URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Iunie 2019, 20:07

Surprize, surprize: Tânăra care a reclamat că a fost violată la petrecerea de majorat şi-a retras plângerea

Surprize, surprize: Tânăra care a reclamat că a fost violată la petrecerea de majorat şi-a retras plângerea foto: generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tânăra care a reclamat că a fost violată la o petrecere de majorat şi-a retras plângerea penală, printr-o declaraţie dată în faţa procurorilor. În acest caz cercetările vor fi oprite, au dezvăluit, sâmbătă, surse din anchetă.

Declaraţia ar fi fost dată, sâmbătă, în cursul audierilor declanşate în acest caz, dar procurora Anca Tiba Morar, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, nu a putut să confirme informaţia. „Eu nu am, încă, această informaţie”, a spus reprezentanta Parchetului.

După cum BIHOREANUL a arătat, tânără în vârstă de 19 ani a reclamat, joi seară, că a fost violată la o petrecere de majorat organizată la sala de evenimente Ambasador din Oradea.

Incidentul s-a produs în aceeaşi seară, în toaleta localului, unde agresorul s-ar fi închis împreună cu victima sa. Observând uşa încuiată, petrecăreţii au anunţat angajaţii restaurantului, iar când în final toaleta a fost deschisă, tânăra care era înăuntru le-a povestit prietenilor ce i s-a întâmplat.

Între apropiaţii fetei şi agresor s-a iscat o bătaie, individul fiind scos din sala de evenimente, moment în care la locul incidentului a fost solicitat şi un echipaj de Poliţie. 

Prim-procurorul adjunct Anca Tiba Morar a declarat BIHOREANULUI că, în urma cercetărilor, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă agresorul tinerei. "Există deja un suspect în cauză, un bărbat. Nu mi s-a comunicat că s-ar fi dispus măsuri preventive", a declarat ea, precizând că procurorul de caz a refuzat să ofere deocamdată alte relaţii, pentru a nu afecta ancheta.

Sâmbătă, la prânz, avocatul Răzvan Doseanu a reacţionat, transmiţând redacţiei precizări prin care susţine că presupusul violator, care îi este client, neagă acuzaţiile. Potrivit acestuia, tânăra care acuza că a fost agresată ar fi mers de bunăvoie în toaleta localului în care pretinde că s-a petrecut violul, nefiind vorba de nicio agresiune, dar pentru că angajaţii localului şi petrecăreţii s-au sesizat, tinerei i-ar fi fost ruşine şi ar fi inventat abuzul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
politist
Sincer ii compatimesc pe politisti. Trebuie sa asculte toate aberatiile sa isi piarda vremea cu procese verbale sa se mai deplaseze si la interventie...pentru? Ca si-au pus-o unii in baie? O sa si-o mai puna tot aia si in alt loc, pe pariu? La faze de genul acesta ar trebui ca statul roman sa intocmeasca o factura cu toate cheltuielile. Fac pariu ca nu ar mai fi acuzatii nefondate sau eventuale impacari dupa. Da statul iti face dreptate, te ajuta, dar nu fa risipa pe banii contribuabililor.
Postat 22 Iunie 2019, 21:00 de Christa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON