Fără precedent: 27 de ambasadori vizitează Oradea, la invitaţia Ministerului de Externe, dar gazdele nu ştiu să-i asculte şi să profite de prezenţa lor (FOTO)
  • A cincea ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă s-a deschis la Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Arhitectul Cristian Puşcaş spune povestea sinagogilor orădene, cele mai numeroase din ţară, într-un volum lansat la Humanitas (FOTO)
  • „Un milion de stele”: Bisericile catolice din Oradea, unite de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei (FOTO)
  • Jurnalişti şi scriitori dezbat la Oradea diferenţele şi 'complicităţile' dintre ei (FOTO/VIDEO)
  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)
  • Nu vă jucaţi cu focul! Opt incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON