URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 18 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Anul trecut, Zilele întemeietorului oraşului Oradea au fost un succes nesperat. Cifrele privind audienţa au fost ameţitoare, organizatorii estimând chiar 60.000 de participanţi la manifestări. Din start, anul acesta organizatorii au anunţat că ar dori ca sărbătoarea să nu fie una a comunităţii maghiare, ci a tuturor orădenilor. Uşor de zis, dar greu de digerat pentru unii.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, şeful Poliţiei de Frontieră Române, orădeanul Ioan Buda, a dat o veste mare: după o întâlnire cu omologul de la Budapesta, a decis deschiderea "ocazională" a unui nou punct de trecere a frontierei în Bihor, la Santăul Mare, exclusiv pentru "efectuarea unor transporturi de materiale de construcţii" necesare construirii autostrăzii din Ungaria. Nimic rău până aici, dar asta numai dacă avem memorie de efemeridă şi nu ne amintim câteva detalii poate, totuşi, relevante...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un video care a circulat agresiv pe internet, în special pe reţelele de socializare, arată cum un chinez modelează plastic cald într-un vas cu apă, îl amestecă cu vopsea verde deschis şi, după câteva secunde, creează... o varză! O finisează, îi dă forma naturală şi apoi o taie în două. Varza arată 100% real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 7 iunie 2018, în calitate de cameră decizională, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind modificarea Codului de procedură civilă, care a fost trimis Preşedintelui României în vederea promulgării. În condiţiile în care unul dintre principalele subiecte actuale din mass media este reprezentat de modificarea codurilor penale, adoptarea acestei legi, mult mai importante pentru cetăţeanul de rând, a trecut aproape neobservată. Sunt modificate aproximativ 100 de articole din Codul de procedură civilă!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
02 Iunie 2018, 12:41

Minora dispărută din Ineu a fost găsită la circa 30 de kilometri de casă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean au anunțat, sâmbătă, că a fost găsită minora Maria Izabela Bogdan, în vârstă de 14 ani, care a plecat de acasă miercuri seară și apoi n-a mai dat niciun semn de viață.

Fata a fost găsită de polițiști vineri în jurul orei 17.30 pe raza localității bihorene Livada de Bihor, deci la circa 30 de kilometri de casă. 

Potrivit reprezentanților IPJ, minora a fost încredințată familiei. 

Înainte de a o găsi, polițiștii au făcut un apel prin presă către cetățenii care au văzut-o pe minoră, îndemându-i pe aceștia să sune la Poliție.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Își vizita mama naturala
Care era decăzută din drepturi pentru comportament indecent. Cel puțin așa scria pe Facebook careva
Postat 02 Iunie 2018, 22:03 de poiu
era rebela?
Si ce facea minora? de ce plecase? se poate sa stim si noi?
Postat 02 Iunie 2018, 14:44 de ADINA
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Morţii cu morţii: Drumul între DN 79 şi cimitirul din Nojorid, presărat cu buruieni înalte de 2 metri! (FOTO)
  • Culturi distruse: Grindina a făcut pagube enorme în mai multe localităţi din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • Meciuri internaţionale atractive, la turneul internaţional de box 'Memorialul Nicolae Talpoş' (FOTO)
  • The Lion Kings: Campionii României la baschet au prezentat trofeul în faţa fanilor orădeni, fiind primiţi cu aplauze şi confetti (FOTO/VIDEO)
  • Furtună peste Oradea: Ploaia şi vijelia au inundat străzi şi au doborât copaci cu nemiluita (FOTO/VIDEO)
  • Bucurie în Piața Unirii! CSM Oradea este din nou campioana României la baschet! (FOTO / VIDEO)
  • Maşină făcută scrum, pe strada Transilvaniei (FOTO)
  • Sfinţire cu ştaif a Bisericii Sfântul Apostol Andrei (FOTO)
  • Bucuria lucrurilor mărunte: Mii de licăriri în Parcul Cetăţii, la Festivalul Luminii (FOTO/VIDEO)
  • Palatul Vulturul Negru, 'ecran' pentru o proiecţie impresionantă, de Zilele Art Nouveau (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON