URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 01 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Aprilie 2012, 09:38

Şocant: Fosta şefă de la Judeţean, Carmen Pantiş, candidează ca PDL-istă, dar îl susţine pe Cseke

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nebănuite sunt căile politicii locale! Pusă acum doi ani la şefia Spitalului Judeţean de către coreligionarul ei, Radu Ţîrle, doctoriţa Carmen Pantiş se lăuda la momentul respectiv că nu este membră în niciun partid şi că nu are niciun fel de simpatii politice.

Acum, dovedeşte nu numai că are interese politice, dar şi că acestea sunt absolut contradictorii: cu două săptămâni în urmă, Pantiş suprindea prin apariţia sa în echipa de susţinere a candidaturii fostului ministru Cseke Attila la Primăria Oradea şi, întrebată fiind de BIHOREANUL dacă acest sprijin înseamnă automat că îi va şi acorda candidatului UDMR votul său, anestezista a răspuns pozitiv: "Bineînţeles!".

Şi mai şocant este că, în pofida susţinerii publice şi a votului promis UDMR-istului, Carmen Pantiş s-a "lipit" de un loc pe listele PDL atât la Consiliul Local Oradea (poziţia 13), cât şi la Consiliul Judeţean (poziţia 9) chiar dacă nu îl va susţine pe candidatul democrat-liberal la Primărie, Mihai Groza.

Contactată de BIHOREANUL, Pantiş nu pare să aibă însă nicio tresărire privind incompatibilitatea morală şi politică în care s-a înfipt. "Credeţi că este vreo contradicţie între cele două posturi ale mele?", a răspuns ea, retoric, întrebării privind dacă i se pare normal să "ţină" cu PDL-ul la Consiliu şi cu UDMR-ul la Primărie.

Pe de altă parte, întrebată de când a devenit membru PDL, Carmen Pantiş a afirmat că încă nu s-a înscris în partid, adăugând că va anunţa public acest lucru de îndată ce o va face.

Cel mai revoltător detaliu este, totuşi, faptul că Pantiş a minţit fără nicio jenă când a spus BIHOREANULUI că încă nu s-a înscris în PDL şi că va anunţa public momentul când va face acest lucru.

"Doamna Carmen Pantiş va candida la Consiliul Local din partea PDL pentru că s-a înscris în PDL cu două luni în urmă", a declarat pentru BIHOREANUL preşedintele organizaţiei municipale Oradea a PDL, Dorin Corcheş. Nici acesta nu a părut, totuşi, deranjat de faptul că Pantiş a anunţat că îl va vota pe Cseke ca primar al Oradiei.

Mai mult, Corcheş a declarat pentru BIHOREANUL că Pantiş candidează din partea PDL nu numai la Consiliul Local Oradea, dar şi pentru un loc în Consiliul Judeţean Bihor.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, un rol important în înregimentarea doctoriţei Carmen Pantiş în PDL l-a avut preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, cel care a şi numit-o în urmă cu doi ani la conducerea Spitalului Judeţean şi care aparţine tot comunităţii penticostale din Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
succes
Succes stimata doamna! Este un medic extraordinar si cu mare suflet!Cine a avut apartinatori la sectia de terapie intensiva stie acest lucru!
Postat 28 Aprilie 2012, 21:44 de oradean
aberatie
este aberant sa vezi o frustrata in deciziile consiliului de la primarie sau cj
Postat 28 Aprilie 2012, 11:39 de maria
MeReU
"surioara", prost moment ti-ai ales sa te dai in barci cu PDL si UDMR!
Postat 27 Aprilie 2012, 23:21 de TDS
PD Bihor?
Mai exista PD, in Bihor cel putin?Probabil ca Tirle si partea lui din pocaime mai reprezinta PD-ul in Bihor.
Postat 27 Aprilie 2012, 18:51 de Filip Seremi
hipopo-traseista
ce sa astepti de la una ca asta ? individa e cu partea dorsala, imensa, in trei luntrii. rusine !
Postat 27 Aprilie 2012, 18:44 de today
Caile Domnului
Nepatrunse-s caile Domnului....Dupa cate se observa,si caile Doamnei...
Postat 27 Aprilie 2012, 18:43 de gyorgy tozser
marcell
oare, cat costa o nastere la doamna Doctor...ori tre' sa fim multumiti ca ne ''aducea'' pe lume?zic si io'...
Postat 27 Aprilie 2012, 16:48 de m
Succes doamna Doctor
Doamna Doctor este un om deosebit, cu un suflet mare si un bun specialist care salveaza vietile oamenilor . Sa va fie rusine la toti care scrieti mesaje negative , nu comentati pana nu cunoasteti omul. Felicitari dna doctor pentru toate realizarile facute si va doresc mult succes in tot ceea ce faceti.
Postat 27 Aprilie 2012, 16:33 de Anamaria
MANDINGA
Mizerabili de politiceni... daca mai sunt si cadre didactice la UO sunt ... NU VPTEZ NICI PD-L NICI CSEKE. H A I B O L O ! ! !
Postat 27 Aprilie 2012, 16:25 de MANDINGA
Tirle&Pantis
De ce cautati logica in actiunile acestor penticostali inregimentati care pe unde, dupa cum le dicteaza interesele?.Ei nu au nici o ideologie politica, doar interesele lor personale si eventual ale coreligionarilor.Dna Pantis ascunde sub aparenta unei bonomii si a unei aparente bune competente, un caracter egoist, parvenitist si duplicitar si o competenta profesionala si manageriala mediocra.Colegii ei anestezisti o cunosc ft. bine!
Postat 27 Aprilie 2012, 12:59 de Crestin din apostoli
fata spune tot
...ce destepti sunt romanii astia care voteaza cu UDMR.Sunt sigur ca la randul lor si maghiarii au votat si vor vota cu PRM!? ...
Postat 27 Aprilie 2012, 12:48 de Cititor
hal de muiere
LABILA asta merge la fix cu hotii iudemeristi.
Postat 27 Aprilie 2012, 10:43 de cekevaletu'luikiss
traseista
balena traseista....
Postat 27 Aprilie 2012, 10:34 de Lepre udemeriste
partid
omul nu partidul,ar trebui sa apuna mentalitatea asta cu partidele,sunt pline de oportunisti "penali",toate se fac in ziua de azi din interes de partid si nu din interes propriu,asa ca atunci cand ajungi sa alegi nu mai esti sigur ce alegi,un om sau un partid pt. ca diferenta poate fi uriasa cand un poate fi un bun politician dar este intr-un partid plin de politicieni "vagoane" sau "remorca",fiindca in ziua de azi nu prea conteaza orientarea,stanga sau dreapta a partidului,vezi in toate partidele diferite personaje politice care azi sunt de dreapta si maine schimba ruta,un politician AR trebui sa urmareasca dorintele electoratului din care face parte de orientarea care la propulsat in functie,sau si electoratul isi schimba orientarea?mai greu.
Postat 27 Aprilie 2012, 10:26 de el doradea
surori si frati
minciuna este o trasatura de baza a surorilor si fratilor, deci unde este surpriza?
Postat 27 Aprilie 2012, 10:24 de TDS
marea incuscrire
Nu pot sa cred ca un partid poate inainete de alegeri sa aiba liste cu asemenea candidati.Pana la urma consilierii PD-lului vor sustine candidatii usl-ului ,udmr-ul Romania mare si toti PP-DD ul lui Danunt Diaconescu.Si asa vor trai fericiti pana la adanci...batraneti!Romanie de ....r.....t!
Postat 27 Aprilie 2012, 10:15 de fan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON