URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 August 2020, 20:02

Turul României la ciclism, care va trece şi prin Bihor, va avea la bază un set strict de norme sanitare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Federația Română de Ciclism, alături de Ministerul Tineretului și Sportului și Auchan Retail România, în calitate de partener principal, anunță debutul celei de-a 53-a ediții a Turului României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din Sud-Estul Europei și cel mai important eveniment sportiv internațional din țara noastră, în 2020.

Competiția, care este inclusă în calendarul competițional al Uniunii Cicliste Internaționale, la categoria 2.1, va fi derulată în intervalul 8-13 septembrie și care va trece şi prin judeţul Bihor, își propune să alinieze la start aproximativ 20 de echipe de cicliști, ce vor parcurge un total de peste 800 km, traversând unele dintre cele mai spectaculoase zone ale României.

„Cu mult entuziasm facem acest anunț: Turul României se va desfășura și în acest an, deși aveam emoții legate de organizarea acestuia, în contextul actual. Ediția cu numărul 53 va fi una captivantă, dedicată, ca și până acum, atât amatorilor de ciclism, cât și profesioniștilor din țară și din străinătate. Am pregătit un traseu spectaculos, în 5 etape, care trece și prin Transfăgărășan. Nu doar că ne dorim să promovăm România, dar ne propunem să încurajăm cât mai mult și spiritul de echipă, forța și curajul în depășirea propriilor limite. Încă nu știm dacă vom putea să organizăm concursul cu spectatori în contextul dat, însă promitem să ne revanșăm prin transmisiuni zilnice în direct”, a declarat Eduard Novak, președintele Federației Române de Ciclism.

Asemenea altor competiții cicliste europene care își continuă tradiția - Turul Italiei, Turul Franței etc. - și Turul României va fi organizat anul acesta, respectând un set de reguli stricte privind măsurile sanitare redactat în concordanță cu reglementările Uniunii Cicliste Internaționale, Guvernului României și Ministerului Sănătății.

„Suntem bucuroși că și anul acesta a fost ales un traseu impresionant, care ne va oferi tuturor posibilitatea de a redescoperi, din fața televizorului sau online, inclusiv pe canalele noastre de social media, o parte din frumusețile locale, asistând totodată la o lecție de performanță, excelență și la un exemplu de stil de viață sănătos. Din aceste motive și nu numai, Turul României este mai mult decât un eveniment de ciclism și devine un proiect național, pe care suntem mândri să-l susținem printr-un parteneriat pe termen lung, alături de colaboratorii noștri”, a declarat Tiberiu Dănețiu, director marketing Auchan România, partener principal al evenimentului.

Un traseu de peste 800 km, în jurul unor zone emblematice pentru turismul României

Turul României, care are și BIHOREANUL ca partener media, va debuta cu o cursă-prolog în Timișoara, aceasta fiind urmată de 5 etape: Timișoara – Oradea, Oradea – Cluj-Napoca, Târgu Mureș – Lacul Sf. Ana, Brașov – (Transfăgărășan) - Curtea de Argeș, iar etapa finală se va desfășura la București.

Cu aproximativ 120 de cicliști invitați care se vor lupta pentru celebrul tricou galben, cursa promite să fie un eveniment menit să promoveze ciclismul, ca sport practicat la nivel de performanță, dar și mersul pe bicicletă în rândul populației, frumusețile României și turismul românesc.

Totodată, organizatorii, alături de partenerii acestei ediții, își propun să reediteze, la un nivel superior, succesul evenimentului de anul trecut, care s-a bucurat de participarea echipelor naționale ale României, Poloniei, Slovaciei, Rusiei și Estoniei, precum și a echipelor continentale Team Novak (România), Lokosphinx (Rusia), VosterATS Team (Polonia), Giotti Palomar Victoria (România), LKT Team Brandenburg (Germania), CCC Development Team (Polonia), Pannon Cycling Team, Elkov Author (Cehia), Friuli Cycling Team (Italia), Team Illuminate (SUA), Monkey Town a Bloc CT (Olanda). Cele cinci etape din 2019 (Cluj – Sighișoara. Brașov – Focșani, Buzău – Târgoviște, Ploiești – Piatra Arsă (prin TransBucegi - Drumul Babelor) și București au însumat o lungime de 689 kilometri.

„Mica Buclă”

Turul României sau „Mica Buclă” este cea mai importantă competiție ciclistă din România. Prima ediție a Turului, câștigată de echipa Bulgariei, a avut loc în 1934, pe o distanță de 1026 de kilometri, având 7 etape. Originile Turului datează însă de la începutul secolului trecut. În august 1910, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobila” a organizat Circuitul Munteniei, la care au participat 18 concurenți, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-Butimanu-București.

Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima ediție a Turului României, țara noastră devenind a șasea din lume cu propriul tur național. Din 1950 până în 1974, Turul României a fost organizat cu regularitate, urmat de o perioadă de pauză până în 1983. Din 1984, a fost reluată organizarea Turului. Cea mai rapidă cursă parcursă în cadrul Turului României a fost în 1974, între Pitești și București, când cei 109 kilometri au fost parcurși cu o medie de 52,516 km/h. Mircea Romașcanu și Constantin Dumitrescu, două legende ale ciclismului românesc, au câștigat fiecare de 3 ori Turului României, fiind cel mai mare număr de victorii individuale.

Ediția din acest an, susținută prin partenerul oficial Auchan Retail România, se va desfășura în perioada 8-13 septembrie. În cadrul competiției, vor fi acordate o serie de tricouri distincte: tricoul galben (liderul clasamentului general), tricoul alb (cel mai bun U23), tricoul roșu (cel mai bun sprinter), tricoul verde (King of the Mountain) și tricoul albastru (cel mai bun român).

Mai multe informații despre Turul României 2020 sunt disponibile pe: http://turulromaniei.com.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Cu mască ... sau fără mască !?!
Nu va fi voie să depășești ... decât în condiții excepționale !?!
Postat 02 August 2020, 19:25 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON