URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 15 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă tot găsesc distinşii politicieni timp să umble după "avioane" gen "homosexualii care-ţi fură copiii", ce-ar fi însă să umble după avioane la propriu? Dacă tot s-au călcat pe mândrie şi au decis să se înhame la căruţa referendumului, să repete figura şi în problema Aeroportului Oradea!
Zic şi eu
Adrian Cris
Periculoasa punere în scenă de la finele săptămânii trecute n-a fost deloc un referendum despre familie, ci un plebiscit pentru politicienii din partide şi zarafii din biserici. Familia din România, nici nu are rost să insistăm, are cu totul alte nevoi decât urgenţa „apărării” de homosexuali.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la ultima dintre cele trei "legi ale justiţiei", respectiv cu privire la legea de modificare a statutului judecătorilor şi al procurorilor. Ca urmare a acestui fapt, preşedintele este obligat să promulge modificările, care vor intra, cât de curând, în vigoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
08 Noiembrie 2010, 13:52

Un poliţist din Salonta a jefuit un TIR. Doi colegi de-ai săi au stat şi au privit, contra şpagă!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Viorel Gavra, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că un agent din cadrul Poliţiei municipiului Salonta împreună cu alte două persoane au fost prezentaţi în cursul zilei de luni Judecătoriei Salonta, cu propunere de arestare preventivă, după ce în noaptea de 23 spre 24 octombrie, au furat 5.500 de kilograme de cupru, în valoare de 32.000 de euro, dintr-un autotren înmatriculat în Belarus, răsturnat între Mădăras şi Inand.

Afaceri interne

Cuprul, ambalat în paleţi, a căzut din autotren şi a fost sustras de Ionuţ Bar, agent în cadrul Poliţiei Salonta, şi de cei doi prieteni ai săi, Adrian Benea şi Nagy Lajos, cu o dubiţă, în trei curse. Marfa a fost transportată apoi la domiciliul lui Nagy de unde, ulterior, prin intermediul unor ţigani din Salonta, a fost vândută cu 25.300 euro unor clienţi din Oradea, care la rândul lor au valorificat-o în Ungaria.

Furtul a fost descoperit de ofiţerii Poliţiei Salonta, în momentul în care l-au chemat la sediu pe şoferul belarus, pentru a-l anunţa despre faptul că este urmărit penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. În timpul audierilor, acesta a cerut să se consemneze în declaraţia sa că o parte din marfa pe care o transporta lipseşte, deoarece s-a desprins probabil din remorcă în timpul mersului, fără să poată însă preciza unde anume şi ce cantitate.

Imediat după finalizarea audierilor, un echipaj al Poliţiei s-a deplasat la locul accidentului, găsind mai multe bucăţi de cupru şi urmele paleţilor în iarbă. Cazul a fost sesizat imediat conducerii Inspectoratului de Poliţie Bihor, care a dispus o anchetă internă pentru elucidarea furtului. Cercetările au fost efectuate de ofiţeri din cadrul Compartimentului de Inspecţie Internă din cadrul Poliţiei Bihor şi ai Poliţiei Salonta, iar din anchetă a reieşit că agentul Ionuţ Bar nici măcar nu a "lucrat" singur...

Pont în concediu

Pontul despre marfa pierdută din TIR i-a fost "livrat" lui Bar de către doi colegi de-ai săi, Radu Lobonţ şi Petru Cionca, agenţi de siguranţă publică şi patrulare, recent transferaţi de la Poliţia de Frontieră, care ajunseseră primii la locul accidentului.

Cei doi primiseră sarcina să asigure paza bunurilor şi a TIR-ului până la sosirea echipei de cercetare la faţa locului, dar şi după plecarea acesteia, până când vehicolul urma să fie transportat de reprezentanţii unei firme de tractare într-o parcare păzită.

Din ancheta internă a Poliţiei a reieşit că, imediat după tractarea camionului, cei doi agenţi l-au sunat pe colegul lor care se afla în concediu şi l-au informat despre marfa valoroasă rămasă în câmp, propunându-i să o vândă şi cerându-i în schimb câte un "comision" de 1.700 de euro de căciulă.

Cei doi poliţişti au fost daţi şi ei pe mâna procurorilor împreună cu Bar şi amicii săi, fiind cercetaţi în stare de libertate pentru instigare la furt, iar dosarul instrumentat în primă fază la Salonta a fost preluat în cursul zilei de luni de Parchetul Curţii de Apel Oradea.

Cuprul furat nu a fost deocamdată recuperat, iar din cei 25.300 de euro încasaţi de pe urma tranzacţiei de poliţişti şi cei doi civili, anchetatorii au reuşit să găsească 6500. 3500 de euro au fost returnaţi de Lobonţ şi Cionca, iar restul au fost ridicaţi în timpul unei percheziţii efectuate la Adrian Benea.

Trei din cinci, arestaţi

Contactat de BIHOREANUL, şeful Inspectoratului de Poliţie Bihor, comisarul şef Adrian Bucur, s-a declarat revoltat de acest caz, pe care îl consideră extrem de grav, având în vedere că funcţionarii statului, care trebuiau să păzească marfa, au furat-o. "Noi am efectuat cercetarea prealabilă în acest caz şi noi am fost cei care am sesizat Parchetul. Dezaprob astfel de comportări şi vom lua cele mai dure măsuri împotriva tuturor cadrelor implicate în astfel de fapte reprobabile", a declarat Bucur.

UPDATE. Magistraţii Judecătoriei Salonta au emis, luni seară, mandate de arestare pentru 29 de zile împotriva poliţistului salontan Ionuţ Bar, respectiv a lui Adrian Benea şi Nagy Lajos, cei doi prieteni ai acestuia, pentru furt calificat. Agenţii Radu Lobonţ şi Petru Cionca rămân cercetaţi în stare de libertate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
buz andrei
mister malita cate scoala a facut copilu tau sa fie militist asa ca si tine, cate tractoare furate din colectiv si sectile din juru salontei ai vandut ca sa al faci militist ,ardeati in iad ,boitz hotu nr 1 din salonta,buboi la fel aa puradelu salajan,ardeati in iad cu familiile voastre sa ardeti fix k si jumerilen caldare,,hai cacat pe blat de la andrei buz
Postat 19 Februarie 2011, 23:32 de roxin cacaciosul
buz andrei
sokeres sunt andrei buz ,pt cine nu ma stie sunt cel mai smecher din salonta ,am filiere cu tigari alcol mercur ,droguri,,trec oameni peste granita in ungaria,sunt badyguard la liberti asta spune tot fur motorina de la vagoane pazite de agenti liberti si o vand mai departe am acasa sute de tone de motorina,,,militistilor ami sujeti p,u,l,a voi si familiile voastre,mie la buz andrei;,am investit in militia salonta ca nici nu stiu sa anumar cati euro am dat a aa spaga bine inteles,asa ca lasatima in p,u,l,a mea in pace nu ma deranjati ,luatil pe petrica sa nu mai am concurent,asta roxin sefu,sa nu mai manci pitza de la boitz de lma melodi ca bucataru este masgalit cu cacat si tu papi cacat pe blat grije mai
Postat 19 Februarie 2011, 23:28 de roxin cacaciosul
dradeanu
bai anca sau cim te-ai semnat mai taci o data in gatu mati
Postat 05 Decembrie 2010, 00:00 de oradeanu
sunteti niste cretini
Esti un cretin sa stii!!!! Mai bine te-ai duce tu in locul lui Benea si ar fi bine sa-ti ei si o camera la reanimale ca sa fii sigur ca vei avea o sansa de revenire...iar cat despre pampersuriiii si vaselina.... de ce crezi ca toti fac ceea ce faci tu desteptule ????
Postat 13 Noiembrie 2010, 00:02 de 99
!
se scrie vaselina fraiere.ce mult va bucurati voi de necazul altora..groaznic.
Postat 12 Noiembrie 2010, 12:42 de Anca
dl
benea la parnaie cu tine cumparati si niste pampersuriiiiiiiiiiii ;si ceva vazelina
Postat 11 Noiembrie 2010, 22:58 de muios
hot sprijinit de politie
D-LE bUCUR CEREŢI TOATE DOSARELE LUI DE LA sALONTA ŞI VEDEŢI FAPTELE LUI dE CE NU S-A LUAT MĂSURI a TREBUIT SĂ SE AJUNGĂ AICI????LUATI LA INTREBĂRI PE CEI CARE L-AU CERCETAT ŞI DAŢII AFARĂ !!!!
Postat 10 Noiembrie 2010, 11:50 de fraier
gura mica toti
STATI FRATILOR CA NU E CHIAR ASA...CUNOSC SALONTA,NU E NICI O MAFIE A TIGARILOR CONDUSA DE POLITISTI,POLITIA A CONFISCAT CATEVA CAPTURI...IAR D-NU ROXIN E CINEVA,LA CARE VOI,FRAIERILOR NU O SA FITI IN STARE NICI SA II DUCETI PIZZA PANA IN FATA BLOCULUI...MAI STUDIATI
Postat 09 Noiembrie 2010, 22:37 de cineva pt fraieri
...
Pacat de tine Nagy Lajos..
Postat 09 Noiembrie 2010, 22:20 de Ivanov
bravo
ce fraieri sunteti benea e cel mai mare la racoare cu voi fetitelor
Postat 09 Noiembrie 2010, 18:53 de eu
pol salonta=pROXIN
dle Bucur,mafia cu tigari patronata de capo di tuti capi di carabinieri salonta,cand o starpiti?
Postat 09 Noiembrie 2010, 16:04 de risc
Ce tare!
Nici nu m-am gandit ca s-ar intampla asa ceva in romania, politaiu sa fure cuprul si sa-l deie la tigan :))) Cred ca face inconjurul europei stirea asta. "Politia Romana: Siguranta Si Incredere" ....Sau poate opusul acestui motto?
Postat 08 Noiembrie 2010, 19:42 de Plutonieru' Caspuna
lubrifiant
no, acum sa-si cumpere cateva butoaie de lubrifiant anal pentru perioada pe care o va petrece in puscarie, ca o sa-i ciuruiasca curu indivizi pe care-i cheama volvo, rostas, kovaks, mercedes. mare prostie a facut, nu va rezista in puscarie prea usor.
Postat 08 Noiembrie 2010, 16:55 de ion
FELICITARI si cand te gandesti ca sunt inca cati ca el:)
a furat 5.500 de kilograme de cupru, în valoare de 32.000 de euro, şi le-a vândut la subpreţ, cu 27.000 de euro, unor ţigani. MAMA! astia s au asigurat cu cati ani de munca in cadrul POLITIEI? si ironie i a CUMPARAT pe altii :)) oare cine l a invatat :))) SEFULLL
Postat 08 Noiembrie 2010, 15:39 de wow
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)
  • Ziua oraşului, în IMAGINI. Cele mai frumoase instantanee de la festivităţile dedicate Oradiei (FOTO)
  • La mulți ani, Oradea! Festivități mai bogate ca oricând, de Ziua Orașului, cu paradă militară, artificii și cadouri tricolore (FOTO / VIDEO)
  • O nouă victorie pentru handbalişti: CSM Oradea - AHC Potaissa II Turda 30-27 (FOTO)
  • De ziua Oradiei: Portretul unui primar român şi cel al unui primar maghiar, pe faţada Primăriei (FOTO)
  • Oradea s-a gătit de sărbătoare. Vezi cum a fost împodobit oraşul pentru a marca 100 de ani de la Declaraţia de independenţă! (FOTO)
  • Fostul ministru tehnocrat Dragoş Pâslaru, la Oradea: Partidul „lui Cioloş” va cere românilor să-l voteze „pentru a construi”, nu din dezamăgirea creată de alţii (FOTO)
  • Realități bihorene și europene de la „spargerea lumii”, prezentate la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” și la Universitate (FOTO)
  • Piaţa 100 e aproape gata. Comercianţii n-au mese şi copertine, iar Liviu Andrica spune că acolo s-ar putea ține concerte (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON