Încă un copil a murit în România din cauza rujeolei şi complicaţiilor ei. De data aceasta, cea de-a 25-a victimă este din judeţul Bihor şi provine dintr-o familie care nu şi-a dus copiii la medicul de familie pentru a fi imunizat prin administrarea unui banal vaccin. Tragic este că victima s-a chinuit, pur şi simplu, timp de mai mult de o lună.
"Ieri dimineaţă (n.r. – miercuri) am fost anunţaţi de colegii de la secţia ATI a Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu că în jurul orei 9.00 a decedat un copilaş de 2 ani din zona Aleşdului, care a fost internat de două ori, încă de la începutul lunii aprilie, din cauza îmbolnăvirii cu rujeolă. Iniţial s-a suspectat îmbolnăvirea de trichineloză, dar repetarea analizelor serologice a demonstrat că era vorba despre rujeolă", a declarat joi BIHOREANULUI dr. Daniela Rahotă, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.
"Copilul provine dintr-o comunitate de romi şi a fost internat prima oară la noi în 12 aprilie. Pe 14 aprilie, pentru că starea sa s-a ameliorat, a fost externat la cererea expresă a familiei, dar pe 17 aprilie a fost adus din nou cu ambulanţa. Iniţial a fost internat la secţia de Infecţioase, însă degradarea continuă a stării a impus transferarea la ATI, unde a decedat ieri, din cauza complicaţiilor pulmonare provocate de rujeolă", a spus şi dr. Elena Moldoveanu, managerul Spitalului Municipal.
Potrivit ambilor medici, copilul nu era vaccinat. De altfel, conform dr. Daniela Rahotă, în prezent sunt înregistrate în Bihor 60 de cazuri de rujeolă, toţi pacienţii fiind copii între 0 şi 8 ani, şi toţi sunt nevaccinaţi. Dintre aceştia, o parte – nu toţi – provin din colonii de romi, iar 13 pacienţi sunt spitalizaţi.
"Din păcate, din cauza nevaccinării de până acum, epidemia va face victime încă cel puţin 2 ani de acum înainte. Asta dacă începem să ne vaccinăm copiii... Dacă nu, va dura şi mai mult", a spus dr. Elena Moldoveanu.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.