URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Ianuarie 2016, 20:41

Audieri la foc automat la DNA Oradea: joi - vicepreşedintele CJ Satu Mare, Mircea Govor, vineri - fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi

Audieri la foc automat la DNA Oradea: joi - vicepreşedintele CJ Satu Mare, Mircea Govor, vineri - fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi foto: gandul.info
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Eliberat după 30 de zile petrecute în Arestul Poliţiei Bihor şi plasat sub control judiciar, Mircea Govor, vicepreşedintele suspendat al CJ Satu Mare, a fost citat, joi, la sediul DNA Oradea, în dosarul în care e acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a-şi impune clientela de partid în funcţii cheie.

Fostul lider al PSD Satu Mare a fost chemat să dea declaraţii legate de o nouă suspiciune de şantaj reclamat de viceprimarul comunei Călineşti Oaş, Vasile Birtoc. Potrivit acestuia, Govor ar fi făcut presiuni asupra unor consilieri locali din comună, după ce aceştia s-ar fi opus la un proiect al edilului localităţii, Gheorghe Copil, coleg de partid cu Govor.

Govor s-a prezentat la DNA Oradea însoţit de avocatul Gheorghiţă Mateuţ şi a stat aproximativ 4 ore. La plecare, cei doi au refuzat să facă declaraţii presei, Govor grăbindu-se spre maşină ca să scape de întrebări.

Tot în dosarul "Govor" e aşteptat la Oradea, fostul ministru al Transporturilor, deputatul Ovidiu Silaghi. Acesta va fi audiat, cel mai probabil vineri, în calitate de martor. Printre altele, el va trebui să dea declaraţii despre interceptările în care Mircea Govor se lăuda că l-a scăpat de o anchetă a DNA, după ce l-a impus ca şi candidat pe listele PSD la alegerile parlamentare parţiale din vara lui 2014 pentru colegiul 2 Satu Mare.

Pe 12 ianuarie, în acelaşi dosar a fost audiat, ca martor, la Oradea, şi fostul premier Victor Ponta.

Mircea Govor, vicepreşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Satu Mare, a fost arestat preventiv pe 23 decembrie anul trecut iar din 22 ianuarie, este cercetat sub control judiciar. Măsurile s-au dispus într-un dosar în care procurorii DNA Oradea l-au inculpat pentru folosirea influenţei sau autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (două infracţiuni) şi şantaj în formă agravată (patru infracţiuni).

Potrivit anchetatorilor, în perioada august-octombrie 2013, prin intermediul lui Andrei Dolineaschi, deputat PSD şi fost secretar general al PSD Botoşani, Govor a intervenit la persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru a obţine numirea, detaşarea, împuternicirea sau menţinerea în funcţii de conducere sau de execuţie în cadrul nou înfiinţatei Administraţii Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.

În acelaşi dosar, Dolineaschi este urmărit penal pentru două infracţiuni de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Ulterior, procurorii DNA Oradea i-a pus sub învinuire, pentru complicitate la şantaj în formă agravată, şi pe senatorul Valer Marian, preşedinte al PSD Satu Mare la data faptelor, pe prefectul judeţului Satu Mare, Eugen Avram, şi pe Mirel Vlas, administrator al unei societăţi comerciale.

Lista martorilor din dosarul "Govor" este plin de nume grele. Pe lângă Victor Ponta, anchetatorii i-au mai audiat, până acum, pe Liviu Draganea, Daniel Chiţoiu, dar şi pe preşedintele CJ Satu Mare, Adrian Ştef.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Doamna CODRUTA KOVESI
Doamna Procuror Sef a DNA CODRUTA KOVESI ,asteptam cu nerabdare verificarea provenientei averii Directorului Adjunct din Primaria Oradea responsabil cu intretinererea si MAI ALES vanzarea terenurilor si imobilelor aflate in patrimoniul Oradei CRISTIAN NOROCEL POPESCU !10 ani de Primaria Oradea =2vile de lux una in tara una in strainatate si un apartament deluxe cu 4 camere ! FABULOS !
Postat 29 Ianuarie 2016, 07:46 de viorel_guide
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON