URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 21 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută a trecut ignorată o ştire colosală: o instituţie a renunţat să mai ceară cetăţeanului un act pe care tot ea l-a emis şi pe care, bineînţeles, îl deţine în propriile registre, pe hârtie sau în calculatoare, deci bravo celui care, după 30 de ani, şi-a dat seama cât de stupid e sistemul!
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
13 Iunie 2019, 17:45

"Ne cerem scuze!": Pasagerii care zboară de pe Aeroportul din Oradea, înghesuiţi în containere (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările de construire a noului terminal al Aeroportului din Oradea, mult întârziate, afectează şi călătorii.

Odată ce şantierul se va încheia, actualul terminal va fi unul dedicat exclusiv plecărilor, așadar fluxurile de pasageri trebuie modificate.

Acest lucru a determinat închiderea terminalului existent, iar de câteva zile pasagerii care zboară de la Oradea sunt nevoiţi să aştepte îmbarcarea în două containere improvizate, în curtea Aeroportului.

"La haznaua de aeroport din Oradea am fost conduşi într-o hală de muncitori. Acesta este terminalul plecări. Terminus paradis", a scris pe Facebook un călător nemulţumit.

Dan Bălăcel, Aeroportul OradeaŞefii Aeroportului ştiu că pasagerii sunt nemulţumiţi, dar spun că nu au ce face. "Containerele respective sunt dotate cu cabină de poliţie de frontieră, aer condiţionat, apă, toalete. Nu sunt condiţiile pe care le aşteaptă pasagerii şi de-asta noi ne cerem scuze şi îi rugăm să ne înţeleagă. Constructorul spune că la sfârşitul lunii viitoare termină lucrările", a declarat directorul general adjunct al Aeroportului din Oradea, Dan Bălăcel (foto), într-o conferinţă de presă susţinută joi.

Rămâne de văzut dacă lucrările, demarate în 2017, vor fi încheiate la sfârşitul lunii iulie.

Cert este însă că sunt mult întârziate. În urmă cu mai bine de un an, mai precis în luna mai 2018, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, declaraşantierul se va încheia cel târziu în toamna aceluiaşi an, ceea ce, după cum se vede, nu s-a întâmplat.

Lucrările în valoare de 22 milioane lei sunt realizate de asocierea firmelor UTI Grup SA şi Eldiclau SRL.

UPDATE: Vor fi şi mai puţini poliţişti

Printr-un comunicat dat publicităţii vineri, Aeroportul Oradea mai aduce o veste proastă, cu privire la diminuarea numărului poliţiştilor de frontieră care deservesc pasagerii. 

"Începând cu data de 17.06.2019, conform măsurilor luate de conducerea IGPF, se va reduce semnificativ numărul personalului din cadrul Biroului IGPF Aeroport Oradea, ceea ce va duce, de asemenea, la îngreunarea procesării pasagerilor. Din aceste motive, ne cerem scuze pentru disconfortul creat pasagerilor și îi asigurăm că facem tot posibilul să creăm condiții decente de procesare", arată comunicatul, care mai precizează: "Conducerea R.A. Aeroportul Oradea face permanent presiuni asupra constructorului pentru a finaliza într-un timp cât mai scurt lucrările".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Dacă sunt curse aeriene externe ... nici așa nu e bine !?!
Că nu au călătorii bideu la dispoziție, nu-i așa ?!?
Postat 13 Iunie 2019, 21:58 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4307 RON
  • 1 EUR = 4.7834 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON