URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Decembrie 2019, 13:26

UDMR dă seama! Pentru că primeşte bani de la stat, UDMR Bihor e obligată să dea socoteală cetăţenilor în privinţa cheltuirii lor

UDMR dă seama! Pentru că primeşte bani de la stat, UDMR Bihor e obligată să dea socoteală cetăţenilor în privinţa cheltuirii lor MODELUL UDMR. Deşi în anii trecuţi, în procese similare, judecătorii din Cluj au stabilit că UDMR este obligată să răspundă cererilor de informaţii publice, liderii UDMR Bihor Cseke Attila (stânga) şi Szabó Ödön (dreapta) s-au încăpăţânat să pretindă că organizaţia pe care o conduc nu are o asemenea îndatorire. I-au contrazis acum şi judecătorii orădeni...

Să primim acceptăm, să dăm seamă nu! Acesta pare a fi motto-ul şefilor UDMR Bihor, care au demonstrat că nu dau doi forinţi pe transparenţă.

Deşi este logic şi de bun-simţ că UDMR, organizaţie care îi reprezintă pe etnicii maghiari inclusiv la alegeri şi care primeşte bani de la Statul Român, trebuie să respecte legea ce garantează cetăţenilor acces neîngrădit la informaţiile de interes public, politicienii din organizaţia Bihor au trebuit convinşi de judecători să respecte această obligaţie.

Într-un proces deschis de BIHOREANUL - cu rol de „lecţie” şi precedent, pentru a servi şi altor jurnalişti ajunşi în situaţii similare - Curtea de Apel Oradea a decis definitiv că UDMR Bihor trebuie să răspundă întrebărilor de interes public, legate inclusiv de banii pe care îi încasează şi îi cheltuieşte, pentru simplul motiv că este finanţată din fonduri publice.

Test picat

Procesul dintre BIHOREANUL şi UDMR Bihor a început în luna mai a acestui an, după ce organizaţia a refuzat să răspundă unei cereri formulate de ziar în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Într-un exerciţiu de transparenţă, BIHOREANUL ceruse organizaţiilor locale ale partidelor parlamentare o informare privind bugetul din anul 2018, cu detalii despre venituri şi cheltuieli. Organizaţiile bihorene ale PSD şi ALDE au răspuns la cerere, dar PNL şi UDMR nu.

În timp ce liberalii conduşi de Ilie Bolojan s-au scuzat că au rătăcit cererea, semn că partidul nu tratează asemenea solicitări cu seriozitate, UDMR Bihor a făcut o demonstraţie de rea-credinţă, refuzând pur şi simplu să răspundă. Preşedintele executiv Szabó Ödön a confirmat că a primit cererea şi a promis că va transmite un răspuns, ceea ce însă n-a făcut în termenul de 30 de zile stabilit de lege. Drept urmare, aşa cum Legea 544/2001 prevede, BIHOREANUL le-a cerut judecătorilor să-i oblige pe politicienii maghiari să răspundă.

Un proces similar n-a putut fi deschis şi împotriva PNL Bihor, pentru că, în timp ce liberalii pretindeau că scotocesc după cerere, termenul maxim prevăzut pentru deschiderea acţiunii judecătoreşti, de o lună, a expirat. De notat şi că liberalii nu au mai revenit niciodată cu răspunsul, semn că de fapt „rătăcirea” este una mult mai profundă...

Noi nu!

În luna iunie, Tribunalul Bihor a dat dreptate BIHOREANULUI şi i-a obligat pe politicienii UDMR să răspundă solicitării. Deşi s-au conformat şi au trimis datele privind bugetul pe anul trecut, politicienii tot nu s-au dat bătuţi, ci au angajat o casă de avocatură şi au cerut anularea hotărârii Tribunalului. Miza? Dorinţa de a nu fi legaţi, prin asemenea sentinţe, de o obligaţie de transparenţă altminteri cât se poate de firească.

Documentele înaintate Curţii de Apel Oradea, unde s-a judecat a doua etapă a procesului, au demonstrat că şefii UDMR Bihor nu duc lipsă nici de scrupule, nici de imaginaţie în a-şi atinge scopul. În ciuda faptului că se comportă exact ca un partid politic, participând la toate scrutinurile electorale şi având reprezentanţi nu doar în Parlament, ci şi în forurile judeţene şi locale, exercitând puterea politică pe diverse paliere, în instanţă organizaţia a invocat faptul că nu este înfiinţată ca partid politic, ci ca asociaţie, şi de aceea nu s-ar supune Legii 544.

Cu privire la faptul că legea impune aceleaşi obligaţii şi organizaţiilor neguvernamentale care beneficiază de bani publici, UDMR-iştii au arătat că nu sunt nici ONG, fiindcă nu se regăsesc pe o listă aprobată de Guvern în acest sens, ignorând faptul că legea nu vorbeşte de asociaţiile recunoscute formal ca fiind de utilitate publică, ci doar de cele care au acest scop prin însăşi activitatea lor. Or, UDMR îşi arată folosul public chiar din statut, care la articolul 10 prevede că „Uniunea este asocierea comunităţii naţionale maghiare din România, constituită în vederea apărării, reprezentării publice şi coordonării intereselor acestei comunităţi”.

Pe „repeat”

Tupeul politicienilor maghiari este cu atât mai mare cu cât aceleaşi „argumente” au mai fost demontate şi de judecătorii din Cluj, în procese similare intentate, în 2017 şi 2018, de alţi jurnalişti. De fiecare dată, însă, UDMR a fredonat acelaşi refren, că nu e nici partid, nici asociaţie de utilitate publică, şi de fiecare dată instanţele au respins această pretenţie.

Previzibil, această încercare de eschivă a eşuat şi în Bihor. În procesul intentat de BIHOREANUL, un complet de trei judecători al Curţii de Apel Oradea a decis definitiv că UDMR Bihor trebuie să răspundă solicitărilor în baza Legii 544/2001 dintr-un motiv cât se poate de simplu: încasează bani publici! Şi deloc puţini...

Sentinţă definitivă

Aşa cum BIHOREANUL a arătat şi în faţa judecătorilor, UDMR este o organizaţie constituită în folosul cetăţenilor de etnie maghiară din România, iar pentru asta beneficiază de finanţare din bani publici.

Conform datelor publicate pe site-ul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, din subordinea Secretariatului General al Guvernului, numai în anul 2018 UDMR a primit de la bugetul de stat 37 milioane lei sub forma unor subvenţii pentru formaţiunile care reprezintă minorităţile etnice. Aşadar, este limpede că UDMR trebuie să răspundă solicitărilor făcute în baza Legii 544/2001, indiferent că îi convine sau nu întrebarea primită, câtă vreme ea este menită să servească interesul publicului.

La fel au concluzionat şi judecătorii. „Indiferent că este un partid politic sau o organizaţie neguvernamentală de utilitate publică, recurentei (n.r. - UDMR Bihor) îi sunt aplicabile prevederile legii privind liberul acces la informaţiile de interes public, întrucât beneficiază de finanţare de bani publici”, se arată în motivarea hotărârii instanţei.

Rămâne de văzut, de-acum încolo, cât vor respecta UDMR-iştii obligaţiile de transparenţă. Nu de alta, dar legea e suficient de clară: politicienii trebuie să informeze publicul nediscriminatoriu, trimiţând comunicări şi invitaţii tuturor mass-media, neputând respinge întrebările jurnaliştilor, nici să le interzică accesul la conferinţele de presă sau evenimentele publice, fiindcă nu le convin opiniile sau relatările lor. Cam cum sunt obiceiurile pe la UDMR Bihor...


PE LÂNGĂ
Avocaţii-s de vină!

Întrucât hotărârea Curţii de Apel Oradea nu produce un efect direct acum, deoarece UDMR Bihor a transmis răspunsul solicitat de BIHOREANUL înainte de încheierea procesului, semn că politicienii ştiau prea bine că aceasta este atitudinea corectă, ziarul le-a cerut celor doi lideri ai organizaţiei, preşedintelui Cseke Attila şi preşedintelui executiv Szabó Ödön, să spună cum vor reacţiona pe viitor când vor primi cereri în baza Legii 544. Degeaba: Cseke nici nu s-a sinchisit să răspundă, iar Szabó a divagat.

„Vom respecta hotărârea judecătorilor, aşa cum am făcut întotdeauna, dar am pretenţia ca şi BIHOREANUL să respecte deciziile judecătoreşti şi să trateze egal toate partidele”, a declarat Szabó. Întrebat concret de ce a insistat să înşire în instanţă argumente deja demontate de alte instanţe, UDMR-istul a încercat să se sustragă din discuţie. „Am avut dreptul la apel şi l-am exercitat. Ce s-a scris acolo a fost decizia juriştilor”, a pretins el, ca şi cum o asemenea decizie strategică - pro sau anti-transparenţă - aparţine avocaţilor, nu celor care îi angajează...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
cat mai repede
"Deşi este logic şi de bun-simţ că UDMR, organizaţie care îi reprezintă pe etnicii maghiari inclusiv la alegeri şi care primeşte bani de la Statul Român"NU DOMNILOR !ACESTI "OAMENI ?"NU REPREZINTA PE ETNICI MAGHIARI SI NU SANTEM DE COMUN ACORD CU EI.EI LUCREAZA PENTRU BUZUNARELE LOR SI NU IN INTERESELE NOASTRE,A ETNICILOR MAGHIARI.SPERAM CA CAT DE REPEDE VOR FI TRASI LA RASPUNDERE SI GOLANIILE FACUTA DE EI VOR FI REMEDIATE DACA SE MAI POATE!!!(AICI MA REFER LA PAMANTURILE VANDUTE DE PRIMARI UDMR DIN PROPRIETATEA COMPOSESORATELOR DE CLADIRILE COMPOSESORATELOR PENTRU CARE SE JUDECA PRIMARIA CONDUS DE UDMR)
Postat 14 Decembrie 2019, 15:55 de marton
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON